|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"...trebuie să remarcăm că vechii filosofi erau puternic pătrunşi de concepţia uniunii ideilor numerice cu Natura - în accepţiunea ei comună, precum şi cu naturile, esenţele sau substraturile lucrurilor.
Pentru ei, natura binelui era definită, cea a răului era nedefinită; şi cu cât era mai nedefinită natura răului, cu atăt mai rău era. Numai Bunătatea poate defini sau limita nedefinitul. În sufletul omenesc există un anumit vestigiu de bunătate divină; aceasta limitează şi moderează caracterul nedefinit şi inegalitatea dorinţelor sale."
Fascinaţia ocultismului şi obsesia teoriilor conspiraţiei devine o preocupare evidentă a societăţii în care trăim. Iată că această carte, "Numerele şi puterea lor ocultă", va supune atenţiei cititorului o impresionantă simbolistică numerologică. Surprinzător, nu ne va dezvălui mistere ascunse şi de nepătruns, ci, mai degrabă, va înlătura "vălul" aşternut peste privirea celui interesat, pentru ca acesta să descopere singur, în lumea înconjurătoare, aceste simboluri.
"Nimic din ceea ce merită făcut în viaţă nu este uşor.(...) Destinul nu e un motiv. E o explicaţie."
Pornind de la ideea călătoriei iniţiatice pentru a-ţi demonstra adevăratele calităţi, idee care îţi aminteşte de basmele în care împăratul îşi trimite fiii în lume, "Codicele" îţi va purta paşii într-un decor pe cât de exotic, pe atât de periculos.
Este mai mult decât evident că autoarea iubeşte tot ce ţine de Shakespeare. Cartea abundă de citate atât din Sonetele cât şi din piesele lui, iar citatul "Răul ce oamenii îl fac le supravieţuieşte; Dar binele ades îi însoţeşte-n groapă..." devine un laitmotiv al cărţii. Structurată în cinci acte, ca o piesă de teatru, cu câteva interludii istorice, cartea prezintă aventura regăsirii unei piese pierdute a dramaturgului englez, o aventură care se desfăşoară atât în Anglia cât şi în Statele Unite. Cam prea presărată cu crime, în opinia mea, iar asocierea unor speculaţii cu privire la Shakespeare, ne amintesc de tabloidurile noastre "de toate zilele". Cumva multitudinea ciudăţeniilor spuse şi scrise despre dramaturg de-a lungul anilor, se justifică, mai ales prin faptul că nu ştim mare lucru despre el.
"North Dormer este un colţ uitat de lume, aproape pierdut în imensitatea spaţiului înconjurător; poate că acest colţ uitat ar fi putut deveni un centru important, armonizându-se într-o mai mare măsură cu amploarea peisajului, dacă aceia care au fost obligaţi să se întoarcă ar fi revenit cu sentimentul că vor să rămână aici cu adevărat, adică, mă înţelegeţi, să propage binele nu să semene seminţele răului sau, pur şi simplu, să treacă nepăsători prin viaţă.(...) Credeţi-mă, toţi cei care mă ascultaţi, cel mai bun mod de a face bine locului în care exişti, este să trăieşti acolo fiind fericit că trăieşti acolo."
Charity Royall, o tânără adoptată pentru a fi salvată de o viaţă în mizerie petrecută pe Munte, realizează că nici viaţa în micul orăşel North Dormer nu se ridică la nivelul aşteptărilor sale. La vârsta marilor vise şi speranţe, la vârsta descoperirii miracolului vieţii şi iubirii, îl întâlneşte pe Lucius Harney, un tânăr în trecere prin orăşelul uitat de lume. Raza de lumină pe care acesta o aruncă asupra vieţii cenuşii a lui Charity este de scurtă durată, la fel ca o stea căzătoare, dura realitate a vieţii luând în stăpânire existenţa tinerei.
Pentru fanii declaraţi ai dragonilor, această carte va reprezenta un regal, iar ideea autoarei, de a rescrie istoria creionând o lume populată de aceste fiinţe de poveste, va surprinde în mod plăcut cititorul. Căpitanul de Marină Will Laurence va ajunge fără voia sa în Forţele Aeriene prin capturarea unui ou de dragon, care eclozând, va provoca această mare schimbare în viaţa şi în cariera eroului nostru.
"...am urmărit schimbările din lume (...) Dar îmi place să cred că cred că lumea s-a schimbat în bine(...) Oamenii au făcut progrese surprinzătoare în ultimele secole, au creat minuni.(...) Şi, în graba lor de a crea minuni, au ignorat minunile din jurul lor, au ignorat misterele, frumuseţea. Mituri şi legende trec nevăzute pe lângă ei, ignorate, nerecunoscute."
"Cu fiecare zi ce trece, disperarea şi blestemul se înmulţesc în casa aceasta. Nu mai e posibil să lustruim mobila, să ştergem pereţii. Acum trebuie să lăsăm ca plantele agăţătoare să stăpânească, să urce pe picioarele noastre, să se adape din sângele nostru şi inimile noastre. Vom avea, astfel, părul din frunze, mâini şi picioare din copaci. Trebuie să renunţăm, Ines, trebuie să renunţăm. Nu lupta, nici nu plânge. Doar mai târziu vom deveni păşune pentru animale şi vom putea înflori pe marginea drumurilor, dacă vreuna dintre noi va avea acest drept. Poate vom fi flori ofilite, uscate şi dezgolite."
"Pentru prima dată, pricepea înţelesul simplu al cuvântului regal. Îi veni în minte un alt cuvânt, nefamiliar, dar perfect adecvat. Era cuvântul fermecător. I se părea că o parte din frumuseţea lui se afla dincolo de aparenţe. Părea uimitor de inteligent şi de curios, deşi foarte stăpân pe sine, toate acestea în acelaşi timp. Din altă lume, totuşi perfect normal. Mai grandios decât uman, şi totuşi uman."
"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
