"Baxter St.Yves era de departe cel mai interesant om pe care îl cunoscuse, conchise Charlotte. Dar aceleaşi calităţi care îl făceau fascinant puteau să-l facă şi periculos. Sau, cel puţin, îl făceau mai puţin maleabil. Avea nevoie de un administrator care să primească instrucţiunile fără să le discute, nu de unul care să necesite permanent explicaţii şi justificări. Nu credea că Baxter era uşor de comandat. În cel mai bun caz, avea să se dovedească dificil."
Deşi nu era pe deplin convinsă, Charlotte Arkendale îl angajează pe Baxter St. Yves drept administrator neştiind că acesta îi solicitase postul din alte motive. Combinaţia dintre Baxter, pasionat de ştiinţe, şi controversata Charlotte, un fel de detectiv particular pentru doamnele cu avere, pigmentată cu mistere şi situaţii extreme, va constitui farmecul romanului. Personajele îşi trăiesc cu dezinvoltură maximă atât pasiunile, cât şi momentele limită, oferind cititorului un spectacol pe măsura aşteptărilor. Povestea lor neconvenţională te învăluie şi te "leagă" de lectură de la început până la tumultuosul final, fără a-ţi da vreun motiv să te smulgi din lumea lor, înapoi în realitate.
"O expresie franţuzească, l`heure bleue sau "ora albastră" se referă la ora trăită între lumină şi întuneric. Un timp apreciat pentru calitatea luminii şi totodată timpul când parfumul florilor este cel mai intens."
"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
În planurile lui Avery McTavish nu se află o relaţie... Însă soarta ţine morţiş s-o contrazică, astfel încât Owen Montgomery devine o importantă filă a vieţii lui Avery. "Paşi spre fericire" este o pledoarie în favoarea unei existenţe împlinite, unde atât cariera profesională cât şi sentimentele sunt preţuite deopotrivă, o carte despre cum eforturile ajung să fie răsplătite şi despre importanţa covârşitoare a oamenilor pe care îi primeşti în viaţa ta.
Cu o scriere fuidă şi perfect calibrată, Nora Roberts îţi oferă, ca întotdeauna, o lectură de excepţie, iar îmbinarea scenelor obişnuite cu un strop de ... suspans paranormal, adaugă un plus de farmec întregului roman.
"Dacă ştiţi vreo situaţie mai corneliană, puneţi-o la pachet şi expediaţi-mi-o la repezeală; o cumpăr. Barbară dilemă, ai? Poate că la câţiva metri de mine se află asasinul Adelei, dar because extravaganta mea situaţie, nu pot interveni. Tot ce pot face e o meningită, în sănătatea ucigaşului plătit. Ei, asta-i bună! Păi aşa se poartă San-Antonio cutezătorul? San-Antonio întreprinzătorul, cel care nu marşează niciodată (la combinaţii) şi care înaintează întotdeauna? A, nu! Sângele meu fierbinte îl împinge să acţioneze."
Cum însăşi autorul o caracterizează în dedicaţie, "proza aceasta prea puţin academică" va fermeca cititorul încă din debut, asigurând seriei poliţiste "San-Antonio" succesul scontat. Redată ca o conversaţie personaj principal - cititor, punctată pe ici, pe colo cu acţiunea propriu-zisă, "De la A la Z", prima parte a seriei, va obişnui cititorul cu stilul atipic al autorului, cu umorul licenţios pe alocuri, cu autoironia, cu sarcasmul, toate acestea combinându-se într-un reuşit roman poliţist.
" Fluxul corporal poate fi comparat cu un râu în mişcare, care curge uşor şi fără nici un efort. Acest flux este conectat la un flux mai mare, la fel cum totalitatea râurilor şi lacurilor alimentează marile oceane ale planetei. Acest flux mai mare pare să fie exterior corpului, dar în realitate curge în permanenţă prin noi alimentând fluxul nostru interior.(...) Noi suntem expresii individuale ale acestei Energii Universale; maniera în care curge aceasta prin noi este cea care ne conferă individualitatea pe toate nivelele. Universul este asemeni unui râu care curge liber, într-o stare de totală acceptare. El nu cere nimănui nimic, dar le stă la dispoziţie tuturor fiinţelor. Dacă vei începe să aplici respiraţia Esenţei, vei deveni din ce în ce mai conştient de calitatea acestui flux în interiorul tău şi vei avea acces la fluxurile exterioare de energie care sunt benefice pentru conştiinţa şi pentru corpul tău."
"În schimb, aleg dragostea - lucrul pe care l-aţi uitat cu toţii. Eu aleg iubirea şi vă las cu războiul vostru.(...) Tot ce e bun în Cer şi pe Pământ este născut din iubire."
"Spre uimirea acestor oameni îngroziţi şi nedumeriţi a căror atitudine merge înapoi pînă în timpurile biblice, oameni care pălind de teamă, cu capetele descoperite, au îndrăznit să privească spre cer - soarele a tremurat violent cît se poate de clar. Soarele s-a deplasat lateral cu mişcări bruşte, nemaivăzute pînă atunci."
Ce faci când prezenţa Răului devine un fapt evident? Ce faci când te confrunţi cu damnarea veşnică? Ce-ţi rămâne de făcut? Să te întorci spre credinţă. Să te forţezi să vezi miracole la tot pasul, să-ţi păstrezi flacăra speranţei aprinsă.
"Alertă de gradul Zero" îţi va dezvălui o altă latură creativă a lui James Patterson, prolificul şi mereu surprinzătorul autor, unul dintre preferaţii celor ce savurează cărţile de suspans. Un scenariu apocaliptic presărat cu mistere religioase, investigaţii ale Vaticanului, apariţii demonice şi personaje carismatice, toate se combină într-o lectură extrem de alertă, susţinută şi de structura concisă a capitolelor, ce se succed ca diapozitivele, purtând cititorul către un final la fel de neaşteptat ca întreaga desfăşurare a evenimentelor.
Lumină versus Întuneric, Credinţă versus Damnare, Speranţă versus Disperare, le vei găsi pe toate în această carte, o nouă reuşită a lui James Patterson.
"Prinţul Întunericului pornise la acţiune.
Dyson puse telefonul jos şi simţi un fior de emoţie la gândul celor ce urmau să se întâmple. Îl angajase pe cel mai bun (întotdeauna îi angaja numai pe cei mai buni); acest savant al lumii subterane a terorismului îşi va îndeplini misiunea."
Un thriller la intensitate maximă, "Ora zero" va purta cititorul în miezul unui complot terorist ce poate avea consecinţe dezastruoase. Vom asista fascinaţi la ampla desfăşurare a forţelor de ordine, de la simplul poliţist, până la agenţii diverselor organizaţii guvernamentale, lucrând cu toţii pentru a prinde... un singur om. Teroristul Henrik Baumann este un personaj atipic. Deşi categoric de partea greşită a baricadei, autorul crează acest personaj într-atât de carismatic, încât cititorul se vede iremediabil vrăjit de sud-africanul alb, ucigaş cu sânge rece, de o inteligenţă feroce, ce reuşeşte să pună la cale o operaţiune extrem de bine gândită. Această carismă este folosită şi în cadrul poveştii, creând impresia că priveşti un păianjen ce-şi ţese abil pânza pentru a captura prada.
Vei citi "Ora zero" cu o deosebită plăcere şi vei savura întreaga acţiune alături de personaje , până la ultima filă a cărţii.
"Renunţă să se mai gândească la asta. Ce altceva ar fi putut face? Munca ei era pe primul plan. Trebuia să fie. Dacă nu era un poliţist bun, atunci însemna că nu mai valora absolut nimic. Se simţea devastată şi neajutorată ca în vremea copilăriei, zăcând plină de vânătăi, traumatizată şi deziluzionată pe o stradă din Dallas."
Fără îndoială cititorul va descoperi în această carte un thriller deosebit de reuşit, având-o drept protagonistă pe Eve Dallas, locotenentul de poliţie pe care-l cunoaştem şi din alte scrieri ale autoarei. Vom asista nu neapărat la o goană nebună şi tensionată pentru prinderea criminalului, ci vom participa efectiv şi la rutina poliţistului investigator, la interogatorii, la interpretările declaraţiilor suspecţilor, la tot ce ţine de aflarea noilor indicii. Va continua de asemenea şi povestea de dragoste dintre Eve şi omul de afaceri prosper, Roarke, o iubire dintre două suflete chinuite de trecutul apăsător, dar care găsesc sprijin unul în celălalt.
"Fără limite" este o lectură bogată, concentrată, cu personaje incitante, cu rasturnări de situaţie şi surprize care îţi captează atenţia de la început, până în final.
"Pentru că, dacă în acest joc de umbre nimic nu este niciodată ceea ce pare, fiecare dintre noi poate schimba lucrurile."
Pare aproape nedrept prin ce încercări, mai mult decât nefericite, este forţată să treacă Mary Read, neînfricata noastră eroină din prima parte a serie "Femeia Pirat". Vom vedea cum, atunci când pierde tot, deciziile luate îi vor determina cursul existenţei şi vom înţelege că, atunci când totul pare pierdut, mai există încă o speranţă. Emma de Mortefontaine îşi va continua obsesiva goană după Mary, dar şi după fabuloasa comoară, devenind parcă şi mai crudă ca în prima parte. Cititorul va fi introdus în lumea carnavalului veneţian, gustând un amestec de perversitate şi erotism, specific epocii. Ne va bucura să descoperim că "aşchia nu sare departe de trunchi", astfel că vom avea parte de o dublă aventură, atât din parte lui Mary, cât şi a fiicei sale, Ann.