Insurgent (vol.2 seria Divergent)


Autor carte: 
Veronica Roth
Editura: 
Leda
Anul: 
2015
Traducator: 
Shauki Al-Gareeb
Insurgent (vol.2 seria Divergent) de Veronica Roth  -Carti bune de citit

    "Noi am oprit simularea - îmi aminteşte asta hard diskul din buzunarul de la spate -, dar nu am stat după aceea să vedem urmările. Ce s-a întâmplat cu prietenii noştri, camarazii noştri, liderii noştri, facţiunile noastre? Nu avem nici o modalitate de-a afla."
   Lumea oricum disfuncţională în care trăiau Tris şi Tobias nu mai există. Facţiunile sunt în conflict. Abnegaţia supravieţuieşte doar prin câţiva membri, iar Neînfricaţii sunt scindaţi, la fel fiind şi Erudiţii. În situaţia aceasta, în care orice decizie luată poate face diferenţa şi în care locul Divergenţilor nu este pe deplin stabilit, Tris face totul pentru a putea merge înainte. Însă, zi după zi, se simte tot mai nelalocul ei în mijlocul evenimentelor în care a fost târâtă fără voie. Cumva trăirile ei te duc cu gândul la "mixtul" de sentimente din sufletul oricărui adolescent în tranziţie, trăiri confuze şi "divergente", oscilând între dorinţa de a te lăsa ocrotit ca un copil şi cea de a lupta până la capăt ca să îţi demonstrezi valoarea.
   Povestea lui Tris este despre maturizare, despre formarea unui caracter puternic, devenind astfel o poveste ce nu-şi are limitele strict în decorul oferit de carte, ci care-şi poate întinde mesajul dincolo de paginile ei.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • O noapte de iubire de Mary Balogh  -Carti bune de citit
  • Pastreaza-ti visul de Nora Roberts  -Carti bune de citit
  • Secretul Medici de Michael White  -Carti bune de citit
  • Hanul Jamaica de Daphne du Maurier  -Carti bune de citit
  • Jocuri periculoase de Jackie Collins  -Carti bune de citit
  • Graalul Măsluit de D.L. Wilson  - Recenzii carti bune
  • Legiunea Tunetului (seria Orcii 2) de Stan Nicholls  -Carti bune de citit
  • Torente 5 vol. de Marie-Anne Desmarest  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.