Alb - Fantastica Urmărire (seria Trilogia Cercului 3)


Autor carte: 
Ted Dekker
Editura: 
Nemira
Anul: 
2010
Traducator: 
Gabriel Stoian
Alb - Fantastica Urmărire (seria Trilogia Cercului 3) de Ted Dekker  -Carti bune de citit

Încep recenzia cu un citat, care mi-a atras atenţia, despre devastatorul virus care infectează omenirea. Virusul acesta reprezintă "marele element nivelator". "Nivelator prin faptul că nu face nici o deosebire între oameni. Preşedintele este la fel de vulnerabil ca vagabondul care doarme pe unde apucă." Oare toate aceste să reprezinte o lecţie de umilinţă pentru noi toţi? Ajungând cu lectura la acest volum 3 am realizat un lucru. În toată această nebunie a războaielor cu arcuri şi săbii, pe de-o parte, şi viruşi scăpaţi de sub control, pe de alta, ce ne surprinde este...speranţa. Speranţa că un scriitor ratat poate deveni Thomas de Hunter, mare căpetenie şi războinic în lumea lui Elyon, iar în cealaltă lume cel de care atârnă soarta omenirii. Cum să nu te fascineze posibilitatea asta? Ca oricare dintre noi să fie născut pentru lucruri măreţe, şi la un moment dat să se producă declicul care să declanşeze aventura. Autorul prin această trilogie creează iluzia perfectă pentru milioanele de oameni care au simţit întotdeauna că viaţa lor înseamnă mai mult. Recomand această carte tocmai pentru a înţelege că "Adevăratul virus este răul", dar există întotdeauna speranţa.





Din aceeaşi serie:

Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1) de Ted Dekker  -Carti bune de citit
Roşu - Imposibila Salvare (seria Trilogia Cercului 2) de Ted Dekker  -Carti bune de citit




S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Colectionarul de Istorie de Elizabeth Kostova  -Carti bune de citit
  • Implinirea (vol.3 seria Crossfire) de Sylvia Day  -Carti bune de citit
  • Asasinul Regal (seria Trilogia Farseer  vol.2 - partea 1) de Robin Hobb  -Carti bune de citit
  • Sa nu crezi in nimeni de Iris Johansen  -Carti bune de citit
  • Ingerul Mecanic  ( seria Dispozitive Infernale 1) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit
  • Steaua Diavolului (seria Harry Hole) de Jo Nesbo  -Carti bune de citit
  • Diavolul din manuscris de Nathaniel Hawthorne  -Carti bune de citit
  • Ucenicul Asasinului (seria Trilogia Farseer 1) de Robin Hobb  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.