Colectionarul de Istorie


Autor carte: 
Elizabeth Kostova
Editura: 
Rao
Anul: 
2006
Traducator: 
Adriana Badescu
Colectionarul de Istorie de Elizabeth Kostova  -Carti bune de citit

Deşi de-acum suntem mai mult decât familiarizaţi cu poveştile despre Dracula, şi, din nefericire, despre romanţatele impresii vampireşti cu Vlad Ţepeş, cartea de faţă reuşeşte prin rafinamentul scrierii să te captiveze şi să te îndepărteze deopotivă de ceea ce ai citit până acum din acest gen. O poveste care se întinde pe mai multe generaţii, fire de poveste care se intersectează din când în când, sau care se despart, o scriere oscilând între jurnal, scrisori şi redare obişnuită, toate aceste lucruri se combină în a te ţine captivat de la primele pagini până la ultimele. Acţiunea se desfăşoară în decoruri diferite, eroii călătorind din ţară în ţară pentru a desăvârşi misiunea pe care au început-o. Ce mi s-a părut mai mult decât interesant este că, în această carte "sângerosul" Dracula este prezentat mai mult ca un avid de cultură şi de istorie, care încearcă să-şi găsească un erudit drept bibliotecar. O carte pe care nu o vei citi rapid, ci îţi vei aloca mai mult timp pentru a o savura pagină cu pagină. Sau vei face ca mine: o vei citi încă o dată.





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Samaritean.Marele secret al Papei de Philippe Van Rjindt  -Carti bune de citit
  • Divergent de Veronica Roth  -Carti bune de citit
  • Regele furtunilor de Amanda Scott  -Carti bune de citit
  • Reuniunea (seria Jurnalele Vampirilor 4) de L. J. Smith  -Carti bune de citit
  • Domnia Haosului (seria Vampirii din Morganville 5) de Rachel Caine  -Carti bune de citit
  • Mana stanga a lui Dumnezeu de Paul Hoffman  -Carti bune de citit
  • Oraşul Oaselor (seria Instrumente Mortale 1) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit
  • Femeia in alb de Wilkie Collins  -Carti bune de citit
>>

Comments

Replied

Se poate cumpara de pe Rao

Se poate cumpara de pe Rao Books Direct cu 15% reducere (carte noua!) Lectura placuta!

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.