|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Percepţia timpului dispăruse în întuneric şi odată cu ea se dusese şi ceasul ei biologic. Ziua şi noaptea se uneau ca două gemene siameze. Pentru Merete nu exista decât un singur punct fix al zilei, iar acesta era zgomotul trapei retractabile din uşa arcuită.
Prima oară când auzise vocea distorsionată în difuzor şocul fusese atât de puternic, încât nu se putuse opri din tremurat nici când se culcase. Dar dacă nu ar fi auzit vocea ar fi fost moartă de foame sau de sete; ştia asta. Întrebarea era dacă avusese vreo alternativă mai bună."
Când detectivul Carl Morck, din cadrul Diviziei Omucideri a poliţiei din Copenhaga, devine "incomod", se înfinţează un nou Departament, "Q", unde Carl este "promovat", şi unde i se atribuie un maldăr de dosare cu cazuri vechi nerezolvate. Împreună cu asistentul său, Assad, va alege să reinvestigheze înecul Meretei Lynggaard. În paralel cu povestea investigaţiilor celor doi, cititorul va urmări povestea de groază a Meretei pe care o vom găsi închisă într-o cameră de presurizare, încercând să supravieţuiască şi să găsească motivul pentru care a fost răpită. Adler-Olsen va reuşi să inducă fără nici un efort empatia cititorului, ce va rezona alături de victimă încă din primele "cadre", iar tensiunea anticipaţiei ne va lăsa fără suflare, mai ales că deznodământul nu pare nicicum evident. Frământatul detectiv ne poartă cu gândul la personajul Harry Hole, un alt marcant reprezentant al genului, iar întregul decor al desfăşurării evenimentelor se va înscrie cu succes în tradiţia thriller-ului nordic ce a preluat conducerea în ultima perioadă.
O poveste despre puterea omului de a face faţă unor conjuncturi de coşmar şi de a-şi păstra cu toate acestea speranţa, "Camera groazei" va reprezenta o surpriză extrem de plăcută pentru iubitorii acestui gen, cu o intrigă reuşită, o naraţiune ce curge lin, investigaţii închegate şi uşor de urmărit, cu emoţii transmise firesc şi personaje puternice şi autentice.
Post new comment