"Ierusalimul era în centrul propriei sale lumi. Chiar şi Roma era departe, iar ţinuturile francilor erau şi mai departe. Tocmai la capătul lumii se găseau teritoriile reci şi întunecate ale Nordului. Acestea includeau şi o regiune numită Vastra Gotaland despre care numai câţiva oameni auziseră măcar. Învăţaţii ţi-ar fi spus că pământul de acolo e acoperit cu păduri dese, locuite de monştri cu două capete."
A doua parte a "Trilogiei Cruciadelor", continuă firesc întâmplările începute în primul volum, demonstrând încă o dată că Jan Guillou este un autor de valoare. Dacă "Drumul spre Ierusalim" îţi prezenta călătoria de început a tânărului Arn, volumul de faţă îl va regăsi pe acesta în mijlocul sângeroaselor lupte purtate în Ţara Sfântă, drept un bărbat matur, cavalerul templier supranumit cu respect chiar de către sarazini Al Ghouti. Acţiunea se va împărţi între Ierusalim şi Goţia, locuri în care cei doi protagonişti îşi "ispăşesc" iubirea pedepsită de Biserică.
"Şi eu consider lumea fermecătoare, deşi de abia ştiu cine sunt şi în mod sigur nu ştiu de ce mă aflu aici. Poate doar ca să mă minunez şi să privesc oamenii, să văd că viaţa îşi este propria consolare deşi cred că eşti în stare să vezi lucrul acesta doar dacă socoţi că această lume este cea mai rea dintre toate lumile posibile, deznădăjduită, tristă şi hărăzită declinului, dar tocmai de aceea atât de uimitoare stârnind tandreţe şi fermecătoare, peste măsură de fermecătoare."
Un tânăr la început de drum, Philip, porneşte într-o călătorie menită să-l ajute să găsească certitudini, răspunsuri la marile întrebări ce-l frământă, sau, pur şi simplu să găsească pe cineva. În călătoria sa iniţiatică de autodescoperire, în primul rând, şi de descoperire a lumii, în cele din urmă, va oscila între realitate şi "realitatea de dincolo de realitatea vizibilă", acestea două confundându-se de cele mai multe ori.
"Realizează că există un singur adevăr care guvernează tot ce se petrece sub cerul roşu-sângeriu al oraşului. Este conştient de faptul că acest adevăr este legat de acţiunile a milioane de oameni care trăiesc în acea comunitate. Orice lucru este legat de un altul şi totul poate fi înţeles.
Chiar şi criminalul cel mai lipsit de metodă, cel mai neîndemânatic, are o argumentare, o explicaţie raţională. Există un tipar comportamental. Problema este că motivele crimei pot deveni cu atât mai obscure, cu cât acumulezi mai multe dovezi."
Will Wagstaffe, poliţistul total, îşi sacrifică concediul când o crimă, a cărei victimă este un pedofil necondamnat, zguduie Londra prin modul de operare extrem de sângeros. Investigaţia va scoate la lumină şi caracterul victimei, astfel încât cititorului îi va fi tare greu să-şi dorească triumful legii.
"Să stai lângă ieşirea din gaura 1 şi să laşi privirea să ţi se piardă în verdele care pare să nu se sfârşească niciodată este un privilegiu pe care noi, locuitorii din Altos de la Cascada, nu îl apreciem întotdeauna cum se cuvine. Până când îl pierdem. Te obişnuieşti cu ceea ce ai, mai ales când ce ai este minunat. Mulţi dintre noi lăsăm să treacă luni de-a rândul fără să dăm o raită pe la vreuna dintre cele optsprezece găuri, ca şi cum nu ne-ar păsa că sunt acolo, la câţiva metri de casele noastre şi pe de-a-ntregul la dispoziţia noastră. Nu este nevoie să fii jucător de golf ca să te bucuri de o asemenea frumuseţe naturală."
Într-un cartier rezidenţial de lângă Buenos Aires câteva familii privilegiate îşi duc existenţa într-un decor de excepţie. Viaţa fără griji şi luxul pe care îl împărtăşesc reprezintă fundamentul prieteniilor legate între membrii acestor familii, singurii părând a avea o legătură autentică fiind cei mai tineri reprezentanţi, Romina şi Juani, probabil datorită vârstei "rebele".
Cum tragedia nu ocoleşte pe nimeni indiferent de contul din bancă, recesiunea îşi pune amprenta asupra vieţii liniştite din cartier şi protagoniştii noştri ajung să cunoască frământări şi griji noi, deloc potrivite statutului lor şi stilului cu care erau obişnuiţi.
"Oricărui fizic monstruos îi corespunde o metafizică: monstrul, această fiinţă de neconceput, constituie, într-adevăr, o provocare pentru gândire. Monstrul trebuie înţeles, integrat într-un sistem filosofic sau religios, descifrat, depăşindu-se aceste fenomene care îi tulbură atat de mult pe oameni şi explicându-le existenţa."
Acest nou volum din seria "Enciclopedica" îţi va supune atenţiei conceptul de "monstru-monstruos" trecându-l prin filtrul întregii istorii a umanităţii. De ce această alegere? Autorul constată că, pe lângă faptul că monstruosul a provocat întotdeauna reacţii ambivalente, fascinaţie versus oroare, şi excesive, în orice caz nelăsându-i niciodată indiferenţi pe oameni, întrebările legate de acest subiect sunt practic întrebări despre propria identitate.
Dacă în antichitate monstrul joacă un rol fundamental în explicarea genezei şi a lumii aşa cum este ea, având o importantă încărcătură simbolică, monoteismul creştin îi va reduce aria în domeniul răului. În prezent orice monstru occidental este o apocalipsă, adică un avertisment din care trebuie trase învăţături. După ce va parcurge toate argumentele prezentate în carte, cititorul va înţelege că monstrul nu este contra naturii, ci doar contra a ceea ce numim noi natură.
"Ulises începea să aprecieze noile plăceri pe care le descoperea. De când venise în locul acesta de pe coastă, noile senzaţii pe care le trăia, poveştile care îi erau spuse, şi nu cărţile pe care le citea, îl înzestrau pe dinăuntru, fără ca el să facă vreun efort. Ascetismul în cazul acesta, nu presupunea nici un sacrificiu. Consta doar într-o ascensiune spre punctul cel mai înalt al simţurilor, şi la asta îl ajutau atunci gustul orezului cu peşte-undiţar pe care îl savura în soarele de ianuarie lângă un lămâi încărcat cu fructe şi o fată care-l privea cu coada ochiului pe deasupra farfuriei, în vreme ce proprietarul tavernei vorbea."
"Dacă ştiţi vreo situaţie mai corneliană, puneţi-o la pachet şi expediaţi-mi-o la repezeală; o cumpăr. Barbară dilemă, ai? Poate că la câţiva metri de mine se află asasinul Adelei, dar because extravaganta mea situaţie, nu pot interveni. Tot ce pot face e o meningită, în sănătatea ucigaşului plătit. Ei, asta-i bună! Păi aşa se poartă San-Antonio cutezătorul? San-Antonio întreprinzătorul, cel care nu marşează niciodată (la combinaţii) şi care înaintează întotdeauna? A, nu! Sângele meu fierbinte îl împinge să acţioneze."
Cum însăşi autorul o caracterizează în dedicaţie, "proza aceasta prea puţin academică" va fermeca cititorul încă din debut, asigurând seriei poliţiste "San-Antonio" succesul scontat. Redată ca o conversaţie personaj principal - cititor, punctată pe ici, pe colo cu acţiunea propriu-zisă, "De la A la Z", prima parte a seriei, va obişnui cititorul cu stilul atipic al autorului, cu umorul licenţios pe alocuri, cu autoironia, cu sarcasmul, toate acestea combinându-se într-un reuşit roman poliţist.
"În casa aceasta, durată de peste o sută cincizeci de ani, am urzit o ţesătură deasă de slăvire fără preget. Lucrurile vor fi aşa cum au fost şi până acum; doar că mai bune, mai îndestulate, ritualul veneraţiei în sfârşit împlinit. Trebuie să mă duc să mă rog.
Dar îşi dădu seama că încă nu se va duce să se roage nici chiar în această măreaţă zi de fericire pentru el. Şi izbucni din nou în râs, de cea mai pură bucurie; ştiind de ce nu se va duce, ştiind parcă dintotdeauna care era tiparul zilei; ştiind cine cerceta, cine predica, cine înlocuia pe cine, cunoscând cât de apărată îi era corabia de piatră, cât de apărat îi era echipajul."
"Anna înţelegea prea bine de ce noul concept despre evoluţie părea incredibil. Secole întregi, aproape toată lumea crezuse că Dumnezeu însuşi crease fiecare animal şi fiecare plantă, că şoarecele şi pisica, fagul şi arţarul erau la fel de înrudiţi precum deşertul şi înaltul cerului sau soarele şi roua din iarbă. Totul era lucrarea Domnului, drept care nici o vietate nu putea evolua spre altă vietate, animalele şi plantele nu puteau dispărea decât cu voia Lui.(...) Teoria evoluţiei respingea total doctrina potrivit căreia Pământul şi toate organismele lui au fost create de o singură divinitate - o uriaşă provocare: cum să accepte oamenii, pe nepusă masă, că evoluţia se desfăşoară singură, fără intervenţia Domnului, pur şi simplu?"
"Gingis-Han i-a unificat pe mongoli şi a fondat Imperiul. Succesorilor săi le-a rămas datoria de a-i continua opera şi încercarea de a cuceri lumea întreagă, pentru ca pământul să aibă un singur stăpân, după cum cerul are un singur Dumnezeu. Conduşi de prinţi geniali, ei se vor război în China, în Coreea, în Asia de Sud-est, în Iran şi în India, în Orientul Apropiat, în Rusia şi în Europa Orientală, susţinând o intensă activitate diplomatică. Timp de mai mult de jumătate de veac, au făcut să tremure Orientul şi Occidentul."