Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti 2011

Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3)


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Aleea Intunericului (seria Vampirii din Morganville 3) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în sentimentele sale cu privire la Shane, cât şi în secretele întunecate ale oraşului. Rivalităţile din lumea vampirilor se răsfrâng şi asupra celorlalţi locuitori ai oraşului, iar întâmplările devin mai sumbre ca în volumele anterioare. Este captivant de urmărit cum face faţă Claire noilor şi mult prea solicitantelor provocări cu care se confruntă. Şi deşi credeam că această serie se va opri la vol.3 vom constata că mai mult ca sigur va continua, astfel că nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Iarăşi...

Oraşul Oaselor (seria Instrumente Mortale 1)


Autor carte: 
Cassandra Clare
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Cristina Jinga
Oraşul Oaselor (seria Instrumente Mortale 1) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit

   Pentru fanii urban fantasy, care au citit în mare parte cam tot ce a apărut la noi în ultima vreme, şi care au mai şi văzut din apariţiile cinematografice pe aceeaşi temă, această carte va părea un fel de compilaţie a celor "cunoscute" până acum. Ca exemplu aş putea aminti atât folosirea imaginii cinematografice a lui Edward Cullen ("Amurg") cântând la pian, cât şi a vampirului de culoare, Laurent, cu tot cu "dread-urile" lui, iar amestecul lui Simon, băiatul bun şi normal din vecini, care este părtaş la toată tevatura, ne aminteşte de scrierile lui Holly Black. Avem câte ceva din toate dar şi ceva în plus, pentru că cine va citi cartea nu va fi deloc dezamăgit.

Reflex ( seria Jumper 2 )


Autor carte: 
Steven Gould
Editura: 
Nemira
Anul: 
2011
Traducator: 
Ana Veronica Mircea
Reflex ( seria Jumper 2 ) de Steven Gould  -Carti bune de citit

    "Reflex" ne va aduce continuarea aventurilor teleportului Davy, pe care-l vom regăsi "om serios", căsătorit cu Millie şi colaborator guvernamental NSA. Şi cum bine ştim că atunci când ai un "dar" aparte este cel mai bine să-l ţii pentru tine, Davy va trebui să-şi asume dezvăluirea statutului de "teleport". Adică? Va deveni cobai pentru o organizaţie obscură, iar cititorul va trece îngrozit alături de el, prin chinurile la care este supus. Deşi teleportarea nu pare a fi o boală contagioasă, se pare că "se ia" astfel încât acest al doilea volum al seriei "Jumper" i se va părea cititorului şi mai interesant ca primul.

Crescendo


Autor carte: 
Becca Fitzpatrick
Editura: 
Litera
Anul: 
2011
Traducator: 
Smaranda Campeanu
Crescendo de Becca Fitzpatrick  -Carti bune de citit

    "Acum sunt înger păzitor.Toţi ştiu asta şi mai ştiu şi că am devenit astfel pentru că te-am salvat de la moarte. Acum, mult mai mulţi dintre ei au impresia că puteau să-şi înşele destinul. Fie salvând un om şi recăpătându-şi aripile, fie ucigându-şi nefilimul vasal şi transformându-şi trupul din înger căzut în om."

Carpe Corpus ( seria Vampirii din Morganville 6 )


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Carpe Corpus ( seria Vampirii din Morganville 6 ) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

    Aceasă parte a 6-a din seria "Vampirii din Morganville" ne-o va dezvălui pe Claire mai matură, mai responsabilă, angrenată în aventuri determinante atât pentru soarta celor dragi ei, cât şi pentru soarta întregului oraş. Conflictul dintre Amelie şi Bishop se adânceşte, astfel că fosta conducătoare a oraşului va fi nevoită să ducă o luptă din umbră pentru a-şi recâştiga poziţia. Dacă până acum ne-am obişnuit cu suspansul, parcă acest volum va fi şi mai tensionat, evenimentele se vor desfăşura rapid, fără pierderi inutile de vreme, astfel că cititorul va sta cu sufletul la gură în aşteptarea deznodământului.
    Deja familiarizaţi cu stilul autoarei, vom savura încă o dată lumea creată de Rachel Caine, şi ne vom delecta cu dialogurile inconfundabile şi cu povestea lui Claire, Eve, Shane şi Michael, gaşca atipică de prieteni, pe care îi iubim şi care au evoluat în aceste şase volume şi ne-au ţinut interesul viu.

Tronul de Jad (seria Temeraire 2)


Autor carte: 
Naomi Novik
Editura: 
Nemira
Anul: 
2011
Traducator: 
Laura Bocancios
Tronul de Jad (seria Temeraire 2) de Naomi Novik  -Carti bune de citit

    Răsturnarea de situaţii care va face din dragonul "Imperial" oferit împăratului Bonaparte, Temeraire, un "Celest", va determina o înşiruire de evenimente incitante pe care cititorul le va savura cu siguranţă. Astfel Will Laurence şi prietenul său înaripat vor porni într-o aventură extraordinară spre China, călătorie menită atât să reconfirme apartenenţa lui Temeraire la Forţele Aeriene Britanice, cât şi să stabilească anumite legături diplomatice. Delegaţia chineză se va dovedi foarte greu de convins, iar Will şi Temeraire vor trebui să aştepte să ajungă la destinaţie pentru a descoperi dacă vor rămâne împreună. Întâmplările prin care trece grupul pornit spre China, pe calea apelor,  vor ţine cititorul în tensiune, iar momentele de acalmie vor fi presărate cu informaţii şi cu efortul celor două părţi, cea chineză şi cea britanică, de a se cunoaşte, de a se înţelege şi de a ajunge la un acord cu privire la binele lui Temeraire.

Razbunarea Asasinului (vol. 1,2) - seria Trilogia Farseer 3


Autor carte: 
Robin Hobb
Editura: 
Nemira
Anul: 
2011
Traducator: 
Antuza Genescu
Razbunarea Asasinului (vol. 1,2) - seria Trilogia Farseer 3 de Robin Hobb  -Carti bune de citit

    "Moartea o găseşti întotdeauna la hotarul clipei de acum. Moartea ne pândeşte şi e mereu sigură pe prada ei. Nu e un lucru asupra căruia să stăruim, dar toţi ştim că el există...Timpul. Eram prins în capcana lui, înghesuit în clipa prezentului, singura pe care o puteam schimba. Toate zilele de mâine, toate momentele care aveau, poate, să urmeze curând erau stafiile zilelor care mi se furau în orice moment. Intenţiile n-aveau nici o valoare. Nu aveam la dispoziţie decât momentul de faţă.(...) Trebuie să încetez să mă port ca şi cum ar veni ziua de mâine, când voi putea îndrepta lucrurile. Toate trebuie făcute acum, chiar acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine. Fără să mai cred în ea. Fără să mă mai tem pentru ea."

Ritualul ( seria Cercul Secret 1)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Corint Junior
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Ritualul ( seria Cercul Secret 1) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    Această carte reprezintă prima parte dintr-o serie de trei (asta dacă nu s-a răzgândit autoarea între timp). Pornind de la premisa dezrădăcinării unei adolescente din mediul ei pentru a se muta într-o nouă regiune, un nou liceu- de parcă viaţa unei adolescente nu este şi aşa suficient de grea- lectura ne propune o poveste despre un oraş ciudat, cu secrete, cu ritualuri, cu magie.
    Cassie, eroina noastră, este aruncată "în cuşca leilor" şi descoperă, încă din prima zi, că viaţa ei la noua şcoală va fi foarte dificilă. Şi totuşi... surpriza îşi va face apariţia sub forma unor noi prieteni şi a unor descoperiri halucinante despre propria persoană şi despre familia ei.

Dragostea e capcana diavolului


Autor carte: 
Hande Altayli
Editura: 
Univers
Anul: 
2010
Traducator: 
Emilia Comanici
Dragostea e capcana diavolului de Hande Altayli  -Carti bune de citit

   "Se gândea că adesea un fluviu nemilos desparte definitiv doi oameni îndrăgostiţi unul de celălalt. Un fluviu al fricii, al încurcăturilor sentimentale, al orgoliilor, al aşteptărilor, al îndolielii şi al neliniştii... şi ai o şansă, dar numai o singură şansă, de a ajunge la cel iubit care te aşteaptă pe celălalt mal al acestui şuvoi de apă învolburată şi tulbure: un pod mobil care devine vizibil doar atunci când ai încredere în dragostea lui.(...)
    Dar toate au un sfârşit pe lumea asta, iar viaţa nu e decât o succesiune de iluzii. Lucrurile din jur capătă un înţeles diferit în funcţie de locul unde le cauţi. Nu există bine sau rău. De îndată ce îţi schimbi atitudinea faţă de viaţă, se schimbă şi înţelesul tuturor lucrurilor: binele se transformă în rău, iar greşelile par să fie alegerile potrivite. (...) Cu toate acestea, obiectul la care priveşti rămâne acelaşi, doar percepţia ta despre el se schimbă."
    Deşi la prima vedere "Dragostea e capcana diavolului" pare un simplu roman de dragoste, în care o tânără se vede atrasă irezistibil într-o relaţie cu Omer, bărbat matur şi căsătorit, cartea îţi va supune atenţiei mai multe aspecte, surprinzându-te prin complexitatea ideilor şi trăirilor dezbătute, dar şi prin stilul literar fluent şi armonios.

Divergent


Autor carte: 
Veronica Roth
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Divergent de Veronica Roth  -Carti bune de citit

    "Cu decenii în urmă, strămoşii noştri au înţeles că nu ideologiile politice, crezurile religioase, deosebirile de rasă sau naţionalitate sunt de vină pentru războaiele din lume. Mai degrabă, au tras concluzia că de vină este personalitatea umană... înclinaţia omenirii către rău, în oricare formă ar fi. Ei s-au împărţit în facţiuni care caută eradicarea acelor însuşiri considerate de ei răspunzătoare pentru neorânduiala lumii.(...) Lucrând laolaltă, aceste cinci facţiuni au trăit în pace vreme de mulţi ani, fiecare contribuind la câte un alt sector al societăţii.

Syndicate content