|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Îi venea greu să creadă în miracole şi în fenomene ciudate care îi scrântesc la cap pe oamenii evlavioşi şi pe care Biserica le încurajează, adăpostindu-se în spatele unor verdicte ştiinţifice puţin riguroase; dar ceea ce tocmai văzuse cu ochii săi îl impresionase. Ce era povestea aceea şi ce explicaţie avea? se întrebă, punându-se în gardă ca nu cumva să cadă în aceeaşi capcană pe care o denunţa. Dacă se întâmplă ceva care contrazice legile naturii, se spunea, trebuie să te situezi în defensivă şi să ceri explicaţii ştiinţei.(...) Ca să mergi prin viaţă, (...) ai nevoie de două puncte de sprijin indispensabile: ştiinţa şi gândirea critică."
"Cred că oamenii fac lucruri tâmpite în viaţa lor personală pentru a compensa răul pe care şi-l fac când sunt la serviciu. Fiinţele umane n-au fost făcute să-şi petreacă zilele în nişte cubiculumuri.(...)
-Sufletul omenesc este mai mult plastic decât elastic, declară Banjo emfatic.(...) Dacă îl striveşti şi apoi îi dai drumul, va încerca să se întoarcă la vechea lui formă, dar ceea ce-i rămâne e de fapt amprenta vizibilă şi murdară a unei mâini străine. De fiecare dată când încerci să te schimbi, pentru a te adapta unui loc, chestia asta te marchează."
După saga "Amurg", citind această nouă carte, ţi se pare complet ciudat că ar fi scrisă de aceeaşi autoare. Îţi ia câteva pagini bune să te obişnuieşti cu "altceva", şi totuşi, dacă te laşi purtat, vei descoperi că în Stephenie Meyer există mai mult decât poveşti cu vampiri. Este un subiect interesant, despre un pământ invadat de fiinţe extraterestre, despre oameni care devin pur şi simplu carcase goale, mijloace de transport şi existenţă pentru aceste fiinţe. În acelaşi timp este şi o poveste despre puterea voinţei umane, atât despre fragilitatea noastră, cât şi despre extraordinara capacitate de a ne depăşi pe noi înşine. O poveste despre rezistenţă şi încăpăţânare în faţa inevitabilului, dar şi o poveste de dragoste mai mult decât ciudată, lucru pe care nu l-aş explica, pentru că nu vreau să-i răpesc cititorului plăcerea de a descoperi el însuşi acest lucru.
"Destinul tău e altul. Împreună cu Kel alcătuieşti o pereche vrednică să domnească. Totuşi, va trebui să luptaţi din umbră fără să trageţi nici un folos de pe urma strădaniilor voastre şi fără să va pierdeţi niciodată curajul. În afară de Bebon, să n-aveţi alţi prieteni şi să nu vă bizuiţi decât pe voi înşivă. A sosit vremea nenorocirii şi a împotrivirii şi doar voi întruchipaţi speranţa".
Soarta întregului Egipt depinde de trei oameni obişnuiţi? Viitorul unui teritoriu fabulos în mâinile a trei prieteni? Pare destul de greu de crezut; şi totuşi aventurile minunate ale scribului Kel, actorului Bebon şi ale preotesei Nitis continuă în acelaşi decor fascinant al Egiptului Antic. Tumultul politic degenerează cu fiecare pagină citită, iar soarta celor trei nu pare să aibă un final fericit. Speranţa tuturor se îndreaptă către vechile ritualuri şi credinţe, uitate şi trădate acum. Va reveni Egiptul la gloria şi la faima pierdute? Va câştiga falsul progres? Rămâne să descoperiţi în reuşita continuare a seriei "Răzbunarea Zeilor".
"Era ca un suflet neliniştit care rătăceşte pe malul râului, fără să-l ia nici un luntraş ca să-l poarte dincolo. Am simţit de câteva ori cum e să fii astfel. Să fii bântuit de cei pe care i-ai hrănit. Să fii respins când, pentru prima dată în viaţă, tu eşti cel care are nevoie de ajutor. Să descoperi că eşti scuipat şi că tu, în schimb, nu ai pe cine să scuipi. Gândindu-te, în tăcere, ce trebuie să faci."
Ceea ce începe ca o captivantă poveste poliţistă, susţinută de reapariţia detectivului particular Charlie Parker, pe care-l cunoaştem din "Îngerul Negru", se transformă în ceva mult mai sumbru odată cu apariţia "Oamenilor Găunoşi". Apartenenţa lui Parker la o origine mai presus de a celorlalţi, este din nou punctată, iar aceşti Găunoşi sunt "explicaţi" genial şi ne vine foarte greu să diferenţiem realitatea de mit în ceeea ce-i priveşte, pentru că: "Unele păcate sunt atât de îngrozitoare, încât nu există iertare pentru ele. Sufletul e pierdut. Se întoarce la cel care l-a creat pentru a ocupa locul care îi este atribuit de El. Tot ce lasă în urmă este o cochilie goală, o conştiinţă fără iertare...Găunos".
"Imaginaţi-vă că zâmbiţi după o palmă pe care aţi primit-o peste faţă. Apoi, gândiţi-vă că faceţi asta douăzeci şi patru de ore pe zi.
Asta era ocupaţia de a ascunde un evreu."
Cum vedeaţi până acum ...Moartea? Ca pe "Doamna cu Coasa", o hârcă rece şi detestabilă, ce te înhaţă când ţi-e viaţa mai dulce? Mai gândiţi-vă puţin..."Hoţul de carţi" o va aduce la rampă, în lumina reflectoarelor pe Ea, Doamna Moarte, prinsă până peste cap "în treabă", mulţumită Fuhrerului şi care, totuşi, îşi permite o mică indulgenţă: Liesel Meminger, hoaţa de cărţi, a cărei poveste îşi va face timp să ne-o transmită. Cinică pe alocuri, melancolică de multe ori, picturală şi metaforică "peste poate", această naratoare inedită va face din povestea fetiţei, prinsă în vâltoarea evenimentelor celui De-al Doilea Război Mondial, un exemplu de virtuozitate artistică.
Lectura acestei cărţi va reprezenta pentru toţi iubitorii de artă, şi nu numai, iar în special pentru iubitorii de pictură, o călătorie fascinantă. Pătrunzi în culisele operei marelui pictor Caravaggio, dar şi în file din viaţa artistului, iar eforturile de a găsi un tablou pierdut al maestrului te duc cu gândul la eforturile întreprinse în găsirea persoanelor dispărute.
"Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele - marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.
Îşi trase mantia în jurul său. Va câştiga. Va câştiga şi îl va servi pe rege, apoi va dispărea în neant şi nu se va mai gândi la castele sau regi, sau asasini. Nu îşi dorea să domnească din nou peste acest oraş. Magia era moartă, Fae fuseseră alungaţi sau executaţi, iar ea nu va mai avea niciodată nimic de-a face cu înălţarea şi declinul vreunui regat.
Nu avea un destin. Nu mai avea."
Celaena Sardothien va fi nevoită să-şi "vândă" sufletul pentru a scăpa din minele din Endovier. Promite, în schimbul libertăţii, că va lupta pentru regele Adarlanului. Concursul pentru alegerea Campionului regelui îi va aminti cititorului de "Jocurile foamei", cu diferenţa că aici, deşi cu toţii luptă pentru a scăpa de diverse forme de supunere, scenele sângeroase sunt mai diluate. Pentru Celaena, un asasin pregătit de Arobynn Hamel, nu competiţia reprezintă o mare frământare, ci, mai degrabă, se va dovedi nepregătită pentru valul de sentimente ce o vor năpădi odată ajunsă la castel.
"În cultura occidentală fluturii, aceste fiinţe gingaşe, uşoare, vaporoase, sunt consideraţi cu plăcere ca simbol al feminităţii.
În Japonia, ca fluture este văzut bărbatul. Femeile sunt asemuite florilor. Fluturele zboară din floare în floare, poposeşte pentru scurt timp pentru a se desfăta şi zboară mai departe. Femeile sunt încântătoarele flori. Ele nu se apără. Din contră, într-o concurenţă răbdătoare ele strălucesc în splendide culori. Ele ademenesc în tăcere, dar printr-o frumuseţe înşelătoare, limitată de scurta lor perioadă de înflorire. Preţul efortului lor este trecătoarea atingere a fluturelui. Care nu zăboveşte mult. Deci, osteneală zadarnică. Căci fluturele ar veni oricum. Face parte din natura bărbatului - spun japonezele cu experienţă - să viziteze toate florile pe care zborul i le aduce în cale. Aici nu există o intenţie. Doar hazard şi ocazie."
