"Într-adevăr, oamenii au ajuns să exploreze spaţiile cosmice, adâncimile oceanelor şi ale pământului, alergând încolo şi încoace pentru "a se descoperi pe sine". Foarte puţini dintre ei se gândesc însă să privească în interior. Divinitatea noastră este ascunsă în inima fiecăruia dintre noi, unde aşteaptă să fie descoperită, pentru a ne oferi toate răspunsurile, ghidarea şi alinarea de care avem nevoie.
Numai înarmându-ne cu această cunoaştere, potrivit căreia în interiorul nostru există o prezenţă divină, vom reuşi noi să scăpăm de convingerea că "nu sunt decât un om", identificându-ne cu o dimensiune superioară a conştiinţei."
De câte ori nu ne-am propus cu hotărâre: "Gata! De mâine îmi schimb viaţa!", ca până la urmă să recădem în rutina cotidiană... "Transformarea de sine" te va ajuta să înlături oportunităţile de eschivare. Concepută ca un ghid practic şi oarecum "interactiv", având posibilitatea de a nota direct pe filele cărţii, în spaţiile special create, această carte te va purta pas cu pas spre descoperirea adevăratului tău potenţial. Oarecum asemănătoare cu celebra carte "Secretul", "Transformarea de sine" este mult mai bine ancorată în realitate, explicând şi dificultăţile pe care trebuie să le surmnontezi în dorinţa ta de autodescoperire.
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Indiferent dacă facem ceva bun şi valoros cu vieţile noastre sau nu, timpul trece şi nu aşteaptă. Nu doar că timpul trece inexorabil, dar şi vieţile noastre merg înainte mereu. Dacă ceva nu a mers bine, nu putem întoarce timpul ca să mai încercăm odată. În acest sens nu există cu adevărat o a doua şansă."
"Fă ceea ce natura ta vrea. Fă ceea ce prin calităţile tale proprii tânjeşti să faci. Nu asculta textele sfinte, ascultă-ţi inima; este singurul text sfânt pe care îl recomand. Da, ascultă cu mare atenţie, conştient, şi nu vei greşi niciodată. Ascultându-ţi inima vei începe să mergi spre direcţia corectă, fără ca măcar să te gândeşti la ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
Aşadar, arta noii umanităţi va consta în secretul de a-şi asculta inima cu conştiinţă, vigilent, atent.(...)
Viaţa este cu adevărat un dans dacă eşti un exemplar original - şi asta-ţi este de fapt menirea, să fii un original. Astfel cum nu există doi oameni la fel, modul meu de viaţă nu poate deveni modul tău de viaţă."
Omul este liber să-şi creeze propria existenţă, dar asta numai dacă îşi asumă această responsabilitate fără frică.
Libertatea înseamnă că poţi alege corect sau greşit; dacă ai fi liber să alegi doar ceea ce este corect, atunci asta n-ar fi libertate. Vei cădea de multe ori, dar prin cădere şi ridicare te vei forma. Oamenii sunt învăţaţi să nu facă nimic greşit şi, ezitând atât de mult, ajung să nu mai facă nimic, de teamă să nu greşească. În consecinţă, nu vor evolua niciodată.
"Orice băiat e sensibil şi orice băiat suferă. Asta e o idee înspăimântătoare pentru mulţi adulţi, care, în mod conştient sau inconştient, nu vor să recunoască vulnerabilitatea emoţională a unui băiat. (...) Dacă îi învăţăm pe fiii noştri să îşi onoreze şi să-şi aprecieze vieţile emoţionale, dacă le putem preda băieţilor un vocabular emoţional şi îi încurajăm să-l folosească, atunci îşi vor deschide în sfărşit, inimile."
Povestea lui Cain va fi raportată la vieţilie băieţilor din ziua de azi. Prinşi într-o existenţă emoţională sărăcită de aşteptările sociale, îndepărtaţi de propriile sentimente şi insensibili la sentimentele celorlalţi, aceştia sunt condamnaţi să devină, din tinerii furioşi de azi, adulţii înverşunaţi de mâine.
Vei găsi în această carte un sprijin în a înţelege şi a gestiona comportamentul băieţilor, realizând în acelaşi timp cât de greşit a fost abordată această problemă până acum. Vei fi ajutat să pătrunzi dincolo de suprafaţa opacă a vieţilor impuse băieţilor de societatea tip "macho" şi vei reuşi să te familiarizezi cu reprimatele trăiri interioare ale acestora. Vei subscrie cu entuziasm la ideea de alfabetizare emoţională şi vei parcurge, cu acelaşi patos, capitolele dedicate atât relaţiei copilului -băiat cu tatăl, cât şi cu mama.
" Un sannyasin este un nor alb pe cerul albastru, bucurându-se de fiecare moment pe care i l-a dăruit existenţa, bucurându-se de graţia pe care o primeşte. Dacă este posibil să trăieşti aşa - şi este posibil, s-a întâmplat în cazul multora, ţi se poate întâmpla şi ţie; nu e nevoie decât de o adâncă înţelegere." "Aflaţi în ce fel se mişcă norul vostru, încotro pluteşte el şi lăsaţi-i libertate deplină de mişcare şi de plutire. Oriîncotro s-ar duce, va ajunge la divin. Tot ce trebuie să faceţi este să nu opuneţi rezistenţă, ci să curgeţi. Nu împingeţi râul, curgeţi împreună cu el."
Poate una din cele mai reuşite cărţi apărute sub semnătura Osho, "Calea mea, calea norilor albi" va încerca să apropie şi mai mult cititorul de înţelegerea fenomenului "Osho" şi a modului de transformare spirituală propus de el.
Structurat în binecunoscutul dialog între învăţător şi discipol, volumul de faţă va atinge subiecte importante ale existenţei umane şi va explica barierele create de minte, societate, ego, bariere ce împiedică omul în a-şi descoperi sinele divin.
"Trăirea conştientă a emoţiilor noastre legitime este eliberatoare, nu doar pentru că descarcă tensiuni îndelung acumulate în corp, ci, mai presus de orice, fiindcă ne deschide ochii la realitate (atât cea trecută, cât şi cea actuală) şi ne eliberează de minciuni şi iluzii. Ne dă înapoi amintiri refulate şi ajută la eliminarea simptomelor adiacente.Prin urmare, este dătătoare de putere fără să fie distructivă.
Emoţia refulată poate fi rezolvată de îndată ce este simţită, înţeleasă şi recunoascută ca legitimă. Detaşarea de ea devine posibilă, iar acest lucru este complet diferit de refulare."
O altă reuşită a seriei de parentaj, cartea "Drama copilului dotat" va supune atenţiei greşelile pe care un adult le poate face în creşterea copilului, greşeli izvorâte din propriile lacune emoţionale şi greşeli ce pot duce la crearea unui adult cu probleme de diverse etiologii. Punctată cu numeroase exemple concrete, cu analize repide de caz, cartea de faţă poate reprezenta un ghid în a-ţi explica anumite comportamente, dar nu vei găsi neapărat metodele de rezolvare a problemelor, acestea rămânând apanajul exclusiv al terapeuţilor.
"Sandwork-ul expresiv este o adaptare a Tehnicii Lumii şi a terapiei sandplay pentru situaţii în care psihoterapia individuală nu este posibilă. În prezent este aplicată în diferite instituţii publice şi private din Asia, Africa de Sud şi America Latină.(...) Diferenţa majoră faţă de tratamentul psihoterapeutic obişnuit este că adulţii nu sunt psihoterapeuţi, ci profesori, studenţi la psihologie şi pedagogie, asistenţi sociali şi voluntari, care au beneficiat de un scurt instructaj."
Este bine ştiut că, de multe ori, experienţele traumatizante nu-şi pot găsi metode de exprimare potrivite. Acest lucru duce la blocaje şi suferinţe ce trec dincolo de fizic. Poate, cel mai adesea, copiilor le este greu să-şi exprime emoţiile verbal. Asfel, în sandplay, emoţia este transformată într-o formă sau imagine în nisip. Importanţa imaginilor a fost dovedită în studiul traumelor, iar metodele care folosesc imaginaţia au devenit indispensabile în tratarea tulburărilor posttraumatice.
" Fluxul corporal poate fi comparat cu un râu în mişcare, care curge uşor şi fără nici un efort. Acest flux este conectat la un flux mai mare, la fel cum totalitatea râurilor şi lacurilor alimentează marile oceane ale planetei. Acest flux mai mare pare să fie exterior corpului, dar în realitate curge în permanenţă prin noi alimentând fluxul nostru interior.(...) Noi suntem expresii individuale ale acestei Energii Universale; maniera în care curge aceasta prin noi este cea care ne conferă individualitatea pe toate nivelele. Universul este asemeni unui râu care curge liber, într-o stare de totală acceptare. El nu cere nimănui nimic, dar le stă la dispoziţie tuturor fiinţelor. Dacă vei începe să aplici respiraţia Esenţei, vei deveni din ce în ce mai conştient de calitatea acestui flux în interiorul tău şi vei avea acces la fluxurile exterioare de energie care sunt benefice pentru conştiinţa şi pentru corpul tău."
"Nu suntem decât nişte frunze spulberate de vânt. Zilele ni se scurg cu repeziciune. Nimeni nu ştie cât îi va fi dat să trăiască. Nu stă în puterea ta să decizi cât de mult vei trăi, dar poţi să hotărăşti cât de bine vei trăi. Cred că noţiunea de "bunăstare" a vieţii este strâns legată de moştenirea pe care o laşi pentru cei ce-ţi vor urma calea.(...) Ţelul meu a fost să duc o viaţa care să devină un model pentru cei ce vor veni, să trasez un drum care îi va ajuta pe alţii să înainteze mult mai repede decât ar fi făcut-o dacă ar fi trebuit să parcurgă singuri drumul."