|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Este o carte extraordinară, pe care nu o citeşti, ci pur şi simplu eşti învăluit în magie. Pătrunzi într-o lume atemporală, o lume pe care o percepi din perspectiva unui copil.
Această carte reprezintă o poartă de intrare într-o lume dominată de magie, o lume pe care cei ce percep toate nuanţele de gri dintre alb şi negru o vor savura pe deplin. Pentru că e o lume ghidată de regulile "Legământului", în care necromanţii au un rol foarte important şi în care magii îşi au de-asemenea locul. Pătrundem pe un tărâm unde relativitatea celor două lucruri bine cunoscute ca opuse dintotdeauna, Viaţă vs. Moarte, capătă noi valenţe, astfel că, în anumite condiţii, se poate trece pragul în oricare dintre sensuri. Cam ăsta ar fi cadrul în care se va vedea nevoită tânăra Sabriel să-şi desfăşoare proaspăt începuta carieră de necromant. Personaje fascinante şi terifiante în acelaşi timp se vor perinda prin faţa ochilor cititorului, iar călătoria iniţiatică a tinerei poate fi demnă de cel mai vaşnic cavaler.
"Dacă ştiinţa este duşmanul credinţei, atunci pergamentul de la Orvieto este otrava."
Descoperirea unui manuscris antic declanşează o serie de evenimente explozive, aventura expusă fiind de factură "globală". Dacă acţiunea va porni în fire separate, în multiple colţuri ale lumii, cu personaje care aparent nu au nici o legătură unele cu altele, aceste fire vor fi desăvârşit îmbinate, oferindu-ne un thriller nemaipomenit. Subiectul, fascinaţia epocii moderne de a demola mituri şi de a distruge credinţe, va aborda o altă variantă a "teoriei conspiraţiei", iar Biserica va rămâne tot personajul "fără scrupule", ca şi în scrierile lui Dan Brown.
"- Bună, numele meu este Harry, spuse bărbatul cu o voce răguşită. Reţeaua fină de vinişoare roşii de pe nasul său mare era dovada unei vieţi dominate de alcool. Sunt alcoolic, mai zise el.
- Bună, Harry!
- Sunt nou aici. E a şasea oară când vin la această adunare. Sau a şaptea. Şi nu am trecut încă de primul pas. Cu alte cuvinte, ştiu că sunt un alcoolic, însă cred că îmi pot controla acest viciu. Pesupun că este un soi de contradicţie faptul că mă aflu printre voi. Dar am venit aici în urma unei promisiuni făcute unui psiholog, un prieten care nu vrea decât să mă ajute. El îmi spunea că, dacă voi reuşi să trec peste discuţiile despre Dumnezeu şi spiritualitate din primele săptămâni, voi constata că programul funcţionează. Ei bine, nu ştiu dacă alcoolicii anonimi se pot ajuta pe ei înşişi, dar sunt dispus să încerc. De ce nu?!
"Numarul (...). Fiecare fiinţă îl are pe al său şi cunoaşterea lui duce la înţelepciune. Unitate şi multiplicitate în acelaşi timp. Numărul conţine forţele dătătoare de viaţă. Iar noi trebuie să le descoperim pentru a înţelege universul a cărei imagine măruntă suntem. Cerul cu stelele sale fixe, sălaşul divinităţii unde trăiesc sufletele eliberate ale celor Drepţi, nu e sorgintea şi totodată ţelul nostru?"
Credeai că nedreptatea este o caracteristică a lumii moderne? Sau că "manevrele culiselor politice" sunt îndeletniciri ale omului..."evoluat"? Ei bine, nu! Pătrunde, prin această serie, în fascinantul Egipt, sfâşiat între tradiţiile sale şi o poftă de progres "via grecească". Comploturi , maşinaţii, dragoste, toate le vei găsi între paginile acestui prim volum al seriei "Răzbunare Zeilor" (serie de doar două volume). Valul de crime din mijlocul vulcanului politic va declanşa întreaga acţiune, iar cititorul va participa alături de nefericitul "fugar", Kel, la eforturile disperate de a descoperi adevărul, lucru ce se va dovedi dificil, mai ales într-un timp în care faraonul Amasis pare mai preocupat de distracţiile proprii decât de soarta supuşilor săi.
"Ceva trebuie să existe, pentru a se face lumină. Energie, mişcare, entropie...(...) Dumnezeu, confirmă liniştit Mogens. Indiferent ce. Ceva trebuie să fie totuşi. Şi tot ceea ce există este vremelnic. Întunericul este veşnic. El reprezintă scena pe care se joacă piesa vieţii. Dar după ce cade ultima cortină, întunericul va continua să existe."
"Poveştile sunt altfel: prind viaţă când sunt povestite. Ele nu există cu adevărat în lumea noastră fără o voce care să le povestească sau o pereche de ochi mari care să le citească sub pătură cu o lanternă. Poveştile sunt ca seminţele din ciocul unei păsări, aşteptând să cadă pe pământ, sau ca notele unui cântec scris pe o hârtie, tânjind după un instrument care să le învie muzica. Ele dormitează, aşteptând ocazia să iasă la suprafaţă. Ele pot începe să se schimbe din momentul în care cineva începe să le citească. Ele pot încolţi în imaginaţia cititorului şi îl pot transforma. Poveştile vor să fie citite.(...) Au nevoie de acest lucru. Acesta este motivul pentru care se chinuie să iasă din lumea lor şi să intre în a noastră. Poveştile vor să le dăm viaţă."
"Francesco Monterga nădăjduia să poată picta fără ajutorul lipsit de poezie al uleiurilor şi gălbenuşurilor de ou, al argilelor prăfoase şi pietrişului măcinat, al răşinilor unsuroase şi mineralelor veninoase. Voia, asemenea poetului care desparte lucrul de esenţa lui, să lucreze culoarea cu puritatea cu care se scrie versul. La fel cum Dante putuse să coboare în infern, să navigheze pe rău mirositorul râu al lui Caron, să istorisească chinurile cele mai înspăimântătoare şi să iasă curat şi pur pe calea vorbelor, Francesco Monterga năzuia să facă din pictură o artă sublimă, limpezită de stricatele contingenţe ale materiei. La fel cum vorba e ideea însăşi şi se lipseşte de obiectul pe care-l numeşte, culoarea pură trebuia să se lipsească şi ea de purtătoru-i material, de pigmenţi şi diluanţi."
Prima carte dintr-o serie de trei, te introduce într-o lume stranie, în care zânele coexistă cu oamenii. Evident nu în planul "vizibil", dar se pare că multe din micile întâmplări nefericite cotidiene ar putea fi puse pe seama lor şi nu pe seama stângăciei personale. O adolescentă mai mult sau mai puţin obişnuită, Aislinn, moşteneşte din familie acest dar de a vedea dincolo de aparenţe, pe care îl ascunde, dar care va fi dezvăluit până la urmă. O carte despre curajul de a înfrunta necunoscutul şi de a lupta pentru ceea ce iubeşti indiferent de consecinţele la care te supui. O carte care te incită şi te invită să aştepţi cu nerăbdare şi continuarea poveştii şi a aventurii.
"În cultura occidentală fluturii, aceste fiinţe gingaşe, uşoare, vaporoase, sunt consideraţi cu plăcere ca simbol al feminităţii.
În Japonia, ca fluture este văzut bărbatul. Femeile sunt asemuite florilor. Fluturele zboară din floare în floare, poposeşte pentru scurt timp pentru a se desfăta şi zboară mai departe. Femeile sunt încântătoarele flori. Ele nu se apără. Din contră, într-o concurenţă răbdătoare ele strălucesc în splendide culori. Ele ademenesc în tăcere, dar printr-o frumuseţe înşelătoare, limitată de scurta lor perioadă de înflorire. Preţul efortului lor este trecătoarea atingere a fluturelui. Care nu zăboveşte mult. Deci, osteneală zadarnică. Căci fluturele ar veni oricum. Face parte din natura bărbatului - spun japonezele cu experienţă - să viziteze toate florile pe care zborul i le aduce în cale. Aici nu există o intenţie. Doar hazard şi ocazie."
