Casa Oglinzilor


Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2002
Traducator: 
Mihaela Sandulescu
Casa Oglinzilor de Jayne Ann Krentz (Amanda Quick)  -Carti bune de citit

  "Leonora privi în jur spre pereţii goi şi mobila impersonală. Îi venea greu să şi-o imagineze pe Meredith, întotdeauna atât de plină de viaţă, petrecându-şi ultimele zile în locuinţa aceasta simplă, sordidă.
     Se simţi copleşită de tristeţe. Meredith fusese o fire complicată, care adeseori te scotea din minţi. Oriunde îşi făcea apariţia, necazurile celorlalţi nu întârziau să apară. Însă lumea avea să fie cu siguranţă un loc mult mai puţin viu fără ea."
    Pornind de la o idee ce s-ar fi putut dezvolta într-o intrigă extrem de elaborată, poate cu accente paranormale sau horror, autoarea alege totuşi să păstreze un stil temperat, rezultând astfel un thriller romance plăcut şi deconectant. Impresia că totul se poate transforma în ceva macabru o întreţine însăşi autoarea, cititorul aşteptându-se în orice clipă ca personajele stranii şi Casa victoriană a Oglinzilor să schimbe situaţia, aceasta anticipaţie contribuind la farmecul intregiii cărţi.
    Un lanţ de morţi suspecte, ce au ca numitor comun o casa cu o istorie ciudată şi dispariţia unei sume impresionante de bani, o vor aduce pe Leonora Hutton în Wing Cove. Împreună cu fraţii Thomas şi Dave Walker vor încerca să desluşească misterele din micul orăşel. Vei iubi personajele create de Ann Krentz, descrierile fermecătoare ale locaţiilor, tensiunea punctată la momentul potrivit, aerul misterios ce înconjoară atât unele personaje cât şi unele decoruri, toate oferindu-ţi o aventură de neuitat.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Tronul de Jad (seria Temeraire 2) de Naomi Novik  -Carti bune de citit
  • Croaziera de James Patterson &amp; Howard Roughan  -Carti bune de citit
  • Scandal de Amanda Ouick  -Carti bune de citit
  • Graalul Măsluit de D.L. Wilson  - Recenzii carti bune
  • Evermore (seria Nemuritorii 1) de Alyson Noel  -Carti bune de citit
  • Agentul secret de Joseph Conrad  -Carti bune de citit
  • Taine de sucub (seria Georgina Kincaid 5) de Richelle Mead  -Carti bune de citit
  • Orasul de Sticla (seria Instrumente Mortale 3) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.