"Simţi aerul rece. Nu era chiar spaimă. Era o înţelegere profundă, o acceptare a faptului că viaţa era mai mult decât ceea ce putea fi văzut, atins, gustat, auzit, mirosit. Era timpul însuşi. Timpul nesfârşit, descris de poeţi şi filosofi, timpul încătuşat de ziduri sau de mâinile celor puternici, timpul desfăcut în bucăţi mici de matematicieni şi oameni de ştiinţă până la nivelul în care fiecare bucăţică primea un nume, un număr, definit de inima vie a unui atom... Şi niciodată înţeles. Îşi dădu seama că timpul nu avea să fie înţeles vreodată pentru că nimeni nu putea înţelege copilul care trăieşte înaintea adultului împărţind acelaşi corp de-a lungul existenţei."
Serena Charters, o tânără atipică provenind dintr-o familie atipică, se vede pusă în pericol chiar de moştenirea ei. Câteva pagini dintr-un manuscris străvechi, "Cartea Învăţaţilor", vor pune în mişcare interesele celor lipsiţi de scrupule, Serena devenind peste noapte ţinta lăcomiei căutătorilor acestei cărţi. Erik North va fi sprijinul Serenei în iureşul întâmplărilor pe care cititorul le va găsi peste măsură de antrenante.
"Frica poate fi un lucru îngrozitor.
Dar tu mi-ai spus că trebuie să dau piept cu lucrurile înfricoşătoare şi că, de cele mai multe ori, asta le face să dispară."
Nimeni nu provoacă un mare lord columbian al drogurilor. Rico Chavez s-a asigurat întotdeauna de asta. Dar când cineva o face, şi, pe deasupra, mai este şi femeie, trebuie să-şi înveţe lecţia... Elena Kyler va porni în aventura vieţii ei, fără voie, victima unei lumi guvernate de violenţă şi unde banul este mai presus de orice lege. Aproape un scenariu de film, "Să nu crezi în nimeni" va fi o lectură impresionantă de alertă, un montagne russe al cuvintelor şi al acţiunii, o carte despre forţa impresionantă ce izvorăşte din iubire, o carte despre curaj, despre prietenie, despre loialitate şi despre dragostea pe care o găseşti în cele mai neaşteptate circumstanţe, o carte ce se citeşte lejer şi rapid, o alegere bună pentru evadarea din cotidian.
"Îi luă o şuviţă şi o încălzi între mâinile sale. Mici cristale de gheaţă se topiră şi îi umeziră palmele. Linse cu grijă apa de pe ele.
Îşi aplecă obrazul către marginea căzii de baie şi simţi frigul muşcător. Era atât de frumoasă. Plutind acolo, în crusta de gheaţă.
Legătura dintre ei încă exista. Nimic nu se schimbase. Nimic nu era diferit. Erau unul asemenea celuilalt."
Un interesant roman poliţist, din care răzbate parcă aerul rece al Suediei, "Prinţesa gheţurilor" poartă cititorul în mijlocul unei anchete menită să desluşească motivele aparentei sinucideri a Alexandrei Wijkner. În paralel cu această investigaţie, vom asista şi la poveştile de viaţă ale personajelor ce populează romanul, poveşti care, încetul cu încetul, se vor dovedi cruciale pentru deznodământul cazului. Scriitoarea Erica Falck, prietena din copilărie a victimei, participă activ la ancheta poliţiei, realizând că prietena sa nu era întocmai cum crezuse.
Dacă în primul volum pentru eroina noastră, Katniss, era vorba pur şi simplu de supravieţuire, în acest al 2-lea volum viaţa ei se va complica peste măsură, şi, dintr-o puştoaică călită în arena "Jocurilor Foamei", va deveni "scânteia", simbolul faptului că cei mulţi şi înfometaţi se vor putea ridica împotriva duşmanului comun. "Am ştiut întotdeauna cine e duşmanul. Cine ne înfometează, cine ne torturează şi cine ne ucide în arenă. Cine îi va ucide în curând pe toţi cei care-mi sunt dragi (...) Da, ştiu cine este duşmanul." Focul mocnit al nemulţumirilor se va converti într-o grandioasă explozie vulcanică, un spectacol de excepţie la care cititorul asistă fascinat. O carte care-ţi strârneşte o multitudine de sentimente trecând prin duioşie, furia neputinţei, speranţă, curaj şi deznădejde, sentimente pe care le împărţim cu eroii cărţii şi care te răscolesc şi după ce ai pus cartea jos.
"Eu respect aforismul lui George Iles, care spune că îndoiala e doar începutul, nu şi sfârşitul înţelepciunii."
Pentru iubitorii de mistere, conspiraţii şi mituri "prăbuşite", această carte este alegerea perfectă. Este dinamică, se citeşte uşor şi acţiunea nu-ţi lasă momente de "respiro" nedorite.
"E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta cu o voce suavă un cîntecel de copii.
Trandafirii sînt roşii, violetele sînt albastre... Era un moment şi o imagine pe care nu aveam să le uit."
Pentru împătimiţii genului, James Patterson şi scrierile lui nu mai reprezintă demult o surpriză. Din clipa în care deschizi cartea te aştepţi la un thriller de calitate, la o acţiune alertă şi la schimbări bruşte de situaţie. Însă "Trandafirii sînt roşii" reuşeşte să potenţeze toate aceste calităţi conjugându-le şi un erou memorabil, pe doctorul detectiv Alex Cross. Scindat între datoria faţă de familie şi între obsesiva dedicaţie faţă de investigaţiile sale, Alex Cross captează atenţia cititorului, care îi va urmări evoluţia cu sufletul la gură. Prin iureşul de întâmplări autorul va juxtapune şi un adversar pe măsura eroului, suspansul crescând cu fiecare pagină până la limite îngrijorătoare.
"Un avion american explodând după decolare... trenul Eurostar aruncat în aer la Lille... o bombă detonată în metroul din Washington la o oră de vârf... Gândul îl ducea la o tactică teroristă, cu o frecvenţă sporită, asemănările fiind evidente. Fiecare atentat era menit să provoace haos, să rănească cât mai mulţi oameni, să inducă panică. Erau exemple clasice de acte teroriste, cu excepţia unui singur lucru:
Nimeni nu-şi asuma responsabilitatea."
Întreaga lume a lui Nicholas Bryson se prăbuşeşte când află că viaţa lui şi el ca individ, nu sunt decât creaţia Directoratului, o agenţie multinaţională, ce se implică în conflictele globale. A fost agent de partea binelui, sau de partea răului? Este o întrebare la care, pe parcursul întregii cărţi, eroul nostru încearcă să răspundă, oscilând în permanenţă, pe măsură ce adună piesele propriului puzzle. Fără nici o clipă de respiro, Bryson porneşte în aventura menită să-i facă lumină în viaţă, dar şi să dejoace o conspiraţie de cel mai înalt nivel.
Dinamismul va fi cuvântul de ordine în "Decepţia lui Prometeu", o carte de acţiune, un erou carismatic, adaptabil şi încăpăţânat, un adevărat agent călit în cele mai primejdioase situaţii, carte ce va oferi cititorului satisfacţia unei lecturi de calitate.
"Lui Alex nu-i venea să creadă că existase o vreme când ţara sa nu fusese marcată de teroare, şi hidoşenie, şi ameninţări. Încă îşi mai putea aminti de o copilărie plină de inocenţă şi de credinţa că nimic cu adevărat rău nu s-ar fi întâmplat, când venea cineva să ciocăne la uşă. Amintirea o umplea de frustrare, de mânie, şi de o imensă tristeţe."
Acţiune, suspans, îmbinarea perfectă a realului cu ficţiunea, personaje magistral concepute, sunt numai câteva din atuurile acestei cărţi. Plasând acţiunea la trei ani după atentatele de la 11 septembrie, autoarea îţi va capta iremediabil atenţia prin posibilitatea repetării unui scenariu de o asemenea încărcătură tragică. Jurnalista Alex Graham, din dorinţa de a afla adevărul ascuns în spatele unor evenimente catastrofale, în aparenţă dezastre naturale, va ajunge o ţintă în mişcare pentru cei ce nu au loc de scăpări în agendă. Un scenariu posibil, o frumoasă poveste despre verticalitatea jurnalistului chiar şi în situaţii limită şi o acţiune ce te va ţine în alertă până în final.
"Concordia se trezi în zgomotul sacadat al picăturilor de ploaie care băteau în fereastră. Era un sunet liniştitor. Rămase nemişcată câteva clipe,savurând senzaţia. Pentru prima oară în ultimele săptămâni nu trăia o stare de nelinişte şi tensiune imediat după deşteptare; prima dimineaţă în care nu fusese nevoită să se gândească la planul de evadare.
E adevărat, lucrurile nu decurseseră în conformitate cu planul ei, dar fetele se aflau în siguranţă, departe de castelul Aldwick. Asta era tot ce conta în dimineaţa aceea. Curând va trebui să schiţeze un nou plan pentru viitor, dar aceasta putea să mai aştepte până după micul dejun."
Lasă-te fermecat de o încântătoare poveste din epoca victoriană. Concordia Glade,o simplă profesoară, reuşeşte, în scopul de a-şi apăra elevele, să intre în conflict cu Alexander Larkin, un parvenit fără scrupule, care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a-şi urmări interesele. Cu ajutorul detectivului particular Ambrose Wells, Concordia va reuşi să iasă cu bine din întâmplările ce vor face deliciul cititorului.
"Deschideţi-vă inimile şi dulapurile pentru aproapele vostru. Şi el pentru voi. Să-i facem pe oamenii de orice condiţie să înţeleagă că suntem o singură familie. În aceste vremuri vitrege, de haos şi scumpete, ce cale mai bună avem pentru a depăşi situaţia decât să ne pătrundem de spiritul Domnului şi să arătăm dragoste sinceră aproapelui nostru?"
Ca să pui la cale răpirea Papei, în scopul cererii de răscumpărare, ai nevoie de curaj, nebunie cât cuprinde şi sprijin financiar. Dacă le ai pe primele două, se rezolvă şi cea din urmă. Asta este concluzia la care ajunge Sam Devereaux, avocat cu un trecut uşor "pătat", ce va fi forţat de împrejurări, mai precis de controversatul general MacKenzie Hawkins, să ia parte la un plan peste măsură de nebunesc. Cititorul este prins în vâltoarea pregătirii acestei acţiuni de amploare, şi va împărtăşi deruta lui Sam, care, din când în când, este readus pe calea "cea bună" de fostele soţii ale lui MacKenzie.
"Drumul spre Gandolfo" este o carte neobişnuită şi surprinzătoare, o acţiune tumultuoasă şi deconcertantă, un adevărat festin şi tur de forţă pentru cititorul pasionat.