|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Cînd e cel mai bine, viaţa e inimaginabil de simplă şi bună... Aşa cum ar trebui să fie. (...)
Cazul mă înfricoşa şi cu siguranţă nu fiindcă aş fi crezut în vampiri.
Credeam, însă, în lucrurile ciudate şi oribile pe care oamenii sînt uneori în stare să şi le facă unii altora: muşcături sălbatice, spînzurări sadice, drenarea corpurilor de sînge, atacuri cu tigri. Pentru început, nu puteam să-mi imaginez cam cum ar trebui să fie ucigaşii."
Dacă credeai că "Violetele sînt albastre" este numai continuarea thrillerului "Trandafirii sînt roşii" atunci te aşteaptă o surpriză de proporţii, pentru că, aşa cum însuşi autorul afirmă, "Nici un lucru nu începe vreodată de acolo de unde credem noi." Povestea "Creierului" (numit aici, probabil datorită traducerii, "Geniul") continuă într-adevăr, iar între acesta şi detectivul Cross interacţiunea devine un fel de joacă "de-a şoarecele şi pisica". Şi totuşi aspectul cel mai important al cărţii este reprezentat de un nou caz, mai sângeros decât te-ai fi putut aştepta, cu personaje diabolice şi carismatice "în acelaşi ambalaj", cu pagini care-ţi ridică tensiunea la maxim, cu răsturnări de situaţie pe cât de neaşteptate, pe atât de incitante.
"Există unele locuri care par mai binecuvântate decât altele. Locuri în care te simţi... ca Dumnezeu, cred. Nu am reuşit niciodată să simt prezenţa Domnului într-o biserică. Eu acolo mă simt mai degrabă claustrată, la fel cum mă simt în multe clădiri. Însă există unele locuri de o neobişnuită frumuseţe şi pace şi... sfinţenie. Totuşi, acestea sunt destul de rare. Eu nu m-am bucurat de o vale ca a ta pe când eram copil, sau de o cascadă, de un bazin la baza acesteia sau de o colibă lângă ea. Şi nu am găsit multe astfel de locuri în viaţă, deşi au fost câteva. (...) Am învăţat să stau nemişcată, fără să fac sau să aud sau chiar să mă gândesc la ceva. Am învăţat să fiu. Am învăţat că e de-ajuns să vreau pentru ca aproape orice colţ să devină unul dintre acele locuri speciale... Poate că am învăţat să descopăr acest loc în mine însămi."
Convenienţe sociale, lumi diferite, absolut tot poate fi uitat atunci când întâlneşti dragostea adevărată. Sau poate că e mai greu decât pare? Cititorul pasionat de genul "romance" va afla cum se rezolvă această dilemă, urmărind povestea lui Lily, Neville şi a verişoarei Lauren, cei trei protagonişti prinşi într-o farsă a sorţii.
"Suflau vânturi stranii din senin. Se furişau pe suprafaţa ierbii şi iarba se înfiora; adiau peste bălţile formate de ploaie în scobiturile pietrelor, vălurindu-le. Uneori vântul striga şi ţipa; din crăpături răspundea ecoul; gemea şi apoi amuţea din nou. Liniştea de pe dealuri aparţinea altei ere; o eră apusă, dispărută de parcă nici n-ar fi fost vreodată, o epocă în care omul nu exista, în care doar paşi păgâni umblau pe dealuri. Şi era o linişte în aer şi o pace mai stranie şi mai veche, care nu era pacea lui Dumnezeu."
Ţinutul mlaştinilor... Un teritoriu în car parcă şi elementele naturii suferă, un loc în care bunătatea pare să fi dispărut de mult, iar în mijlocul acestui ţinut se ridică, precum însăşi "inima" lui, Hanul Jamaica.
Mary Yellan, o tânără rămasă orfană, porneşte spre singura ei rudă în viaţă, mătuşa Patience, ajungând astfel într-un loc din care nu-şi va dori decât să plece cât mai curând. Autoarea reuşeşte să încarce paginile romanului cu acea tensiune latentă, cu senzaţia catastrofei ce pândeşte din întuneric, oferindu-ţi un adevărat regal de lectură, această tensiune fiind susţinută atât de caracterele perfect conturate ale personajelor, cât şi de dezolantul decor în care se desfăşoară evenimentele.
"Nu-mi dădusem seama că-mi ţineam respiraţia. Nu voiam să respir în camera fetiţei. Dacă nu respiram, poate voi putea ieşi spunându-mi că n-am intrat niciodată acolo, că nu s-a întâmplat nimic, că acest copil de cinci ani nu a dispărut, iar tatăl ei nu a murit.
Am simţit o apăsare care nu era oboseală, ci doar conştiinţa faptului că trăiesc într-o lume în care copii pot dispărea fără urmă din camere frumoase, pline de nevinovăţie, ca asta."
Moartea suspectă a unui detectiv particular şi dispariţia misterioasă a soţiei şi a fiicei acestuia declanşează o investigaţie amplă atât din partea autorităţilor cât şi din partea familiei, prin angajarea lui Lincoln Perry şi a partenerului său.
Redată la persoana întâi, prin intermediul carismaticului detectiv particular Perry, acţiunea va fi de proporţii, desfăşurându-se pe mai multe planuri, magistral împletite. Vei beneficia de o lectură de calitate, în care autorul va îmbina perfect elementele intrigii complexe, cu o grijă deosebită a detaliilor, dar şi cu marcarea, prin fraze scurte, şi la obiect, a sentimentelor. În caruselul impresionant al personajelor, vom descoperi caractere diferite, extraordinare de bine creionate, care se potrivesc minunat în contextul dat.
"Casa era mult mai aproape de ruine decât era apartamentul ei. Singurul lucru care se întindea între ea şi marele zid era parcul imens care se afla dedesubt. Apropierea însemna diferenţă. Aici era şi mai conştientă de energia psi emanată de Oraşul Mort decât era când se afla la ea în apartament. Când ieşea pe balconul ei nu sesiza decât mişcări ocazionale ale fenomenului. Dar în aceste locuri atmosfera era saturată."
Iată că aventurile arheologului Lydia Smith continuă în această a doua parte a seriei "Vânătoarea de fantome". Dacă în volumul anterior se făcea referire la întâmplările ce au dus-o pe Lydia în catacombe, de această dată investigaţiile acelui episod nelămurit din trecutul ei o vor purta într-o aventură pe cât de incitantă, pe atât de periculoasă. Răsturnări de situaţie, aparenţe înşelătoare, tensiuni de tot felul vor transforma lectura într-o plăcere deosebită, iar evoluţia relaţiei Lydiei cu şarmantul Emmett, devenit Şef interimar al Breslei din Cadence, suplimentează această plăcere. La finalul învolburatei acţiuni nu-ţi va rămâne decât gândul de a începe următoarea parte a acestei serii surprinzătoare.
"Simţi apropierea visului. Îl simţea prelingându-i-se din subconştient asemeni sângelui care ţâşnea dintr-o rană proaspătă. Se zvârcoli în somn şi mâinile i se strânseră în pumni. dar nu se putea lupta cu el, aşa că îi căzu pradă.(...) Întotdeauna vor fi mai mulţi - şi agresori, şi victime. Întotdeauna vor fi mai mulţi, şi eu nu-i pot opri pe toţi. Dar pot foarte bine să-mi fac treaba şi să-i opresc măcar pe o parte din ei. Trebuie."
Ce justifică monstruozitatea comportamentală? O copilărie schilodită? O altă percepţie asupra binelui şi a răului? Iată ca într-un viitor nu atât de îndepărtat constatăm că umanitatea îşi continuă nestingherită declinul, iar cititorul este poftit la înfruntarea memorabilă dintre un criminal în serie, de o bestialitate extremă, şi un locotenent de poliţie, Eve Dallas, confruntare ce va ţine naraţiunea la cote alarmant de tensionate. Vom pătrunde, cu ajutorul autoarei, adânc în minţile celor doi principali pioni şi vom înţelege că omul singur îşi alege propriul drum, indiferent de mediu sau conjuncturi.
"În arşiţa nopţii" se înscrie pe drumul unei noi tipologii de erou al genului poliţist, prin personajul Eve, criptic, taciturn, dur, dar în acelaşi timp o femeie atrăgatoare,empatică şi, mai ales, extrem de determinată.
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
"Dintotdeauna avusese senzaţii ciudate în anumite case sau camere, dar în mare parte erau slabe şi nu o deranjau prea tare. Le acceptase ca pe ceva normal, şi poate că aşa şi erau până la un anumit nivel de percepţie. La urma urmei, mulţi oameni vorbeau de senzaţia de deja vu sau de nelinişte când intrau prima dată într-o anume casă sau cameră.
Apoi, în anii aceia de singurătate petrecuţi la facultate, când se interiorizase timp îndelungat, reacţiile ei la diversele spaţii se acutizaseră."
Zoe Luce, o decoratoare cu capacităţi paranormale îl angajează pe detectivul patricular Ethan Truax să-i confirme bănuielile cu privire la un client. Povestea se complică în momentul în care trecutul lui Zoe devine o ameninţare pentru siguranţa ei. Astfel va descoperi că neconvenţionalul detectiv foloseşte într-adevăr metode inedite de a rezolva cazurile.
"Viaţa e atât de agitată aici uneori, încât mă amăgesc gândindu-mă că există un sens mai profund al lucrurilor, însă, în realitate, fiecare are problemele lui, viaţa lui, care este separată de a mea. Oamenii mă văd, vorbesc cu mine, ba chiar mă laudă spunându-mi cât sunt de minunată, după care se duc la casele lor şi nici nu se mai gândesc la mine. Sunt doar o prezenţă trecătoare în schema lor generală de existenţă. Apar şi dispar din viaţa oamenilor, la fel cum şi ei apar şi dispar din viaţa mea. Relaţiile se opresc întotdeauna la faza aceasta, neajungând niciodată la un contact profund. Mă întreb din ce cauză."
"Până în acea secundă, ea chiar nu avusese timp să se gândească la acele evenimente. Nici acum nu-şi dorea să reflecteze la imaginea acelor scrisori -bombă care făcuseră ţăndări editorialele sale, cariera ei, şi, foarte posibil, întreaga sa existenţă.
Cine o ura atât de mult? Cine o voia mutilată sau moartă? Cum de se putuse întâmpla una ca asta? Inspectorii poştali o întrebaseră dacă nu cumva primise ameninţări, de orice tip, iar Shelby le mărturisise cu toată sinceritatea că nu primise niciuna."
Un straniu val de atentate cu bombă îi tulbură viaţa liniştită jurnalistei Shelby Simon, mai ales că ea este cea vizată. Astfel se vede nevoită să-şi întoarcă existenţa pe dos şi să îşi pună toate speranţele în ancheta poliţiei, în timp ce încearcă să rămână în viaţă, cu ajutorul locotenentului Mike Callahan.
Dincolo de un thriller reuşit, cu accente romance, succesul cărţii este susţinut de personaje şi de poveştile lor particulare. Autoarea reuşeşte să capteze atenţia cititorului prin vieţile ce se întrepătrund, prin poveştile ce se desfăşoară pe scena acestui roman, toate adunate pentru a oferi o cât mai largă plajă de caractere.
