|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Viaţa e atât de agitată aici uneori, încât mă amăgesc gândindu-mă că există un sens mai profund al lucrurilor, însă, în realitate, fiecare are problemele lui, viaţa lui, care este separată de a mea. Oamenii mă văd, vorbesc cu mine, ba chiar mă laudă spunându-mi cât sunt de minunată, după care se duc la casele lor şi nici nu se mai gândesc la mine. Sunt doar o prezenţă trecătoare în schema lor generală de existenţă. Apar şi dispar din viaţa oamenilor, la fel cum şi ei apar şi dispar din viaţa mea. Relaţiile se opresc întotdeauna la faza aceasta, neajungând niciodată la un contact profund. Mă întreb din ce cauză."
"Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.
Deşi în aparenţă poate fi considerată uşor desuetă, "Lux" te va captiva şi te va incita astfel încât nici nu-ţi vei da seama când ai terminat-o. Pornind de la ideea cărţilor pline de galanterie, rochii minuţios descrise, coafuri, picanterii, sărutări furate, baluri, căsătorii aranjate şi pasiuni clandestine, autoarea reuşeşte să combine frumos atât descrierile şi situarea în epocă, cât şi trăirile şi sentimentele timpului respectiv, încât atmosfera întregii cărţi este credibilă, reală şi te învăluie invitându-te să faci parte din acea lume. Nu vom găsi nici o inovaţie majoră, acest volum putând fi aşejat în categoria cărţilor cu adolescente intrigante, îndrăgostite, invidioase, bârfitoare, dar raportat în acelaşi timp la momentul când copiii încă se supuneau, fără drept de apel, planurilor părinteşti.
"Crima a fost dintotdeauna o insultă, de la prima mână ce a zdrobit cu piatra un craniu omenesc. Dar crima sângeroasă şi brutală, a unei familii întregi, în propria lor casă, în timp ce dormeau, era un altfel de rău, cu mult diferit."
Mai mult decât oricând, această carte va surprinde cititorul prin umanitatea ce răzbate din paginile ei. "Martorul" se înscrie în seria de succes ce o are drept protagonistă pe locotenent Eve Dallas şi echipa acesteia. O crimă multiplă zguduie viaţa unei micuţe de 9 ani, iar Eve va trebui să facă faţă nu numai investigaţiilor dar şi valului de sentimente reprimate, sentimentele unei fetiţe, adânc ascunsă după scutut poliţistei dure, fetiţă chinuită de o viaţă nedreaptă. Vei avea senzaţia palpabilă că în faţa tragediei adultul se transformă într-un copil, şi vei privi uimit cum un copil gestionează o situaţie limită: "Sunt copii pe care poţi să-i salvezi, să-i păstrezi, se gândi el...şi alţii pe care nu poţi."
"Martorul" este un thriller ce îţi va fi pe plac, atât cu suspans cât şi cu suflet, în concentraţie perfectă, o carte exact cum suntem obişnuiţi să primim din partea autoarei, o carte pe care nu vei regreta că ai ales-o.
Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în sentimentele sale cu privire la Shane, cât şi în secretele întunecate ale oraşului. Rivalităţile din lumea vampirilor se răsfrâng şi asupra celorlalţi locuitori ai oraşului, iar întâmplările devin mai sumbre ca în volumele anterioare. Este captivant de urmărit cum face faţă Claire noilor şi mult prea solicitantelor provocări cu care se confruntă. Şi deşi credeam că această serie se va opri la vol.3 vom constata că mai mult ca sigur va continua, astfel că nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Iarăşi...
"Îmi aminteam fereastra circulară. Îmi aminteam statuia sfântului de pe mormântul lui. Şi oamenii care cântau...Ce putea să însemne? m-am întrebat. Demonul acesta este, de fapt, un sfânt? Nu, nu. Un înger rău, căzut în iad. Ce anume? Nu ştiu. Sau poate slujea vreun sfânt, îl venera, aşadar...ce? Dar, fără îndoială, erau amintirile unui muritor. Creatura îşi amintea că avusese un trup omenesc; iar amintirile lui îmi fuseseră lăsate mie, iar eu eram probabil singurul care ar fi putut să le analizeze. (...) În mintea mea s-a născut o idee. De fiecare dată, aminteşte-ţi mai mult. Fii diavolul, cunoaşte-l, şi în cele din urmă, vei afla adevărul despre el. Dacă nici adevărul nu te poate ajuta, atunci ce?"
Lumina lunii, adolescenţi, fiorul primelor experienţe romantice. O carte care abordează realităţile vieţii de familie, adică impactul pe care îl are recăsătorirea unui părinte asupra copiilor. Nu, nu e o carte greoaie, de analiză psihologică. Este chiar o carte uşurică, în care eroina Shelby ajunge să fie trimisă la reeducare pentru plăcerea noii sale mame vitrege. Şi cum de multe ori "tot răul e spre bine", din această experienţă se alege cu mai mult decât o "periere" a personalităţii. Îl întîlneşte pe El, băiatul rău, care, în spatele fizicului atrăgător şi a "pedigree"-ului impresionant, ascunde ceva mult mai periculos. Un roman despre cum cei bogaţi aruncă responsabilitatea educării "odoarelor" proprii unor străini, despre lipsa de comunicare între adolescenţi şi adulţi, despre atracţia noastră către pericol.
"Nu putem împărţi pământul ăsta, nu-i aşa, noi, cele două seminţii aparent asemănătoare şi atât de pe deplin diferite.(...) Ce rasă poate trăi alături de o alta? Războiul e universal; iar războaiele sunt tribale, indiferent ce altceva s-ar spune! Sunt tribale şi sunt menite să extermine. Nu vor înceta niciodată. Oamenii visează pacea eternă, dar nu se poate realiza, nu atâta vreme cât există oameni.(...) Trib, rasă, clan, familie. Seminţele urii împotriva a tot ce este diferit sunt sădite adânc înăuntrul nostru. Nu trebuie să ne predea cineva lecţii de ură. Trebuie să fim învăţaţi cum să nu cedăm în faţa ei. Ura e în sângele nostru; dar în mintea noastră există compasiunea şi dragostea, care trebuie s-o înfrângă."
"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
"Aceste obiecte erau singurele lucruri care aparţineau trecutului meu, cu excepţia câtorva amintiri - senzaţii, de fapt - cu o mamă care îmi pieptăna buclele umede, sau mirosul parfumului ei când mă legăna în pat. Citisem odată despre persoane cu membre amputate, şi despre cum aveau ei durere acolo unde fuseseră cândva picioarele sau braţele lor. Erau numite membre-fantomă. Mereu crezusem că acesta era cel mai bun mod de a descrie sentimentele în legătură cu mama mea. Acum, ea nu mai era decât un dor pentru ceva ce avusesem odată, dar pierdut acum."
