|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
![Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") de Richelle Mead -Carti bune de citit](http://mail.cartidecitit.ro/sites/default/files/imagecache/poza_serie/Dezvaluiri-de-sucub-vol-6-seria-Georgina-Kincaid-de Richelle-Mead.jpg "Dezvaluiri de sucub (vol.6 Seria "Georgina Kincaid") - Recenzii carti bune")
"Indiferent ce face, orice om de pe acest Pământ joacă un rol principal în istoria lumii, (...). Şi , fireşte, nu ştie acest lucru."
Sunt cărţi sau autori citiţi pentru că sunt "la modă". Acesta este şi cazul lui Paulo Coelho. Şi totuşi, în opinia mea, Paulo Coelho face parte din categoria autorilor de ale căror scrieri trebuie să te apropii cu precauţie şi cu o formă de pietate, poate pentru a nu strica frumuseţea şi magia cuvintelor. Sunt autori care nu se citesc nici cu ochii, nici cu mintea, ci cu sufletul, iar faptul că te găseşti în faţa operelor lor, trebuie considerat o mare onoare. Iar dacă doar citeşti cartea şi nu reprezintă pentru tine decât o înşiruire de cuvinte, dacă nu te pune pe gânduri, este un mare păcat.
"Acum eram războinic. Eram membru al echipajului nobilului Hastein. Aveam să-l urmez pentru a lupta împotriva duşmanului şi pentru siguranţa pământurilor noastre. Visul copilăriei mele se îndeplinea. Eram viking."
"Spunem că viaţa e plăcută, că satisfacţiile ei sunt adânci. Spunem toate acestea păşind ca nişte somnambuli prin timp, de-a lungul anilor şi zilelor şi nopţilor. Lăsăm timpul să se prăvălească peste noi asemenea unei cascade, gândind că n-o să se isprăvească nicicând. Şi totuşi, fiecare zi care ne atinge e unică, irecuperabilă, terminată. (...)
Şi totuşi cu ce scop se prăvăleşte cascada timpului? Doar ca să se piardă în valuri? De ce eram medic? De ce practicam? Cu ce folos dădeam îngrijiri atente, dar lipsite de dragoste?
Cei care sunt norocoşi ar trebui să se ascundă. Ar trebui să-şi strige recunoştinţa. Ar trebui să spere că zilele mâniei n-or să calce niciodată pragul casei lor. Ar trebui să alerge să pună la adăpost tot ce-i al lor şi să-l plângă pe vecinul lovit de urgie. Dar cu calm şi de la distanţă."
Stephen Fleming îşi trăieşte viaţa precum un actor mediocru rolul într-o piesă de teatru. Fără prea multă dramă, fără entuziasm, fără tristeţe. Doar există. Apariţia Annei Barton, logodnica fiului său, va însufleţi existenţa plată a doctorului Fleming, iar aventura celor doi sfidează regulile moralităţii şi împinge pasiunea până la limita patologicului.
Incursiunea fascinantă în lumea creată de Robin Hobb continuă şi în această carte. Fitz Chivalry Farseer rămâne acelaşi slujitor fidel al binelui, sacrificându-şi iubirea, confortul şi siguranţa personală pentru idealurile pe care le apără. Şi acest volum rămâne extrem de complex în ceea ce priveşte intrigile de la curtea regală şi interesele politice. Nu poţi să nu te gândeşti totuşi că s-ar fi putut comprima un pic mai mult acţiunea, pentru că de multe ori ai senzaţia că aceleaşi imagini defilează la nesfârşit în faţa ta. Oricât de mult te atrage această lume ajungi să te simţi cumva prizonier şi aştepţi cu nerăbdare să se întâmple ceva mai mult şi mai ales mai repede. Din multele personaje care s-au perindat prin jurul lui Fitz timp de trei volume, va rămâne "crema" celor care i-au stat aproape în mod dezinteresat: Burrich, Chade şi Patience. Dacă eşti adeptul happy end-urilor nu pot spune decât că rămâi cu o speranţă destul de palidă.
"În cele din urmă, am hotărât să-mi îndrept paşii spre mansardă şi acolo m-am aşezat, sprijinit de perete, după care m-am întins pe podea, cu privirea încâlcită în pânzele de păianjen care păreau să acopere totul, mirându-mă de precizia lor implacabilă şi meditând că aşa ar putea fi timpul oamenilor, un fel de pânză de păianjen gigantică, al cărui desen secret ne este necunoscut şi de care atât viaţa, cât şi moartea ascultă cu aceeaşi docilitate cu care liniile şi planurile urmează principiile geometriei. M-am speriat un pic atunci când m-am gândit câte veacuri grăbite vor urma acestuia care ne-a fost dat nouă să-l străbatem, cu ce jovialitate iritantă se vor scurge zilele fără mine atunci când eu nu voi fi al lor, nici ele ale mele, şi am reuşit cu greu să mă consolez cu gândul că timpul care nu trebuia să-mi aparţină nu era nici el timp."
"- Va veni o vreme, am spus eu, când vom fi cu toţii morţi. Cu toţii. Va veni o vreme când nu vor mai fi oameni rămaşi care să-şi aducă aminte că ar fi existat vreunul şi că specia noastră ar fi făcut vreodată ceva. Nu va mai fi rămas niciunul să-şi amintească de Aristotel sau de Cleopatra, darămite de tine. Tot ceea ce noi am făcut şi am construit, şi am scris, şi am gândit, şi am descoperit va fi uitat, iar toate astea - am făcut un gest cuprinzător - vor fi fost în zadar. Poate că vremea asta se apropie sau poate că e la milioane de ani distanţă, dar chiar dacă vom supravieţui prăbuşirii sistemului nostru solar, tot nu vom supravieţui pentru vecie. A existat o vreme înainte ca organismele să fi avut conştiinţă şi va exista un timp şi după aceea. Şi dacă inevitabilitatea uitării omeneşti te îngrijorează, eu te încurajez s-o ignori. Dumnezeu e martor că aşa fac toţi ceilalţi."
"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
Prin intermediul acestei cărţi vom pătrunde în sumbra lume a traficului de persoane. Cu siguranţă, am auzit cu toţii de acest gen de infracţiune, dar aici vom beneficia de o analiză amănunţită a fenomenului, nu de o privire de ansamblu. Vom privi adânc în sufletul chinuit al fetelor est-europene ce caută "visul american", transformat rapid într-un coşmar. După debutul terifiant în încăperile reci ale Medicinei Legale, unde "gustăm" dintr-un teribil mit urban, vom vedea că există lucruri de departe mai rele ca moartea, şi situaţii în care cei dragi nu reprezintă decât o modalitate de a-ţi prelungi agonia: "Asta îţi face dragostea(...). Te face să-ţi fie frică, nu să fii curajos. Dă lumii dinţi ascuţiţi care sunt pregătiţi să rupă în orice moment bucăţi din viaţa ta." Vom constata că aparenţele sunt mai înşelătoare ca niciodată: "Oamenii văd ceea ce vor să vadă.
Deşi titlul acestei cărţi ne-ar determina să o considerăm un roman despre artă, descoperim cu plăcere că suntem în faţa unei cărţi poliţiste de factură clasică, care respectă parcă "canoanele" englezeşti, cu o intrigă extrem de complicată şi incitantă. Bineînţeles că este vorba şi despre artă, mai ales că toată acţiunea se desfăşoară în jurul membrilor unui comitet ce se ocupă de picturile celebrului Tiziano, dar în centru vom găsi investigarea unor morţi suspecte.
Fără să te plictisească cu prea multe detalii, autorul te introduce cu măiestrie în cadrul în care se petrece acţiunea, fie că este vorba de Veneţia, Milano sau chiar Franţa.
"Falsurile au darul de a spune ce sunt până la urmă, iar asta este una dintre marile consolări ale esteticii(...) Frumosul e văzut altfel în fiecare perioadă, se schimbă cu timpul(...) Chiar dacă cineva pictează un tablou care întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerat un Rafael perfect, tot va rămâne în el o urmă din mentalitatea de secol XX a pictorului. Cel puţin aşa spune teoria. Pe măsură ce preferinţele se schimbă, un Rafael autentic va arăta autentic, chiar dacă oamenii îl interpretează în mod diferit. O copie modernă însă va începe să-şi arate originea tot mai mult. Cineva tot va observa."
