Autor carte:
Mary Balogh
Traducator:
Octav Ciuca
Editura:
Orizonturi
Anul:
2013

    "Există unele locuri care par mai binecuvântate decât altele. Locuri în care te simţi... ca Dumnezeu, cred. Nu am reuşit niciodată să simt prezenţa Domnului într-o biserică. Eu acolo mă simt mai degrabă claustrată, la fel cum mă simt în multe clădiri. Însă există unele locuri de o neobişnuită...

O noapte de iubire de Mary Balogh  -Carti bune de citit
Autor carte:
Lobsang Rampa
Traducator:
Ilie Iliescu
Editura:
Herald
Anul:
2013

   "Gândirea, raţiunea şi teama frânează evoluţia spirituală căci acestea, asemenea unor instrumente defecte, distorsionează ordinele eului superior.
    Omul eliberat de temerile sale stupide şi de limitările sale intelectuale, ar putea deveni, în raport cu omul obişnuit, un supraom...

Cunoasterea de sine de Lobsang Rampa  -Carti bune de citit
Autor carte:
Anne Rice
Traducator:
Cristina Tache
Editura:
Rao
Anul:
2006

    "Îmi aminteam fereastra circulară. Îmi aminteam statuia sfântului de pe mormântul lui. Şi oamenii care cântau...Ce putea să însemne? m-am întrebat. Demonul acesta este, de fapt, un sfânt? Nu, nu. Un înger rău, căzut în iad. Ce anume? Nu ştiu. Sau poate slujea vreun sfânt, îl venera, aşadar...ce?...

Lasher - seria Cronicile Vrajitoarelor 2 de Anne Rice  -Carti bune de citit
Autor carte:
Tess Gerritsen
Traducator:
Ivona Puscas
Editura:
Rao
Anul:
2009

   " Timpul trecea fără ca nimeni să vină şi începu să se întrebe dacă nu cumva bătrâna soră Isabel uitase de ea, cu fiecare pas târşit pe care-l făcuse. Ascultând scârţâiturile clădirii, rafalele de vânt izbind în fereastră, Maura îşi imagină cum ar fi să-şi petreacă întreaga viaţă sub acest acoperiş....

Pacatoasa de Tess Gerritsen  -Carti bune de citit
Autor carte:
Sylvia Nasar
Traducator:
Monica Sabin
Editura:
Orizonturi
Anul:
2002

"Aşadar, un tânăr aparent atât de rupt de sentimentele persoanelor din jur, ca să nu mai vorbim de ale lui, a reuşit să-şi dea seama că miezul uman al motivaţiilor şi comportamentului este la fel de enigmatic ca însăşi matematica, acea lume a formelor platonice ideale, inventată de oameni aparent prin introspecţie...

O minte sclipitoare de Sylvia Nasar  -Carti bune de citit
Autor carte:
-
Traducator:
Larisa Andrei
Editura:
Mix
Anul:
2013

"Dacă vrei să eviţi să depinzi de societate, nu lăsa critica sau lauda să-ţi tulbure inima. Când veţi putea să cultivaţi arta fără să permiteţi celor lumeşti să-şi facă sălaş în inima voastră, atunci spiritul şi tehnica artistică se vor maturiza în mod natural, iar voi veţi fi capabili mai târziu să atingeţi...

Povestiri Zen - 100 povestiri despre iluminare de -  -Carti bune de citit
Autor carte:
James Redfield
Traducator:
Cristina Danasel
Editura:
Mix
Anul:
2000

    "Vezi tu, problema în viaţă nu constă în a primi răspunsuri, ci în a-ţi identifica întrebarea pentru momentul în care te afli. Odată ce ştii să ceri - şi acel lucru este oportun - vine şi răspunsul. Întotdeauna. După ce ai intuiţia a ceea ce se va întâmpla în continuare, pasul următor este să fii...

Profetiile de la Celestine de James Redfield  -Carti bune de citit

  "Auzea din nou în minte cuvintele Doamnei: "Fiu a O Sută de Regi". Ce voise să spună? De ce tocmai el? Întrebările îi stăruiau în gând.(...) Închise ochii şi-şi ţinu respiraţia, iar o clipă toate aceste sunete neînsemnate adunate  din lume în jurul lui se transformară în muzică. Deveni conştient de un...

Doamna din Avalon (seria Avalon 3) de Marion Zimmer Bradley  -Carti bune de citit
Autor carte:
Sarah J. Mass
Traducator:
Cristina Barbu
Editura:
Rao
Anul:
2013

    "Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele - marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.
    Îşi...

Tronul de clestar de Sarah J. Mass  -Carti bune de citit

    "Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare...

Obstacole de Lloyd Douglas  -Carti bune de citit
Traducator:
Mihai Moroiu
Editura:
Nemira
Anul:
2006

    Oare câtă suferinţă poate îndura un om? Care este "pragul de sus" al durerii, momentul în care oroarea îţi va provoca scindarea personalităţii? Şi chiar ajută detaşarea? Sunt întrebări care ne vor asalta pe măsură ce vom citi această carte. Investigarea unei serii de crime oribile ne va purta...

Nopţile Bestiei de Chelsea Quinn Yarbro  - Recenzii carti bune
Autor carte:
Anka Kowalska
Traducator:
Elena Linta
Editura:
Orizonturi
Anul:
2013

    "Avem libertatea de a alege. În cazul alegerii, ne este permis totul; în sensul acesta, ne alegem singuri soarta, în sensul acesta o alegem chiar atunci când rămânem pasivi. Dar ascultă: când se întâmplă, când în viaţa omului se creează o situaţie nouă, cu coordonate total noi de alegere, abia...

Samburele vietii de Anka Kowalska  -Carti bune de citit

   "Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri, zisese Jojen. Un om care nu citeşte nu trăieşte decât una singură. Cântăreţii pădurii n-aveau nicio carte. Nici cerneală, nici pergamente, niciun limbaj scris. Aveau, în schimb, copaci şi, mai presus de toţi aceştia, copacii inimii. Când mureau,...

Dansul Dragonilor (Cantec de Gheata si Foc 5) de George R.R. Martin  -Carti bune de citit