Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Vampiri

Inceputurile (seria Jurnalele lui Stefan 1)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Inceputurile (seria Jurnalele lui Stefan 1) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    Deşi cititorul poate pleca de la premisa că seria "Jurnalele Vampirilor" era deja suficient de "stufoasă" şi fără apariţia "altor amănunte", acest volum îl va surprinde prin prospeţimea poveştii şi prin acţiunea captivantă. Dacă până acum ne formaserăm o părere despre personajele seriei, iată că "Jurnalele lui Stefan" vor arunca o cu totul altă lumină asupra personalităţii fermecătorilor fraţi Salvatore, Damon şi Stefan, astfel încât această nouă viziune te va determina la citirea "pe nerăsuflate" a volumului. Plasarea acţiunii în timpul Războiului Civil (american evident) te face să te simţi ca şi cum ai fi făcut un salt în timp, iar savoarea Sudului american din acea epocă te duce cu gândul la celebra "Pe aripile vântului", cu "învolburarea" bărbaţilor şi cu frumoasele rochii cu crinolină etalate în sălile de bal, totul cu Războiul în fundal şi cu o altă ameninţare în prim plan.

Trădarea (seria Casa noptii 2)


Editura: 
Litera
Anul: 
2009
Traducator: 
Mariana Piroteala
Trădarea (seria Casa noptii 2) de P. C. Cast , Kristin Cast   -Carti bune de citit

     "Întunericul nu este întotdeauna echivalent cu răul, la fel cum lumina nu aduce întotdeauna binele." Am avut dreptate să aştept al doilea volum din "Casa nopţii". Parcă limbajul adolescentin este un pic mai "periat" în această carte şi scenele de ritualuri penibile se vor restrânge la una singură, care nu reuşeşte să strice mai nimic din întreaga acţiune. Putem s-o punem pe seama maturizării personajelor, deşi ca şi timp nu a trecut mai mult de o lună de la povestea din primul volum, dar parcă s-a schimbat un pic registrul. Eroina noastră, Zoey, oscilează între trei atracţii "romantice": Heath, prietenul din viaţa anterioară, Erik, frumosul viitor vampir şi, cea mai interzisă dintre atracţii, Loren Blake, profesorul ei. Dacă relaţia cu Erik trece cumva pe planul al doilea de data aceasta, cea cu Heath va fi în prim plan şi ne va lăsa de câteva ori fără suflare.

Infruntarea (seria Casa noptii 4)


Editura: 
Litera
Anul: 
2010
Traducator: 
Mariana Piroteala
Infruntarea (seria Casa noptii 4) de P. C. Cast , Kristin Cast   -Carti bune de citit

Trebuie să recunosc că dacă am ajuns cu cititul la volumul 4 din această sagă, ceva tot ne-a plăcut. Chiar nu mai este o chestie gen "o citesc, sau nu", pentru că nu te opreşti la volumul 4 şi zici că ţi-a ajuns. După atâtea volume o părticică din tine tot a devenit fan. Dacă până acum viaţa lui Zoey ţi se părea complicată, deja întâmplările prin care trece te vor ţine şi mai mult în tensiune. Cu stupoare îţi dai seama că se mai adaugă elemente halucinante la firul narativ. Este o "salată" de legende amerindiene, combinate cu, evident, legende vampireşti, secondate de accente creştine. Deci avem: vampiri, măicuţe, femei ghigua, nefilimi, demoni, zombi. Lipsesc: vârcolacii, zânele, centaurii. Rămân cu impresia că întotdeauna mai mult nu înseamnă şi mai bine. Un pic mai simplificată şi mai la "obiect" povestea lui Zoey şi a "pensionului" Casa Nopţii ar fi mai digerabilă.

Vise de sucub (seria Georgina Kincaid 3)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Mariana Piroteala
Vise de sucub (seria Georgina Kincaid 3) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

    Pentru cei familiarizaţi cu stilul literar al autoarei Richelle Mead nu mai este nevoie de nici o invitaţie pentru a pătrunde în lumea extraordinară concepută de ea. Trebuie să recunoaştem că odată ce-ai citit ceva scris de ea vei fi iremediabil fermecat. Pentru cei care încă n-au gustat savoarea cărţilor scrise de Richelle Mead (seria "Academia Vampirilor", şi volumele anterioare din seria "Georgina Kincaid") lansez invitaţia la lectură şi sigur nimeni nu va fi dezamăgit.

Semnul (seria Casa noptii 1)


Editura: 
Litera
Anul: 
2009
Traducator: 
Mariana Piroteala
Semnul (seria Casa noptii 1) de P. C. Cast  , Kristin Cast  -Carti bune de citit

     Dacă reuşeşti să treci peste începutul cărţii, care este redactat într-un limbaj ostentativ de puştoaice, iritant de-a dreptul, pe parcurs firul narativ reuşeşte să te prindă. Scrisă la persoana întâi, cartea are şi câteva pasaje penibile, cum ar fi apropourile la vedete şi mai ales la presupusa lor apartenenţă la cei "neumani", iar ritualurile redate cu foarte mare emfază sunt deosebit de ridicole. Împărţirea tranşantă gen: noi "aleşii" versus restul "proştii", precum şi inversarea societăţii lor la matriarhat, te sâcâie chiar dacă ai fi feministă convinsă. E prea ţipător! Lectura este totuşi salvată pentru că personajul principal, Zoey, este foarte bine conturat. O placi din primele pagini şi citeşti cartea numai ca să vezi prin ce aventuri mai trece. Dacă în tot acest efort mai apare şi un grup de prietene simpatice, plus un tip bine, "te-ai aranjat".

Tentaţia (seria Casa Noptii 6)


Autor carte: 
P.C. Cast, Kristin Cast
Editura: 
Litera
Anul: 
2011
Traducator: 
Mariana Piroteala
Tentaţia (seria Casa Noptii 6) de P.C. Cast, Kristin Cast  -Carti bune de citit

Cei care au aşteptat cu nerăbdare acest al 6-lea volum din seria "Casa Nopţii" nu vor fi deloc dezamăgiţi. Reapar personajele îndrăgite timp de atâtea volume, iar limbajul se păstrează la fel de adolescentin. Interesant de observat este că, acest volum acordă o pondere mai mare şi personajelor considerate negative, încercând să creeze acel echilibru etern. Pentru că: "Răul e pretutindeni, asemenea binelui. Aşa au fost create atât lumea aceasta, cât şi cealaltă. Trebuie să existe echilibru, chiar şi pe tărâmul lui Nyx." Tot ca noutate vom remarca aducerea în "lumina reflectoarelor" a mai multor personaje, astfel încât Zoey va împărţi "podiumul" cu Stevie Rae, cu Afrodita şi chiar cu ...Rephaim. În încheiere pot spune că "Tentaţia" este un volum reuşit, cu o intrigă interesantă şi cu o oarecare maturizare faţă de volumele anterioare.

Sacrificiu Final (seria Academia Vampirilor 6)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Sacrificiu Final (seria Academia Vampirilor 6) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

    Şi iată-ne ajunşi la finalul seriei "Academia Vampirilor". Timp de 5 volume am trăit emoţiile, spaimele, iubirile, nefericirile dar şi împlinirile alături de eroii preferaţi, iar acest ultim volum a fost parcă un premiu pentru toţi fanii. Este şi mai reuşit decât anterioarele, iar faptul că seria se încheie pe "gustul nostru", nu poate decât să ne bucure. Şi mai dinamic, plin atât de dramatism cât şi de momente de sensibilitate, volumul "Sacrificiu Final" cumulează tot ce ne-a plăcut la anterioarele cărţi şi multiplică.Totul se precipită, parcă a nu lăsa nimic nerezolvat, şi, de la debut până în final, acţiunea nu "trenează" deloc, nici măcar un paragraf.

Banchetul Nebunilor (seria Vampirii din Morganville 4)


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Banchetul Nebunilor (seria Vampirii din Morganville 4) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

    Deşi gândită să se oprească după 3 volume, această serie a Vampirilor din Morganville continuă cu volumul al 4-lea şi parcă devine din ce în ce mai captivantă. În sumbrul oraş Morganville, în care un oarecare echilibru domneşte între cele două feluri de locuitori, vii şi cei... mai puţin vii, apare o nouă ameninţare, sub forma lui Bishop şi a acoliţilor săi. În urma venirii acestuia se vor dezlănţui o serie de evenimente, care vor culmina cu confruntări sângeroase. Eroina Claire îşi continuă frământările de zi cu zi, frământări cu care ne-am familiarizat deja în cele 3 volume anterioare: şcoala, familia, Shane.

Patimi de sucub ( seria Georgina Kincaid 4 )


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Mariana Piroteala
Patimi de sucub ( seria Georgina Kincaid 4 ) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

    "Cum se face că atunci când muritorii vor ceva, singura posibilitate e să facă un pact cu iadul şi să-şi vândă sufletul? De ce nu pot face un pact cu Dumnezeu în schimbul promisiunii că or să se poarte frumos?"
    Dacă până acum ne-am întrebat cum ar fi dacă Georgina Kincaid ar fi mai mult "umană" decât "sucubică", în volumul "Patimi de sucub" vom avea satisfacţia de a descoperi şi de a trece cu ajutorul eroinei printr-o gamă de sentimente şi trăiri, amplificate de condiţia ei de "stază", care, după cum vom vedea, are şi avantaje şi dezavantaje.
    Erotismul se menţine în continuare la cote ridicate, devenind parcă şi mai descriptiv, astfel că lectura este recomandată celor cu "inima tare". În rest, deşi trece prin momente mai tensionate ca până acum, Georgina rămâne la fel, personajul ei nu va suferi mari modificări şi ne va surprinde în continuare latura ei loială şi de "fată bună", în ciuda menirii ei în lume. Balanţa între acţiunea propriu-zisă şi frământările sufleteşti ale personajelor este echilibrată, astfel că întreaga carte este frumos compusă şi se citeşte cu o deosebită plăcere.

Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor 1)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Catalin Pruteanu
Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor 1) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Deşi la început această nouă abordare a poveştilor cu vampiri este un pic derutantă - îţi ia ceva vreme până pricepi diferenţa între moroi, strigoi, dhampiri - reuşeşti totuşi să apreciezi stilul în care este scrisă cartea. Este cam ciudată frenezia religioasă din Academie (au capelă, slujbe, preot, tot "tacâmul") şi până inţelegi legătura profundă dintre cele două prietene, relaţia lor ţi se pare confuză. Dar, încet, încet, pe măsură ce citeşti, vei descoperi modul în care autoarea structurează această societate, iar pe aceşti moroi începi să-i vezi ca pe nişte fiinţe cu anumite abilităţi magice şi cu apetit pentru sânge oferit benevol de donatori. Oricum, toată această delimitare între cei buni şi cei răi, mai precis cei care aleg să fie răi, reuşeşte să umanizeze cumva personajele.

Syndicate content