"Pentru prima dată, pricepea înţelesul simplu al cuvântului regal. Îi veni în minte un alt cuvânt, nefamiliar, dar perfect adecvat. Era cuvântul fermecător. I se părea că o parte din frumuseţea lui se afla dincolo de aparenţe. Părea uimitor de inteligent şi de curios, deşi foarte stăpân pe sine, toate acestea în acelaşi timp. Din altă lume, totuşi perfect normal. Mai grandios decât uman, şi totuşi uman."
Deşi titlul acestei cărţi ne-ar determina să o considerăm un roman despre artă, descoperim cu plăcere că suntem în faţa unei cărţi poliţiste de factură clasică, care respectă parcă "canoanele" englezeşti, cu o intrigă extrem de complicată şi incitantă. Bineînţeles că este vorba şi despre artă, mai ales că toată acţiunea se desfăşoară în jurul membrilor unui comitet ce se ocupă de picturile celebrului Tiziano, dar în centru vom găsi investigarea unor morţi suspecte.
Fără să te plictisească cu prea multe detalii, autorul te introduce cu măiestrie în cadrul în care se petrece acţiunea, fie că este vorba de Veneţia, Milano sau chiar Franţa.
"- Departe de-a încerca să te descurajez, vreau - dimpotrivă - să te sfătuiesc să nu te-ntristezi peste măsură în ziua când vei descoperi că o persoană căreia îi atribui toate virtuţile din lume, e de fapt plină de defecte. Spuneţi doar că omul acela a căzut pradă ispitei - şi ai răbdare.
Timpul îţi va aduce poate dovada că influenţa răului a fost de scurtă durată şi din disperarea ta va renaşte încrederea. Ca o concluzie generală, oamenii nu sunt nici cu totul buni, nici cu totul răi. Acceptă-i aşa cum sunt! E oare respectul faţă de realitate un sfat atât de greu de urmat? De ce să nu faci ce fac şi ceilalţi în situaţii similare? Ascultă azi un adevăr greu de suportat, iar mâine nici nu te vei mai gândi la el!"
Obişnuiţi cu stilul plin de mister şi suspans al autorului vom pătrunde în miezul unui conflict anglo-irlandez, atât pe scena social-politică, cât şi în ceea ce priveşte sentimentele tinerei Iris Henley. Deşi parte a aristocraţiei engleze, şi curtată de Hugh Montjoy, considerat adecvat chiar şi de familia ei, Iris alege să nu vadă defectele celui dorit de ea, "savage lord", Harry Norland, un aventurier irlandez ce se pune în permanenţă în situaţii riscante.
"Destul. Acum voia să plece acasă, apreciind că ultimele două luni din viaţa ei fuseseră un coşmar pe care trebuia să-l dea uitării. Hotărâse să-i dea lui Simon toate datele pe care le obţinuse. Era evident acum că el avea o carieră mult mai strălucită decât crezuse ea."
După zeci de ani un secret bine ascuns ameninţă să fie dezvăluit, iar consecinţele ar putea fi dezastruoase pentru monarhia britanică. Tânăra jurnalistă Joanna Haslam este prinsă fără voie într-o poveste pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoasă.
Un roman concentrat, plin cu detalii, o carte unde fiecare pagină pare atent concepută pentru a nu-ţi da nici o şansă să întrerupi lectura. Poveşti de dragoste, agenţi ai statului ce-şi depăşesc atribuţiile postului, căutarea adevărului cu orice preţ, familii privilegiate, toate acestea le vei găsi într-o carte excelentă, fără cusur, atât prin stilul narativ, cât şi prin complexa intrigă.
Cred că este cinstit să spun de la început că "Bal Mascat" este o carte de tranziţie: între "ce-a fost" şi "ce va fi", nu se ştie când... Pentru cineva care nu a citit volumul 1 "Sânge Albastru" din serie, această carte nu prea va avea relevanţă, iar cei ce vor citi volumul nu se vor aştepta la finalul "ex abrupto". Dacă ai citit "Sânge Albastru", şi ţi-a plăcut, îţi va plăcea şi "Bal Mascat", în care aventurile lui Schuyler continuă şi se complică. Pătrunzi din nou în lumea elitistă a celor cu "sânge albastru" şi asişti la spaimele lor cu privire la cei cu "sânge argintiu". În rest frământările sunt cele cu care suntem familiarizaţi cu toţii: liceu, fete, băieţi, gelozie, petreceri. Deranjantă este ideea pe care autoarea o lansează cum că anorexia este firească şi normală printre "fiţoasele" de liceu. Trebuie oare să facem lobby la aşa ceva?
" - Crezi în Dumnezeu, domnule Langdon? (...)
- Vreau să cred, se surprinse răspunzând. (...)
- Şi atunci, de ce n-o faci?
- Păi, nu-i chiar atât de uşor, surâse el. Credinţa impune veritabile salturi în gol ale convingerilor - acceptarea mintală a miracolelor, a Imaculatei Concepţii, intervenţiile divine... Şi apoi, mai sunt şi codurile de conduită. Biblia, Coranul, Scrierile budiste... toate implică cerinţe similare - şi pedepse identice. Toate susţin că dacă nu trăieşti conform unui cod anume de comportament, te paşte iadul. Eu nu-mi pot imagina un Dumnezeu care să acţioneze astfel."
Bătălia eternă între Ştiinţă şi Biserică nu mai este demult un secret. Într-o lume în continuă dezvoltare, sintagma "Crede şi nu cerceta", nu-şi mai are locul, iar poziţiile rigide ale dogmelor au trebuit încet, încet adaptate pentru a fi potivite în contextul actual. Iată însă că "Îngeri şi demoni" va prezenta aceste divergenţe de opinie într-o manieră tumultuoasă, lăsând cititorul să aleagă de parte cui se situează, lucru care se dovedeşte teribil de greu, datorită schimbărilor bruşte de situaţie, ce te lasă pur şi simplu fără suflare.
"E o vorbă pe care am ajuns să o cred de când sint detectiv: Nu îţi închipui că nu sînt crocodili doar fiindcă apa e liniştită.
Apa chiar părea liniştită în ziua aceea. Fetiţa mea, Jannie, se juca cu pisica Rosie ţinînd-o de labele din faţă şi silind-o să danseze. Îi cînta cu o voce suavă un cîntecel de copii.
Trandafirii sînt roşii, violetele sînt albastre... Era un moment şi o imagine pe care nu aveam să le uit."
Pentru împătimiţii genului, James Patterson şi scrierile lui nu mai reprezintă demult o surpriză. Din clipa în care deschizi cartea te aştepţi la un thriller de calitate, la o acţiune alertă şi la schimbări bruşte de situaţie. Însă "Trandafirii sînt roşii" reuşeşte să potenţeze toate aceste calităţi conjugându-le şi un erou memorabil, pe doctorul detectiv Alex Cross. Scindat între datoria faţă de familie şi între obsesiva dedicaţie faţă de investigaţiile sale, Alex Cross captează atenţia cititorului, care îi va urmări evoluţia cu sufletul la gură. Prin iureşul de întâmplări autorul va juxtapune şi un adversar pe măsura eroului, suspansul crescând cu fiecare pagină până la limite îngrijorătoare.
"Sistemele de întrajutorare, cum sunt şi cele pe bază de scrisori, nu funcţionează. Faptul este bine cunoscut.(...) Sistemul de scrisori Captain Trips, în schimb, funcţiona cum nu se poate mai bine, nu de la bază spre vârf, ci invers, de la vârful piramidei în jos.(...) Însă nu sub forma poştaşului care aduce fiecărui participant la joc teancuri peste teancuri de scrisori, conţinând fiecare o singură bancnotă de un dolar. Captain Trips aducea cu sine nenumărate dormitoare cu unul sau doi morţi în fiecare, apoi şanţuri şi gropi special săpate, în cele din urmă corpuri aruncate în oceane, pe ambele coaste, în cariere de piatră şi în fundaţiile caselor neterminate. Şi, în cele din urmă, trupurile aveau să putrezească acolo unde apucau să cadă secerate de moarte."
Întreaga carte este o punte peste lumi. Multe legende se întrepătrund cu adevăruri istorice, se creează mituri noi şi se desfinţează altele vechi. O poveste pe alocuri cu un iz desuet, mai ales părţile de secol XXI, care reprezintă şi majoritatea paginilor. O dezbatere feministă cu privire la divinizarea sexului frumos, dar nu atât de deranjantă ca altele. O carte care este formată mai ales din fragmente de jurnal, dar şi cu pasaje ancorate în cotidian. O confruntare cavalerească gen Cavalerul Negru versus Cavalerul Alb, ce traversează secolele şi care-şi va găsi rezolvarea abia în zilele noastre. Substanţe ciudate cu puteri magice şi care aduc cu ele promisiunea iluminării şi a nemuririi. O carte foarte stufos documentată, care merită citită tocmai pentru perspectiva diferită şi interpretarea personală a unor date istorice şi de legendă.
"Dintotdeauna avusese senzaţii ciudate în anumite case sau camere, dar în mare parte erau slabe şi nu o deranjau prea tare. Le acceptase ca pe ceva normal, şi poate că aşa şi erau până la un anumit nivel de percepţie. La urma urmei, mulţi oameni vorbeau de senzaţia de deja vu sau de nelinişte când intrau prima dată într-o anume casă sau cameră.
Apoi, în anii aceia de singurătate petrecuţi la facultate, când se interiorizase timp îndelungat, reacţiile ei la diversele spaţii se acutizaseră."
Zoe Luce, o decoratoare cu capacităţi paranormale îl angajează pe detectivul patricular Ethan Truax să-i confirme bănuielile cu privire la un client. Povestea se complică în momentul în care trecutul lui Zoe devine o ameninţare pentru siguranţa ei. Astfel va descoperi că neconvenţionalul detectiv foloseşte într-adevăr metode inedite de a rezolva cazurile.