|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Evident , titlul ne face să ne intrebăm: vârcolaci din nou? Suntem atât de intoxicaţi de legendele şi poveştile cu vampiri şi vârcolaci, incât desfinţâm incă din start o astfel de apariţie editorială. Şi totusi, dacă vei risca să o citeşti nu vei fi dezamăgit. Scrisă la persoana intâi, cartea te prinde incă de la primele pagini. Oricare dintre noi a văzut clipul Shakirei "She Wolfe", va avea ce imagine să suprapună peste fizicul Elenei, eroina din carte. Din toată cartea răzbate puternic dualismul care ne caracterizează pe majoritatea, sfâşierea şi lupta între ceea ce suntem şi ceea ce ne dorim să fim. Până şi picantele scene de dragoste sunt impărţite între fiorul tandreţii şi focul animalic. O reinterpretare magistrală a mitului, o demolare a multor idei preconcepute şi legende şi o poveste captivantă care iţi garantează o seară super.
"Noaptea se lasă şi acum veghea mea începe. Nu se va sfârşi până la moarte. Nu-mi voi lua soţie, nu voi avea pământuri, nu voi zămisli copii. Nu voi purta coroane şi nu voi câştiga glorie. Voi trăi şi voi muri la locul meu de veghe. Sunt sabia din întuneric. Sunt păzitorul de pe ziduri. Sunt focul care arde frigul şi lumina care aduce zorile, goarna care-i trezeşte pe cei adormiţi şi sunt scutul care păzeşte ţinuturile oamenilor. Îmi dăruiesc viaţa şi onoarea Rondului de Noapte, pentru noaptea aceasta şi pentru toate nopţile ce vor veni."
Această carte va reprezenta pentru cititor o surpriză extrem de plăcută. Dinamică de la început până la sfârşit, plină de acţiune, umor şi aventură, reprezintă o alegere perfectă pentru a te deconecta şi a-ţi satisface atât pofta pentru lectură, cât şi pe aceea de aventură. Autorul reuşeşte să te introducă, fără nici un pic de efort, în lumea lui Jack Morgan şi a dragonului Draykos, războinic şi bard al speciei sale, forţaţi de împrejurări să conlucreze.
"Aici, pe Armonia, lucrurile erau un pic deosebite, mai ales după căderea întunericului. Puteai să dai peste acei periculoşi şi seducători vânători de fantome, reminiscenţele rătăcite ale unei civilizaţii stranii de mult dispărute şi peste cel mai neobişnuit soi de animale de casă. Pe deasupra, în rândul populaţiei îşi făcu apariţia o largă gamă de puteri paranormale ce creştea progresiv, pe măsură ce trecea timpul."
Se pare că pe planeta Harmony toate drumurile duc în Cadence. O altă suită de întâmplări tumultuoase se va desfăşura în oraşul controlat de Ghilda lui Wyatt. Peţitoarea Celinda Ingram este pusă în dificultate din cauza iepuraşului ei de praf, Araminta, şi ajunge în posesia unei relicve, extrem de rară, pe care mulţi o râvnesc. Iţele încurcatei afaceri o vor aduce înapoi în oraşul de unde plecase în termeni nu tocmai buni. Apariţia lui David Oakes în viaţa Celindei, se va dovedi un lucru pe cât de încurcat, pe atât de incitant.
Deja la a patra parte, seria "Vânătoarea de fantome" a convins cititorul printr-o lectură plăcută şi antrenantă, autoarea creând personaje excelente şi o poveste inedită. Aventurile pigmentate cu poveşti de dragoste şi accentele SF, creează o atmosferă ce te învăluie în mod plăcut şi îţi oferă o modalitate lejeră de a-ţi petrece timpul liber.
"Călătoria în timp este imposibilă.(...) Conceptul însuşi de călătorie în timp este lipsit de sens, din moment ce timpul nu curge. Faptul că noi credem că timpul trece este numai un defect al sistemului nostru nervos - este ceea ce ni se pare nouă în realitate, timpul nu trece, noi trecem. Timpul este invariabil. Pur şi simplu este. De aceea trecutul şi viitorul nu sînt nişte zone separate(...). Şi din moment ce trecutul nu este o poziţie, nu poţi călători spre el.(...) Suntem cu toţii conduşi de trecut, deşi nimeni nu înţelege acest lucru. Nimeni nu recunoaşte puterea trecutului.(...) Dar, dacă vă gândiţi puţin, vă daţi seama că trecutul a fost întotdeauna mai important decât prezentul. Prezentul e ca o insulă coraliferă ce se ridică deasupra apei, dar este construită peste milioane de corali morţi care se află dedesubt şi pe care nu îi vede nimeni. În acelaşi fel, lumea noastră de fiecare zi, este construită peste milioane şi milioane de evenimente şi decizii care s-au petrecut în trecut."
"Nu vei trăi pentru totdeauna, nici un om şi nici un lucru nu trăiesc veşnic. Nimic nu este nemuritor. Doar nouă ne este dat să ştim că trebuie să murim. Iar acesta este un dar însemnat, darul individualităţii. Căci avem doar ceea ce ştim că trebuie să pierdem, ceea ce suntem dispuşi să pierdem...acea conştiinţă de sine care este suferinţa noastră, dar şi comoara, umanitatea noastră, nu durează. Se schimbă, se pierde ca un val pe mare.(...) Sunt două părţi, Arren, două care împreună fac una: lumea şi umbra, lumina şi întunericul. Cei doi poli ai Balanţei. Viaţa izvorăşte din moarte, iar moartea izvorăşte din viaţă: fiind contrare, tânjesc una după alta, îşi dau naştere una celeilalte şi renasc mereu. Şi, o dată cu ele renaşte totul, floarea din măr, lumina stelelor. În viaţă este moartea. În moarte este renaşterea. Aşadar, ce este viaţă fără de moarte? Viaţa neschimbată, interminabilă, eternă?
"Sistemele de întrajutorare, cum sunt şi cele pe bază de scrisori, nu funcţionează. Faptul este bine cunoscut.(...) Sistemul de scrisori Captain Trips, în schimb, funcţiona cum nu se poate mai bine, nu de la bază spre vârf, ci invers, de la vârful piramidei în jos.(...) Însă nu sub forma poştaşului care aduce fiecărui participant la joc teancuri peste teancuri de scrisori, conţinând fiecare o singură bancnotă de un dolar. Captain Trips aducea cu sine nenumărate dormitoare cu unul sau doi morţi în fiecare, apoi şanţuri şi gropi special săpate, în cele din urmă corpuri aruncate în oceane, pe ambele coaste, în cariere de piatră şi în fundaţiile caselor neterminate. Şi, în cele din urmă, trupurile aveau să putrezească acolo unde apucau să cadă secerate de moarte."
Multiplele registre în care poate fi citită această carte fac din ea o scriere extrem de complexă, iar felul în care a fost concepută o face de-a dreptul extraordinară. Este scrisă într-o manieră aproape nonşalantă, o nonşalanţă izvorâtă din cunoaşterea propriei valori, devenind o carte care este bună pur şi simplu, fără să "cerşească" aprecierea noastră. Putând fi interpretată pe de-o parte ca un fantasy extraordinar şi diferit, pe de altă parte ca o bătălie interioară a sufletului adolescentin în derivă, unde aceste "Teritorii" le putem vedea ca o plăsmuire a unei minţi chinuite de copil pentru a putea face faţă necazurilor reale, sau, simplu, ca o metaforă a vremurilor noastre. Ai senzaţia că indiferent cum ai citi această carte şi cum ai interpreta-o, nu poţi da greş. Poate însemna altceva pentru fiecare cititor în parte, lucru care o face atât de intteresantă. Sau ... totul să nu reprezinte decât un vis?
"E cel de-al Nouălea Briant, cea mai puternică făptură plăsmuită de Magia Liberă, cel care i-a înfruntat pe cei şapte în vechime, când a fost creat Legământul. E Distrugătorul de lumi şi firea lui e să se opună creaţiei, prin anihilare. Învins în vremuri străvechi, spiritul lui a fost rupt în două şi închis în emisfere. La rândul lor, emisferele au fost înzestrate cu şapte peceţi şi îngropate în străfundurile pământului, pentru a nu mai vedea niciodată lumina zilei. Aşa şi-au închipuit ei, cel puţin."
Încă din debutul cărţii vei deveni spectatorul luptei finale dintre Bine şi Rău. Aceasta este pe cale să înceapă, iar Răul pare să aibe toate atuurile acum. Magia Liberă ţi creaturile ei se vor perinda în faţa ochilor tăi, iar Păstrătorii Legământului vor fi la fel de fascinanţi ca în volumele anterioare.
Prin acest volum se încheie trilogia "Vechiului Regat", un fantasy care ne-a făcut să visăm, să ne înfiorăm, să ne amuzăm pe alocuri, un fantasy ce ne-a făcut cetăţenii unei lumi la graniţa între viaţă şi moarte, o lume plină de magie şi de personaje fermecătoare.
"... un asemenea sistem, în care cineva îţi dictează fiecare mişcare - fie el zeu, sau diavol, sau subconştientul nostru, sau genele noastre tiranice -, este imposibil. Viaţa însăşi trebuie să se bazeze pe posibilitatea infinită a alegerii şi a întâmplării. dacă nu putem dovedi asta, trebuie să credem că aşa este.
