|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Aici, pe Armonia, lucrurile erau un pic deosebite, mai ales după căderea întunericului. Puteai să dai peste acei periculoşi şi seducători vânători de fantome, reminiscenţele rătăcite ale unei civilizaţii stranii de mult dispărute şi peste cel mai neobişnuit soi de animale de casă. Pe deasupra, în rândul populaţiei îşi făcu apariţia o largă gamă de puteri paranormale ce creştea progresiv, pe măsură ce trecea timpul."
Se pare că pe planeta Harmony toate drumurile duc în Cadence. O altă suită de întâmplări tumultuoase se va desfăşura în oraşul controlat de Ghilda lui Wyatt. Peţitoarea Celinda Ingram este pusă în dificultate din cauza iepuraşului ei de praf, Araminta, şi ajunge în posesia unei relicve, extrem de rară, pe care mulţi o râvnesc. Iţele încurcatei afaceri o vor aduce înapoi în oraşul de unde plecase în termeni nu tocmai buni. Apariţia lui David Oakes în viaţa Celindei, se va dovedi un lucru pe cât de încurcat, pe atât de incitant.
Deja la a patra parte, seria "Vânătoarea de fantome" a convins cititorul printr-o lectură plăcută şi antrenantă, autoarea creând personaje excelente şi o poveste inedită. Aventurile pigmentate cu poveşti de dragoste şi accentele SF, creează o atmosferă ce te învăluie în mod plăcut şi îţi oferă o modalitate lejeră de a-ţi petrece timpul liber.
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
Dacă cineva m-ar întreba "E bună cartea?", nu aş putea răspunde. De ce? Pentru că "bună" nu ar putea niciodată caracteriza pe măsură această carte. Citind-o eşti ridicat automat la alt nivel. Eşti absorbit în interiorul lumii create de autor şi iei parte cu sufletul la gură la călătoria prin viaţă a unui băieţel, fiul nelegitim al prinţului Chivalry. O lume extraordinar de bine surprinsă te învăluie şi te fascinează,autorul reuşind să te facă să simţi, să miroşi, să guşti, să pipăi, să te bucuri alături de erou şi să plângi de deznădejde cu el. Un băieţel fără nume, pentru că nimeni nu s-a gândit că ar avea nevoie de unul, trece peste dispreţul de a fi copilul cu sânge amestecat şi devine ucenicul lui Chade, asasinul regelui. Astfel începe iniţierea micului bastard pentru că: "Nu e nimic rău în a învăţa. Nici măcar în a învăţa cum să omori. Nu e nici bine.
"Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele - marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.
Îşi trase mantia în jurul său. Va câştiga. Va câştiga şi îl va servi pe rege, apoi va dispărea în neant şi nu se va mai gândi la castele sau regi, sau asasini. Nu îşi dorea să domnească din nou peste acest oraş. Magia era moartă, Fae fuseseră alungaţi sau executaţi, iar ea nu va mai avea niciodată nimic de-a face cu înălţarea şi declinul vreunui regat.
Nu avea un destin. Nu mai avea."
Celaena Sardothien va fi nevoită să-şi "vândă" sufletul pentru a scăpa din minele din Endovier. Promite, în schimbul libertăţii, că va lupta pentru regele Adarlanului. Concursul pentru alegerea Campionului regelui îi va aminti cititorului de "Jocurile foamei", cu diferenţa că aici, deşi cu toţii luptă pentru a scăpa de diverse forme de supunere, scenele sângeroase sunt mai diluate. Pentru Celaena, un asasin pregătit de Arobynn Hamel, nu competiţia reprezintă o mare frământare, ci, mai degrabă, se va dovedi nepregătită pentru valul de sentimente ce o vor năpădi odată ajunsă la castel.
Este o carte extraordinară, pe care nu o citeşti, ci pur şi simplu eşti învăluit în magie. Pătrunzi într-o lume atemporală, o lume pe care o percepi din perspectiva unui copil.
Cred că toţi cei ce au citit această trilogie a "Jocurilor Foamei" vor fi de acord că aceste cărţi sunt aparte. Nu sunt genul de cărţi pe care le citeşti, îţi plac şi apoi le pui jos şi le uiţi. Sunt cărţi care trezesc în tine trăiri amorţite. Şi pe acest al treilea volum îl citeşti exact ca pe anterioarele: cu sufletul. Tumultul luptelor de pe parcursul lecturii este secondat de valuri de sentimente puternice, care nu pălesc nici măcar la ultimele pagini, ci, din contră, se intensifică. La finalul călătoriei prin această trilogie rămâne senzaţia de real şi de mai mult ca posibil a subiectului. Rămane ideea că un rău poate fi înlocuit de un alt rău dacă umanitatea îşi pierde starea de alertă; ideea că răul, deşi depăşit, lasă răni adânci, răni ce se redeschid din când în când; ideea că depinde de oameni să-şi păstreze verticalitatea şi să fie întotdeauna atenţi la cei care-i conduc.
Fanii Trilogiei Mistice vor descoperi cu plăcere că a apărut şi acest al doilea volum, care este de departe mult mai complicat decât anteriorul. Structura cărţii se va păstra în forma jurnalelor alternând cu scrisori, iar stilul de redare a evenimentelor poate părea un pic cam "preţios", dar, având în vedere că, în mare parte aventurile vor fi tot ale lui Ashlee Devere, acest aer de secol trecut este uşor de acceptat.
Câte secrete poate ascunde un om, şi până când le poate tăinui, înainte de a-i măcina sufletul? Şi, în definitiv, câţi dintre noi ar putea spune că n-au nimic de ascuns? Al cui comportament, a cui morală, ale cui gânduri pot purta ştampila de "impecabil"? Acest al doilea volum al seriei "Micuţele Mincionase" este de departe mult mai reuşit, mai amplu şi mai bine structurat ca anteriorul. Eroinele noastre se confruntă în continuare cu problemele individuale, dar şi cu problema lor comună, problemă care se adânceşte şi se amplifică pe măsură ce se desfăşoară acţiunea cărţii. Ameninţarea ce planează asupra Hannei, Ariei, a lui Spencer şi Emily, te va ţine în suspans până la final, iar mesajele pe care le primesc în mod misterios fetele din partea lui A., te determină să-ţi pui întrebarea cum o singură persoană poate ţine sub observaţie alte patru, ştiind atât lucruri adânc "îngropate" despre acestea, cât şi "mişcări" mult mai recente.
-Ted_Dekker.png "Negru - Matca Răului (seria Trilogia Cercului 1) - Recenzii carti bune")
O lectură de-a dreptul surprinzătoare. Autorul reuşeşte să creeze o lume halucinantă, plină de fiinţe ciudate şi de oameni parcă "resetaţi", lume ce se împleteşte cu cea reală. Thomas Hunter este aparent un om normal prins între cele două lumi. Dacă în lumea reală, sau cel puţin cea care ni se pare nouă reală, ameninţarea este reprezentată de ceva absolut posibil - un virus aeropurtat care poate distruge întreaga omenire - în lumea visului binele şi răul sunt delimitate tranşant pe teritorii, iar apa capătă valori magice atât în sfera binelui, cât şi în cea a răului. Este o lume a înşelătoriei, în care îţi este foarte greu să rezişti tentaţiilor, cea mai mare tentaţie reprezentând-o goana după adevăr. Acest adevăr este sinonim cu cunoaşterea şi reprezintă marea putere după care tânjesc fiinţele umane.
"Cum e făcută lumea. Adevărul care te înconjoară, limpede ca lumina zilei. Noaptea e întunecoasă şi plină de spaime, ziua strălucitoare şi frumoasă şi plină de speranţă. Una este neagră. Cealaltă albă. Există gheaţă şi există foc. Ură şi iubire. Amar şi dulce. Bărbat şi femeie. Durere şi încântare. Iarnă şi vară. Rău şi bine. (...) Moarte şi viaţă. Peste tot, contrarii. Peste tot, lupta."
