"Dacă încerci să ocoleşti soarta sau să amâni suferinţele, nu faci decât să te condamni la suferinţă îndoită în altă viaţă." Prin intermediul acestei cărţi cititorul va pătrunde într-un univers magic, stăpânit de legende, într-un timp îndepărtat, o lume scindată între două credinţe: creştinii, pe de-o parte, şi Vechiul Popor, ce crede în Marea Mamă şi consortul ei, Cel Încornorat, pe de altă parte. În aceast timp al frământărilor, vom cunoaşte necesitatea apariţiei unui conducător capabil să îmbine cele două credinţe, în slujba binelui şi a dreptăţii: "Lumile se vor îndepărta fără putinţă de apropiere, iar amintirea Avalonului nu va rămâne nici măcar în legende, pentru a mai oferi speranţă omenirii. Nu, ne trebuie un conducător care să câştige credinţa tuturor popoarelor din ambele Britanii - Britania preoţilor şi lumea ceţurilor, stăpânită din Avalon.
Dacă în volumul anterior totul era sumbru şi ameninţarea îşi întindea tentaculele asupra celor două lumi, în această carte răul devine palpabil. În lumea lui Elyon, roşul va deveni culoarea predominantă, pentru că totul este un război, o confruntare sângeroasă, nesfârşită şi obositoare între puţinii rămaşi fideli legilor lui şi "Marii Romanţe" şi "scabioşii ", acei dintre ei a căror minte fusese otrăvită de înşelătorie. Salturile între cele două lumi devin din ce în ce mai dramatice odată cu precipitarea acţiunii, şi Thomas Hunter va descoperi noi legături între aceste două lumi. Cumva existenţa unui univers paralel, deci nu o lume de vis, devine posibilă: "Îi ascultase pe unii susţinând că dacă omul ar deschide ochii cum trebuie, ar vedea o altă lume." Stranie, dar absolut adevărată, mi se pare surprinderea atitudinii umane în faţa unei iminente dispariţii: războiul total. Dacă nici o tragedie nu ne poate uni, atunci mai merităm să fim salvaţi?
Deşi la prima vedere o simplă carte poliţistă, "Ascultă şi mori!" va surprinde cititorul prin modul de redare a acţiunii, dar şi prin subiect. Discursul este fragmentat, iar "întregul" va fi împărţit în instantanee ce se succed cu repeziciune, alternând scenele din viaţa personală a poliţiştilor cu scene de investigaţie, dar şi cu câte o privire în "teatrul de acţiune" al celui urmărit. Nu se zăboveşte suficient asupra nici unui aspect şi impresia generală este că informaţia îi este "servită" cititorului şi depinde de el ce face cu ea. Modul de interacţiune al infractorului cu poliţia, prin scrisori ce cuprind citate din Shakespeare, anagrame, jocuri de cuvinte, ne face să credem că acest ucigaş este un "client" mai vechi al secţiei 87, ceea ce justifică determinarea obsesivă a tuturor de a-l prinde.
Multiplele registre în care poate fi citită această carte fac din ea o scriere extrem de complexă, iar felul în care a fost concepută o face de-a dreptul extraordinară. Este scrisă într-o manieră aproape nonşalantă, o nonşalanţă izvorâtă din cunoaşterea propriei valori, devenind o carte care este bună pur şi simplu, fără să "cerşească" aprecierea noastră. Putând fi interpretată pe de-o parte ca un fantasy extraordinar şi diferit, pe de altă parte ca o bătălie interioară a sufletului adolescentin în derivă, unde aceste "Teritorii" le putem vedea ca o plăsmuire a unei minţi chinuite de copil pentru a putea face faţă necazurilor reale, sau, simplu, ca o metaforă a vremurilor noastre. Ai senzaţia că indiferent cum ai citi această carte şi cum ai interpreta-o, nu poţi da greş. Poate însemna altceva pentru fiecare cititor în parte, lucru care o face atât de intteresantă. Sau ... totul să nu reprezinte decât un vis?
"Nu mai suntem decât şase. Şase dintre noi, împotriva unui număr oricât de mare dintre ei. Şi neavând cum să aflăm în ce mod ne-am putea găsi unii pe alţii. Noi suntem ultima speranţă. Unirea înseamnă putere. Puterea celor şase."
"Abia acum înţelegea că reuşise să dea o lovitură de maestru - în curând toată lumea va afla ce legătură puternică aveau ea şi Henry - şi, privind satisfăcută în jurul ei, văzu cum mezina familiei Holland se gârbovi dintr-odată, având pe chip o expresie de stupefacţie. Avea figura unui iepure înfometat, alungat din vizuină de o vulpe şireată. Penelope ştia că mica ei intrigă şi-a atins ţinta mult mai bine decât orice alt şiretlic pe care l-ar fi născocit Grayson."
Inrigi, răutate, răzbunare, arivism, învelite toate în ambalajul strălucitor al elitei new-yorkeze. Cu cât întâlnirile şi petrecerile simandicoase se înmulţesc, apar cu atât mai multe ocazii de a prezenta şi realitatea din spatele uşilor, realitate care n-are nimic de-a face cu strălucirea: căsătorii aranjate, frustrări şi ambiţii împodobite în cele mai somptuoase toalete. Pe lânga subiectul incitant şi personajele reuşite, autoarea va face şi o analiza a suparficialităţii unei astfel de lumi, o dezvăluire a adevăratei feţe, ascunsă de ceilalţi, dar de multe ori bănuită.
O lectură de-a dreptul surprinzătoare. Autorul reuşeşte să creeze o lume halucinantă, plină de fiinţe ciudate şi de oameni parcă "resetaţi", lume ce se împleteşte cu cea reală. Thomas Hunter este aparent un om normal prins între cele două lumi. Dacă în lumea reală, sau cel puţin cea care ni se pare nouă reală, ameninţarea este reprezentată de ceva absolut posibil - un virus aeropurtat care poate distruge întreaga omenire - în lumea visului binele şi răul sunt delimitate tranşant pe teritorii, iar apa capătă valori magice atât în sfera binelui, cât şi în cea a răului. Este o lume a înşelătoriei, în care îţi este foarte greu să rezişti tentaţiilor, cea mai mare tentaţie reprezentând-o goana după adevăr. Acest adevăr este sinonim cu cunoaşterea şi reprezintă marea putere după care tânjesc fiinţele umane.
"În mijlocul frumuseţilor naturale, eşecul e sinistru. Disperarea devine palpabilă, ca şi succesul şi realizările (...) Cadrul frumuseţii oferă un contrast pentru fiecare întreprindere umană. O scobitură în piatră se poate transforma într-o diastolă periculoasă, ca atunci când se inversează polii pământului. În timp ce viaţa ta se duce pe apa sâmbetei, tu te pomeneşti admirând seninătatea divină a lacului prin care te scurgi."
Continuarea celor două volume anterioare din seria "Furtuni pe Nil", "Triumful lui Seth" începe cu domnia bătrânului Ay, care împarte conducerea cu regina Ankhensepamon. Dar puterea vine nu numai cu fast şi bogăţie, ci şi cu o mulţime de responsabilităţi, precum şi cu ură din partea celor ce vor să "guste" ei din plăcerea de a domni. Astfel că Ay va cunoaşte tot stresul ce survine odată cu încoronarea, iar tânăra regină ajunge să treacă peste animozităţile dintre ei pentru a se alia împotriva duşmanului comun, Horemheb, şi pentru a apăra astfel dinastia, conştientă fiind de statutul de "vite de sacrificiu" al celor de viţă regală.
"În jurul nostru există o putere, care trăieşte prin ea însăşi. La fel ca râurile, care ne hrănesc, dar care ne şi pot distruge. Indiferent dacă ne aduc belşug sau dacă ne înecăm în ele, apele râurilor rămân aceleaşi. Aşa este şi puterea. Când ea ne înalţă şi ne deschide ochii în faţa bunătăţii şi minunilor, înnobilându-ne şi făcându-ne dornici de fapte bune sau eroice o numim Dumnezeu. Dar când este folosită pentru a da naştere suferinţei, durerii şi depravării, o numim Satana. Puterea este şi în Dumnezeu şi în Satana. Doar noi, oamenii, prin felul în care o folosim, o facem să devină Dumnezeu ori Satana."