"Emily Faringdon ştia că era îndrăgostită. Nu-l cunoscuse niciodată în persoană pe cel care îi dobândise afecţiunea, dar asta nu o făcea mai puţin sigură de dragostea ei. Ştia, din scrisorile sale că domnul S.A. Traherne era un bărbat cu care sufletul ei comunica la un nivel superior. Era un om perspicace, sensibil şi rafinat, înzestrat cu viziune şi inteligenţă, cu un caracter puternic. Era, pe scurt, perfect.
Din nefericire, şansele de a-l cunoaşte vreodată în persoană, darmite de a avea o relaţie romantică cu el, erau extrem de reduse."
De o inteligenţă feroce, atipica reprezentantă a sexului frumos, Emily Faringdon, se detaşează net de canoanele epocii. Cu reputaţia ştirbită, apariţia ei în lumea bună stârneşte comentarii şi controverse, iar logodna ei cu contele de Blade devine deliciul bârfelor de salon.
O poveste despre aparenţe şi despre rigorile unei societăţi prăfuite, "Scandal" te va învălui în intrigile şi tensiunile ţesute de autoare, rezonând cu personajele, descoperindu-le trăirile şi sperând alături de ele la aşezarea lucrurilor în matca firească a "happy end"-ului. O lectură satisfăcătoare, un limbaj fluent, personaje bine definite şi o intrigă suculentă, "Scandal" va intra cu siguranţă în galeria romanelor preferate ale genului.
"În clipa când am ieşit afară, aromele şi sunetele Manhattanului m-au învăluit, invitându-mă să-l explorez. (...)
Informaţiile senzoriale erau uluitoare - mirosul gazelor de eşapament, amestecat cu cel de mâncare dinspre rulotele vânzătorilor, strigătele negustorilor ambulanţi şi cântecele muzicanţilor de pe străzi, chipurile, stilurile şi accentele copleşitor de stranii, minunăţiile arhitecturale absolut uluitoare... (...)
Adevăraţii newyorkezi traversau drept prin mijlocul acestei nebunii, iar iubirea lor pentru acest oraş era la fel de confortabilă şi de familiară ca pentru perechea preferată de pantofi. Nu se uitau cu o încântare romantică la aburul ce ieşea unduitor din gurile de aerisire din trotuare şi nici măcar nu clipeau atunci când pământul se zguduia sub picioarele lor, în timp ce metroul mugea din strafunduri; eu, în schimb, rânjeam ca o proastă şi-mi ridicam degetele de la picioare. New York era o iubire cât se poate de nouă pentru mine. Ochii îmi străluceau de încântare şi asta se vedea prea bine."
"Surprinzător, nu era speriată pe cât era de furioasă. Nu reuşise să facă în viaţă tot ce şi-ar fi dorit. Snowboardingul părea un lucru extraordinar, dar nu apucase să-l încerce. De fapt, nu-şi făcuse timp pentru aşa ceva. Nu fusese niciodată la Napa Valley. Şi-ar fi dorit să mai vadă Parisul o dată, dar de data asta nu ca o liceeană supravegheată, ci de una singură, liberă să se plimbe pe bulevarde.(...) Şi mai era încă ceva. Lucrul acela mare. Vina care îi alimenta ambiţia. Nu încercase să facă pasul cel mare. Încă nu regretase cuvintele grele, usturătoare, care, în mod tragic, fuseseră profetice. Trebuia să trăiască pentru a repara greşeala."
Ambiţioasa reporter TV, Tiel McCoy îşi întrerupe concediul pentru o ştire de senzaţie ce o poate propulsa în carieră. Un caz de răpire, degenerat într-un jaf armat cu luare de ostatici, pare o ştire croită special pentru ea. Lucrurile nu stau însă întotdeauna aşa cum le prezintă presa şi Tiel îşi va pune sub semnul întrebării principiile ce îi ghidau până atunci cariera.
"În clipa în care Giff părăsi cabina, Sidony îşi aminti cum îşi concentrase gândurile asupra lui în ziua precedentă pentru a nu auzi din gura lui Gredin lista caznelor cumplite pe care le-ar fi putut folosi Fife împotriva ei. Imaginea lui Giff îi alinase temerile. În acel moment, închipuindu-şi-l cum avea să o predea unui episcop sever care, oricum ar fi fost se afla sub stăpânirea lui Fife, îi venea să-l scuture pentru a-l aduce cu picioarele pe pământ."
În asprul decor scoţian, cu oameni la fel de aspri şi neînfricaţi, Sidony Macleod va fi atrasă într-un tumult de evenimente menite să apere o tainică comoară a Templierilor. Misiunea dificilă îl are ca personaj central pe Giffard Maclennan, regele furtunilor, un aprig cavaler ce înfruntă atât furia apelor cât şi primejdiile de pe uscat. Cei doi vor porni într-o cursă contracronometru pentru a zădărnici ambiţiile uzurpatoare ale fiului regelui Scoţiei, contele Fife, şi a feri întreaga naţiune de lupte sângeroase.
"Mie, uneia îmi plac bărbaţii care fac faţă câtorva lacrimi, câtă vreme femeia nu plânge din orice fleac. N-am să te întreb dacă vrei vreun sfat de la mine. Fiindcă tu ai să zici că da, chiar dacă nimeni nu vrea să primească sfaturi. Aşa că pur şi simplu am să-ţi fiu alături. Am să-ţi dau ocazia să vezi că te pot asculta. Sentimentele au nevoie să fie exprimate, Hope. Ele nu sunt mereu subînţelese, aşa cum le place oamenilor să creadă..."
Hope Beaumont renunţă la viaţa ei perfectă dintr-un mare oraş, pentru un trai liniştit în orăşelul Boonsboro. Directoare a hanului deţinut de familia Montgomery, îşi împarte viaţa între administarea acestuia şi prietenia cu Avery şi Clare, personajele principale feminine din precedentele romane ale seriei "Hanul amintirilor". Dacă până acum în fiecare carte se rezolvă un singur conflict emoţional, "Iubire peste timp" acordă spaţiul necesar şi poveştii de dragoste dintre Lizzy şi Billy, povestea de dincolo de timp ce încă din vremea Războiului Civil învăluia clădirea istorică a hanului în mister şi în miros de caprifoi.
"Tu m-ai întrebat dacă dragostea există realmente, dar de fapt te refereai doar la aspectul romantic. Eu ştiu că există. Însă oamenii au percepţii diferite despre ea. De multe ori "dragostea romantică" înseamnă de fapt atracţie fizică. Contează şi asta foarte mult, dar fără prietenie şi respect nu poate constitui o bază solidă pentru un mariaj. (...) Concepţia ta despre iubirea romantică ar putea fi extrem de greu de atins în realitate. Dacă tu însă ştii exact ce înseamnă "dragostea" pentru tine, atunci ar trebui să-ţi fie uşor să îţi răspunzi singură la întrebarea dacă există sau nu."
Un decor de epocă populat de personaje frivole şi strălucitoare, "Caruselul inimilor", un "romance" în toată puterea cuvântului, îţi oferă un surprinzător tango al sentimentelor confuze şi amestecate între cele patru personaje centrale ale poveştii, invitându-te să participi, amuzat şi intrigat, la dezlegarea iţelor amoroase ale celor două cupluri instabile.
Interesant, extrem de deconectant şi cu un şarm incontestabil, romanul celebrei Mary Jo Putney se savureză ca un film simpatic într-o după-amiază mohorâtă, reuşind să te învăluie în căldura unei lumi pline de emoţie şi culoare.
"Par a fi nebună acum, ştiu. Însă niciodată nu mi-am dat seama că nu am aşa de mult timp. Niciodată n-am auzit tic-tacul ceasului.
Dacă am şti toţi - dacă ar fi o plăcintă cu răvaş pe care s-o deschizi şi să afli cât timp ţi-a mai rămas, oare am trăi vieţi complet diferite? Oare am irosi mai puţin timp? Am aplica mai sârguincios îndemnul carpe diem? Oare?"
Barbara, mamă a patru fete şi soţia lui Mark, se vede înfrântă de destin astfel încât, în puţinul timp rămas, încearcă prin intermediul unor scrisori şi a unui jurnal personal, să transmită ceea ce nu va mai putea prin viu grai celor ce vor rămâne fără ea. Cartea devine atât o impresionantă poveste a unei mame ce încearcă să-şi facă datoria şi dincolo de această lume, cât şi povestea unei familii ce rămâne fără factorul catalizator.
Am citit această carte prin filtru personal, ca pe o punere în scris a propriei drame, cu invidia celui ce nu a beneficiat de vreo scrisoare sau de vreun jurnal, care să îndulcească, poate, realitatea crudă. Cititorul se poate regăsi în personalităţile atât de diferite ale celor patru fiice, cât şi ale celorlalte personaje atinse de pierderea suferită.
"Ea construise asta. Tot ce făcuseră ei fusese să-i pună la dispoziţie cochilia - piatra, lemnul - dar ea fusese cea care o adusese în acel stadiu. Iar acum avea s-o facă din nou.
Da, cu siguranţă era puternică şi deşteaptă şi dispusă să muncească din greu."
În planurile lui Avery McTavish nu se află o relaţie... Însă soarta ţine morţiş s-o contrazică, astfel încât Owen Montgomery devine o importantă filă a vieţii lui Avery. "Paşi spre fericire" este o pledoarie în favoarea unei existenţe împlinite, unde atât cariera profesională cât şi sentimentele sunt preţuite deopotrivă, o carte despre cum eforturile ajung să fie răsplătite şi despre importanţa covârşitoare a oamenilor pe care îi primeşti în viaţa ta.
Cu o scriere fuidă şi perfect calibrată, Nora Roberts îţi oferă, ca întotdeauna, o lectură de excepţie, iar îmbinarea scenelor obişnuite cu un strop de ... suspans paranormal, adaugă un plus de farmec întregului roman.
"Baxter St.Yves era de departe cel mai interesant om pe care îl cunoscuse, conchise Charlotte. Dar aceleaşi calităţi care îl făceau fascinant puteau să-l facă şi periculos. Sau, cel puţin, îl făceau mai puţin maleabil. Avea nevoie de un administrator care să primească instrucţiunile fără să le discute, nu de unul care să necesite permanent explicaţii şi justificări. Nu credea că Baxter era uşor de comandat. În cel mai bun caz, avea să se dovedească dificil."
Deşi nu era pe deplin convinsă, Charlotte Arkendale îl angajează pe Baxter St. Yves drept administrator neştiind că acesta îi solicitase postul din alte motive. Combinaţia dintre Baxter, pasionat de ştiinţe, şi controversata Charlotte, un fel de detectiv particular pentru doamnele cu avere, pigmentată cu mistere şi situaţii extreme, va constitui farmecul romanului. Personajele îşi trăiesc cu dezinvoltură maximă atât pasiunile, cât şi momentele limită, oferind cititorului un spectacol pe măsura aşteptărilor. Povestea lor neconvenţională te învăluie şi te "leagă" de lectură de la început până la tumultuosul final, fără a-ţi da vreun motiv să te smulgi din lumea lor, înapoi în realitate.
Continuă aventurile de viitoare Mare Preoteasă ale lui Zoey, cât şi dilemele ei sentimentale. Se leagă prietenii, care în primele volume nu ar fi părut posibile, dar apar şi animozităţi ce te fac să empatizezi cu eroina noastră şi să subscrii la părerea ei despre viaţa proprie: "destul de amuzantă, destul de scârboasă şi al naibii de complicată." Cartea este scrisă în continuare în acelaşi mod, dar poate datorită faptului că m-am obişnuit deja, nu mă mai deranjează. Descrierea ritualurilor este la fel de jenantă ca şi în primele volume, dar curiozitatea de a vedea unde duce firul poveştii te face să treci cu brio peste aceste momente. Avem şi ceva scene picante (sincer chiar cred că era nevoie de ceva "condimentare"), dar ce pot să spun este că de-adevăratelea "m-a prins!". E clar că voi citi şi continuarea pentru că, sincer, nu-mi pot imagina cum se vor desfăşura de-acum evenimentele, şi asta chiar este un mare plus pentru carte.