Deja titlul volumului ne dezvăluie că se va "lăsa cu bătaie" în cea de-a treia şi ultima parte a "Fortelor Răului Absolut". Aşa cum volumul 2 a fost mai bun ca primul, volumul 3 reuşeşte să le surclaseze pe cele precedente, tocmai pentru că acţiunea se concentrează şi se ordonează parcă, iar discursul narativ te călăuzeşte firesc către final. Alianţele care se creează în volumele precedente se sudează şi mai tare, apare în continuare şi jocul trădării şi al dezamăgirii, iar forţele dezlănţuite şi efectele speciale vor contribui la succesul acestei cărţi. Pentru amatori, Chloe va continua să aibe mici "accidente" de întoarcere a unor suflete în carcasele lor putrezite, dar reuşeşte să-şi controleze mai bine puterile. Tangoul gen "te plac / nu te plac" între ea şi Derek va continua şi aici, însă va trebui să descoperiţi singuri cum se încheie dansul.
"Dacă drepatatea nu triumfă şi dragostea nu se reîntregeşte nici măcar în ficţiune, care mai este sensul? Viaţa adevărată este rea mult prea des."
Orice om poate purta adânc îngropată în sine o parte întunecată. Numai că majoritatea oamenilor reuşesc să-şi controleze acest "eu" negativ. Nu toţi însă...
"Prin labirintul raţiunii" este un thriller mai subtil, cu accente "romance", un thriller axat cumva pe latura psihologică, o fină analiză a fragilităţii minţii umane. Farmecul cărţii constă, de departe, în personajele create de autoare, extrem de atent concepute şi perfect aşezate în decor, dar şi în dialogurile mustind de umor, autoironie şi sarcasm ce ajută cititorul să pătrundă uşor în miezul evenimentelor. Este o carte reuşită ce se citeşte cu mare plăcere, un intermezzo de excepţie pentru a evada în ficţiune, o poveste despre oameni slabi sau puternici, despre dragoste, despre încredere şi despre cum îţi poţi schimba viaţa şi recăpăta echilibrul: "Vreau să fiu din nou o fiinţă normală, să nu-mi fie frică. Vreau să fiu din nou cea care eram acum doi ani, dar care n-am să mai pot fi vreodată. Aşa că încerc să-mi dau seama cine am să fiu tot restul vieţii mele."
"In noaptea aceea, Helen stătu mai mult la fereastra dormitorului ei. Văzu luminiţa de la coliba lui Con şi oftă. De ce era viaţa atât de nedreaptă? Sorcha era frumoasă şi iubită de toţi, iar acum îl avea şi pe Con Daly. Urmau să fugă amândoi din Ballymore şi să înceapă o viaţă nouă. Asta însemna că soarta îi oferise ei tot ceea ce îi refuzase lui Helen. Privind pe fereastră, ajunse la concluzia că dacă ea nu putea avea toate astea, nu trebuia să le aibă nici Sorcha."
Ce ţi-ai dori? Un trai liniştit, mediocru, sau faimă şi bogăţie? Bănuiesc cum ar răspunde majoritatea... Şi totuşi cartea de faţă demonstrează că faima poate aduce cu sine şi nesăbuinţa, urmată îndeaproape de nefericire. Două prietene irlandeze, ce se despart în condiţii nu tocmai "prieteneşti", pornesc pe calea propriilor destine: Helen moştenitoarea unei averi impresionante şi Sorcha, însoţită de singura ei avere, iubirea ei, Con.
"Una din rarele bucurii de care are parte un principe este dragostea nefăţărită a supuşilor săi. Istoria cunoaşte puţini dintre aceştia, căci cel ce stăpâneşte într-o mână ţine sceptrul, în cealaltă cnutul.(...) Alexandru Ioan Cuza făcea parte dintre cei puţini. Nu o dată avusese ocaziunea să constate dragostea pe care i-o dăruia poporul său: plugari, târgoveţi, o parte din boierimea ţării - luminaţii - îi închinau cele mai nobile simţăminte, Alexandru Ioan era steaua lor, norocul unui popor urgisit, depozitar de idealuri şi nădejdi, părinte şi cârmuitor blând. Cuza nu urcase treptele tronului retezând capete, nu-l păstra cu flinta, barca lui nu plutise niciodată pe o mare de sânge şi lacrimi. De aceea nici nu simţea teama."
Puţini autori reuşesc să schimbe registrul şi să adapteze limbajul, şi naraţiunea în sine, epocii în care se petrece acţiunea. Iată că Rodica Ojog Braşoveanu nu va avea nevoie decât de câteva pagini pentru a te fermeca şi a te prinde în această aventură a protipendadei bucureştene din timpul domniei lui Cuza. Vei petrece timpul atât în casele boierilor de partea lui Vodă, cât şi în cele ale "ţesătorilor" de intrigi şi vei savura cu aceeaşi voluptate descrierile decorurilor, caracterizările personajelor, simţind şi văzând cu proprii ochi fastul epocii.
"Trecutul este asemenea unei pietre uriaşe care zace pe fundul unui râu, ascunsă vederii, dar dând formă curenţilor apei, atunci când curge. Nu poţi citi curenţii râului propriei tale vieţi şi nu poţi naviga în siguranţă dacă nu înţelegi ce anume îi stârneşte. Trebuie să îţi cunoşti trecutul, căci el îţi va croi viitorul."
" Un sannyasin este un nor alb pe cerul albastru, bucurându-se de fiecare moment pe care i l-a dăruit existenţa, bucurându-se de graţia pe care o primeşte. Dacă este posibil să trăieşti aşa - şi este posibil, s-a întâmplat în cazul multora, ţi se poate întâmpla şi ţie; nu e nevoie decât de o adâncă înţelegere." "Aflaţi în ce fel se mişcă norul vostru, încotro pluteşte el şi lăsaţi-i libertate deplină de mişcare şi de plutire. Oriîncotro s-ar duce, va ajunge la divin. Tot ce trebuie să faceţi este să nu opuneţi rezistenţă, ci să curgeţi. Nu împingeţi râul, curgeţi împreună cu el."
Poate una din cele mai reuşite cărţi apărute sub semnătura Osho, "Calea mea, calea norilor albi" va încerca să apropie şi mai mult cititorul de înţelegerea fenomenului "Osho" şi a modului de transformare spirituală propus de el.
Structurat în binecunoscutul dialog între învăţător şi discipol, volumul de faţă va atinge subiecte importante ale existenţei umane şi va explica barierele create de minte, societate, ego, bariere ce împiedică omul în a-şi descoperi sinele divin.
"- Îmi plăcea atunci când aveam toată familia în jurul meu. Acum... va fi o zi îngrozitor de searbădă. Fără fii, fără nepoţi... Vezi copacul ăla mare? Îi arătă un ulm înalt. Acolo atârnam becurile şi soţul meu, când copiii erau mici, obişnuia să se furişeze afară ca să le atârne ciorapii în copac. În dimineaţa de Crăciun... ah cum mai alergau, cum mai strigau, cum mai ţipau la fereastra noastră ca să ne spună că venise Moş Crăciun... Nepoţii mei, la fel... Acum nu va mai fi nimeni care să-l aştepte pe Moş Crăciun."
Un grup de femei din trei generaţii, unite atât prin legăturile de familie, cât mai ales prin tragedia ce se abate asupra lor, va constitui nucleul acestei scrieri. Supravieţuitoarele familiei Luciano vor trebui să facă faţă atât celorlalte familii mafiote ce încearcă să preia controlul asupra afacerilor Luciano, cât şi propriilor conflicte interioare, survenite atât din ciocnirea generaţiilor cât şi din diferenţele notabile de personalitate. Miturile privind fragilitatea şi lipsa spiritului de acţiune a consoartelor din lumea mafiotă se vor nărui în faţa determinării Graziellei, a Sophiei, a Rosei şi a Teresei.
Întreaga carte este o punte peste lumi. Multe legende se întrepătrund cu adevăruri istorice, se creează mituri noi şi se desfinţează altele vechi. O poveste pe alocuri cu un iz desuet, mai ales părţile de secol XXI, care reprezintă şi majoritatea paginilor. O dezbatere feministă cu privire la divinizarea sexului frumos, dar nu atât de deranjantă ca altele. O carte care este formată mai ales din fragmente de jurnal, dar şi cu pasaje ancorate în cotidian. O confruntare cavalerească gen Cavalerul Negru versus Cavalerul Alb, ce traversează secolele şi care-şi va găsi rezolvarea abia în zilele noastre. Substanţe ciudate cu puteri magice şi care aduc cu ele promisiunea iluminării şi a nemuririi. O carte foarte stufos documentată, care merită citită tocmai pentru perspectiva diferită şi interpretarea personală a unor date istorice şi de legendă.
"- Frances, tu crezi în destin? o întrebă Lucius.
Ea rămase o vreme pe gânduri. Credea sau nu credea în destin?
- Eu cred cu-adevărat în coincidenţe, îi răspunse. Cred că anumite lucruri se întâmplă pe neaşteptate ca să ne atragă atenţia, şi mai cred că astfel de momente ar putea chiar să ne afecteze sau să ne schimbe întreg cursul vieţii. Însă nu cred că suntem neputincioşi în faţa unei sorţi implacabile pe care să n-o putem controla. Altfel n-ar avea rost să vorbim despre voinţa noastră. Nu toţi avem puterea de a decide, de a spune da sau nu, de a face sau nu anumite lucruri, de a o porni într-o direcţie sau alta."
Destin sau nu, vremea nefavorabilă din preajma sărbătorilor de iarnă o vor forţa pe Frances Allard să se adăpostească într-un han alături de Lucius Marshall. Scânteia ce se aprinde între cei doi pare cum nu se poate mai nepotrivită, Frances fiind o simplă profesoară, iar Lucius făcând parte din înalta societate. Cum ne aşteptam, intrigile şi bârfele de salon vor fi prezente şi vor pigmenta frumoasa poveste a două suflete ce vor trebui să facă faţă prejudecăţilor societăţii.
"Aş vrea să-mi spui ce-l determină pe un om să se dezică de tot ce-a cunoscut şi a considerat adevărat, cu riscul de a deveni un proscris în ochii semenilor săi. Fiindcă, dacă ar refuza acest risc, dacă ar continua viaţa pe care o duce, ar însemna ca sufletul lui să moară lăuntric."
Putem spune multe despre "Manuscrisul lui Chancellor", dar în nici un caz că este un thriller obişnuit. Cititorul va fi plăcut surprins de tehnica de captare a atenţiei folosită, "roman în roman", de personajele memorabile, de acţiunea alertă şi de paginile bine scrise ce probează talentul autorului. Te găseşti în faţa unei cărţi cu "substanţă" , ca subiect şi desfăşurare de evenimente, dar şi ca redare.
Dispariţia a peste trei mii de dosare secrete deţinute de Hoover zguduie din temelii societatea americană: guvern, industrie, universităţi, armată. Vei fi prins în mijlocul conspiraţiei de proporţii, alături de scriitorul Peter Chancellor, care vede cum ficţiunea prinde viaţă şi devine o realitate de coşmar.
Răsturnări de situaţii, oameni prinşi în conjucturi fără scăpare, toate orchestrate într-un scop ce-ţi va fi dezvăluit în urma unei lecturi rapide şi de bună calitate, un adevărat film pe hârtie ce merită vizionat.