"De regulă, Alec nu era genul care să se trezească în zorii zilei. Acasă, ţinea trase draperiile groase. Dacă lumina dimineţii nu avea cum să-i invadeze camera, atunci putea să doarmă bucuros toată ziua. Dacă razele soarelui îi atingeau însă faţa, atunci se trezea imediat şi nu mai avea nici un rost să încerce să se culce la loc.
În clipa în care văzuse camera pe care o primise la conacul Finchley, ştiuse că avea să se trezească în zori."
O petrecere privată organizată de Carolyn, marchiza de Finchley, la conacul ei, pentru a-i prezenta fratelui ei, Hugh Dunne, toate domnişoarele de măritat din zonă, se transformă într-un iureş de emoţii, trăiri, frivolităţi, oferindu-ţi o frescă a societăţii privilegiate, a celor ce, având toate mijloacele necesare existenţei mai mult decât asigurate, nu au altă preocupare decât să-şi unească averile cu tilurile nobiliare, prin căsătorii bine chibzuite.
"Nu mă spăl în fiecare zi; mă pieptăn dacă am chef, iar guler tare îmi pun numai duminica, pentru slujbă.
Port beretă pentru că nu-mi plac cozoroacele, dar nu mă supăr când ţăranii spun "şapca dumneavoastră", ca despre a lor.
Prietenii mei de la oraş se miră. Cum am putut, fără bani, să-mi creez o viaţă liberă la ţară? N-au decât să încerce. Nimic mai simplu. E de-ajuns să nu mai ai nevoie de bani. Cei care îi au îi ignoră."
Îmbinând umorul, amar pe alocuri, cu ironia şi autoironia, oferindu-ţi descrieri minunate şi personaje memorabile, "În saboţi" te va cuceri fără îndoială. Pentru cei care au încercat această experienţă, sau pentru cei care cochetează cu ideea de a-şi reîncărca spiritul urmând un mod de viaţă simplificat, "În saboţi" va deveni un fermecător ghid pentru aventura salutară şi, de ce nu?, posibilă. Şarmul întregului, stilul inedit şi captivant, perspectiva proaspătă şi "mirosind" a fân cosit a autorului te poartă instantaneu afară din prăfuita existenţă urbană, oferindu-ţi pauza de la viaţa care te copleşeşte de multe ori.
"Îşi imagină că întreaga lume era adormită, vrăjită de verdele - marin al castelului. Timpul venea şi trecea, munţii se înălţau şi se prăbuşeau, lujerii cotropind oraşul cufundat în somn, ascunzându-l sub straturi de ghimpi şi frunze. Ea era singura persoană trează.
Îşi trase mantia în jurul său. Va câştiga. Va câştiga şi îl va servi pe rege, apoi va dispărea în neant şi nu se va mai gândi la castele sau regi, sau asasini. Nu îşi dorea să domnească din nou peste acest oraş. Magia era moartă, Fae fuseseră alungaţi sau executaţi, iar ea nu va mai avea niciodată nimic de-a face cu înălţarea şi declinul vreunui regat.
Nu avea un destin. Nu mai avea."
Celaena Sardothien va fi nevoită să-şi "vândă" sufletul pentru a scăpa din minele din Endovier. Promite, în schimbul libertăţii, că va lupta pentru regele Adarlanului. Concursul pentru alegerea Campionului regelui îi va aminti cititorului de "Jocurile foamei", cu diferenţa că aici, deşi cu toţii luptă pentru a scăpa de diverse forme de supunere, scenele sângeroase sunt mai diluate. Pentru Celaena, un asasin pregătit de Arobynn Hamel, nu competiţia reprezintă o mare frământare, ci, mai degrabă, se va dovedi nepregătită pentru valul de sentimente ce o vor năpădi odată ajunsă la castel.
"Cele mai înalte expresii artistice ale religiei - pictură, sculptură, poezie, muzică, teatru - au fost create şi executate de oameni care de la bun început fuseseră exclusiv artişti. Probabil că acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre arta de a vindeca. Cei care au contribuit în cea mai mare măsură la progresul medicinii şi al chirurgiei n-au fost cei pătrunşi de o sfântă compasiune pentru suferinţele oamenilor; ei nu s-au dedicat ştiinţei fiind mişcaţi de durerea fiinţei umane, ci deoarece erau curioşi din punct de vedere intelectual şi urmăreau să afle până în ce străfunduri îi va conduce ştiinţa căreia i se hărăziseră."
Un medic desăvârşit, un supraom, aproape un demiurg, sau un medic obişnuit, cu o viaţă obişnuită şi trăiri "lumeşti"? Acestea sunt cele două alternative între care trebuie să aleagă aspirantul Jack Beaven, pentru a se ridica la pretenţiile mentorului său, profesorul Milton Forrester. Apariţia în scenă a exoticei Audrey Hilton este în măsură să destabilizeze parametrii succesului în carieră deja stabiliţi de medicul Beaven. Şi totuşi, chiar nu există şi o soluţie de compromis? Autorul reuşeşte să capteze atenţia cititorului expunându-i această antiteză şi răscolindu-i opiniile personale, pentru a-l conduce mai apoi către deznodământul extrem de satisfăcător.
"A suferi fără a cunoaşte cauzele suferinţelor, şi a nu înţelege temeiul a tot ce se manifestă, este propriu doar omului obişnuit să nu gândească.(...) Din tot ce s-a spus, rezultă că este necesar să îndurăm cu blândeţe toate încercările vieţii şi să ne dăm silinţa să le lecuim prin înţelegerea adevăratelor lor cauze; totodată trebuie să înţelegem că nu este cu putinţă ca Providenţa să-l părăsească pe cel ce s-a arătat om bun, chiar dacă acesta mai poartă încă semnele pedepselor pe care faptele sale trecute le-au trimis asupră-i."
Pentru cititorul curios să afle mai multe despre Pitagora şi despre revoluţia în gândire începută de acesta, cartea de faţă va reprezenta o alegere mai mult decât inspirată. Împărţită în trei secţiuni, cuprinde "Viaţa lui Pitagora", "Imnurile sacre" şi "Comentariile" lui Hierocles la versurile respective. Scurtimea şi concizia versurilor sunt suplimentate şi susţinute perfect de aceste comentarii, care te vor ajuta să descoperi multitudinea de înţelesuri ascunse.
"Trăirea conştientă a emoţiilor noastre legitime este eliberatoare, nu doar pentru că descarcă tensiuni îndelung acumulate în corp, ci, mai presus de orice, fiindcă ne deschide ochii la realitate (atât cea trecută, cât şi cea actuală) şi ne eliberează de minciuni şi iluzii. Ne dă înapoi amintiri refulate şi ajută la eliminarea simptomelor adiacente.Prin urmare, este dătătoare de putere fără să fie distructivă.
Emoţia refulată poate fi rezolvată de îndată ce este simţită, înţeleasă şi recunoascută ca legitimă. Detaşarea de ea devine posibilă, iar acest lucru este complet diferit de refulare."
O altă reuşită a seriei de parentaj, cartea "Drama copilului dotat" va supune atenţiei greşelile pe care un adult le poate face în creşterea copilului, greşeli izvorâte din propriile lacune emoţionale şi greşeli ce pot duce la crearea unui adult cu probleme de diverse etiologii. Punctată cu numeroase exemple concrete, cu analize repide de caz, cartea de faţă poate reprezenta un ghid în a-ţi explica anumite comportamente, dar nu vei găsi neapărat metodele de rezolvare a problemelor, acestea rămânând apanajul exclusiv al terapeuţilor.
"Visele sunt entităţi misterioase asemănătoare mesajelor venite din partea unui prieten necunoscut, care este grijuliu, dar obiectiv. Scrisul de mână şi limbajul său sunt uneori neclare, dar nu există niciodată vreo îndoială cu privire la preocuparea lui faţă de binele nostru suprem - care poate fi diferit de starea de bine pe care ne-o imaginăm noi pentru noi înşine.
Smerenia este necesară. Nici un vis nu este vreodată înţeles pe deplin; evenimentele viitoare şi visele viitoare pot modifica ceea ce în prezent pare a fi o interpretare completă. Trebuie întotdeauna să fim conştienţi de caracterul misterios al viselor, care se află la limita înţelegerii noastre cu privire la creier şi minte, conştient şi inconştient, viaţă personală şi viaţă transpersonală."
Fascinaţia umană în a înţelege mecanismul complex al formării viselor, precum şi simbolismul lor, va găsi un excelent suport în cartea de faţă. Distanţându-se de abordarea freudiană conform căreia rolul visului ar fi acela de "gardian al somnului, vigilent în faţa iruperii impulsurilor refulate", "Interpretarea jungiana a viselor" va considera fiecare vis precum expresia directă a inconştientului. Astfel cititorului i se oferă, într-un limbaj destul de accesibil, un punct de plecare în descifrarea semnificaţiei viselor.
"...sufletul include viaţă, moarte, divinitate, dragoste, sens, adâncime şi intensitate. Dar sufletul este, dincolo de toate, la fel de mult un mod de a fi şi de a percepe ca şi un datum. În acest sens, sufletul este dependent de om pentru întrupare la fel cum omul este dependent de suflet pentru profunzime. Rezultă că activitatea analizei nu este de a vindeca sufletul, ci, mai degrabă a facilita acea "făurire a sufletului.""
Cartea de faţă oferă specialiştilor, şi nu numai lor, o privire asupra teoriilor lui Jung, dar şi felul cum au dus mai departe post-jungienii aceste idei, ce au respins sau adaptat din acest model şi ce au adaptat din alte surse. Vei găsi în "Jung şi post-jungienii" nume precum Adler, Hillman, Neumann sau Fordham şi te vei familiariza cu modul lor de interpretare a teoriilor fundamentale ale lui Jung, dar vei găsi totodată şi impactul acestor modificări în abordarea analizei psihologice.
O carte complexă, scrisă dintr-o perspectivă obiectivă, "Jung şi post-jungienii" are darul de a te provoca în a-ţi îmbogăţi cunoştinţele cu o vastă colecţie de teorii ale psihologiei analitice, precum şi modul lor de abordare practică.
"Când eşti copil, lumea ţi se pare un teren de joacă nesfârşit şi e a ta. E necunoscută, interesantă şi e a ta aşa cum o visezi tu. Nu ştii viitorul, dar crezi că-l poţi modela după bunul-plac al inimii. Totul, dar absolut totul, este posibil. Tot ce este frumos pe lumea asta e posibil.(...)
Când îmbătrâneşti, ai mai puţine opţiuni. Te uiţi în jurul tău ştiind că nu le vei putea avea pe toate şi spui "asta este". Nu mai eşti în stare să te identifici cu personajele dintr-o carte. Treci pe sub panoul invizibil pe care scrie: "Bine aţi venit în epoca fericirii limitate! Bine aţi venit în lumea faptelor reale!" Înveţi să te mulţumeşti cu puţin; oare acesta este singurul lucru pe care trebuie să-l înveţi?
De fapt, viaţa ia sfârşit în tinereţe. Toată povestea cu a doua primăvară a vieţii nu este decât o mare vrăjeală. De data asta, lumea a pus stăpânire pe tine, iar tu trebuie să te resemnezi."
"Anna înţelegea prea bine de ce noul concept despre evoluţie părea incredibil. Secole întregi, aproape toată lumea crezuse că Dumnezeu însuşi crease fiecare animal şi fiecare plantă, că şoarecele şi pisica, fagul şi arţarul erau la fel de înrudiţi precum deşertul şi înaltul cerului sau soarele şi roua din iarbă. Totul era lucrarea Domnului, drept care nici o vietate nu putea evolua spre altă vietate, animalele şi plantele nu puteau dispărea decât cu voia Lui.(...) Teoria evoluţiei respingea total doctrina potrivit căreia Pământul şi toate organismele lui au fost create de o singură divinitate - o uriaşă provocare: cum să accepte oamenii, pe nepusă masă, că evoluţia se desfăşoară singură, fără intervenţia Domnului, pur şi simplu?"