|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Persoana care şi-a pierdut capacitatea de a fi surprinsă este moartă. În momentul în care surpriza ta a murit, eşti mort. În momentul în care uimirea ta a murit, eşti mort. În momentul în care devii incapabil să simţi veneraţie, ai devenit neputincios.
Şi să te naşti cu darul râsului şi sentimentul că lumea este nebună este calitatea care face ca viaţa să merite să fie trăită - şi nu numai că merită trăită, dar merită dansată, merită sărbătorită.(...)
Fiinţa ta este un mister. Cu cât ştii mai mult, cu atât cunoşti mai puţin. Cu cât mergi mai adânc, cu atât vezi mai bine infinitatea. Este atât de adânc încât nu poţi atinge fundul - niciodată. Oamenii care cred că se cunosc pe ei înşişi sunt superficiali. Oamenii profunzi sunt permanenet conştienţi de ceva necunoscut. Şi este frumos, pentru că necunoscutul este mereu viu, necunoscutul este întotdeauna infinit. Necunoscutul este etern."
"Nu poate exista nici un dubiu: pericolele psihologice peste care generaţiile anterioare au trecut ghidate de simbolurile şi practicile spirituale ale moştenirii lor mitologice şi religioase, noi trebuie astăzi să le înfruntăm singuri (în măsura în care ne-am pierdut credinţa sau, dacă ne-am păstrat-o, în măsura în care credinţele noastre nu reuşesc să răspundă problemelor reale ale vieţii contemporane), sau, în cel mai bun caz, noi trebuie să le rezolvăm beneficiind doar de o călăuzire improvizată, ezitantă şi rareori eficace. Aceasta este problema noastră, a indivizilor moderni şi "luminaţi", ai căror zei şi diavoli au fost expulzaţi prin raţionalizare.
Cu toate acestea, în mulţimea de mituri şi legende care s-au păstrat până la noi sau care au fost adunate de la marginile lumii, mai putem vedea reprezentate cu acurateţe elemente ale parcursului nostru încă uman."
Cu toţii suntem conectaţi la un nucleu comun. Nevoia de a ne învălui în credinţe, în simbolism, în legende şi poveşti este comună oamenilor dintotdeauna. Raţionalizarea tuturor proceselor ce ne încoljoară a alienat omul modern şi i-a îndepărtat "instrumentele" ce-l ajutau să se adapteze la diversele circumstanţe ale propriei existenţe.
"Ce înseamnă într-adevăr marele tavan? Pentru a-l înţelege cu adevărat, trebuie să îl parcurgem ca pe o experienţă, în felul în care Michelangelo l-a creat şi a vrut să fie interpretat: pas cu pas, nivel cu nivel.(...) Existau atât de multe informaţii şi decoraţiuni, încât această cea mai mare frescă pictată din lume, cu o suprafaţă de peste 1000 de metri pătraţi, pare supraîncărcată şi exagerată. Să fim bine înţeleşi: aşa şi este - şi acest lucru este realizat dinadins. (...)
Pentru a dezvălui şi înţelege secretele Capelei Sixtine va trebui să procedăm cu grijă, într-o manieră neoplatonică şi cabalistică: pornind de la margini şi croindu-ţi drumul înăuntru, element cu element, până în miezul semnificaţiei."
Întotdeauna marile creaţii ale umanităţii vor fi învăluite într-o aură misterioasă şi creatorii lor investiţi cu puteri nebănuite. Iată că acum vine rândul lui Michelangelo şi al operelor sale să ne înflăcăreze minţile, iar autorii cărţii de faţă reuşesc magistral să convingă cititorul că pătrunde pe o "cale" misterioasă şi plină de înţelesuri oculte.
"Unicul meu interes actual este să explic în modul cel mai clar cu putinţă fundamentul ştiinţific care stă la baza noii mele viziuni. Oamenii nu îşi vor schimba obiceiurile alimentare şi nu îşi vor menţine noile obiceiuri decât atunci când vor accepta dovezile ştiinţifice şi vor experimenta beneficiile acestora. În mod normal, ei decid ce să mănânce din multe motive, considerentele legate de sănătate nefiind decât unul dintre ele."
"Acesta este mesajul cărţii de faţă: că hrana pe care o consumăm ne poate schimba viaţa. Mi-am dedicat întreaga carieră cercetării şi predării unui subiect fascinant - dezlegarea misterului care face ca unii oameni să se bucure de o sănătate perfectă iar alţii nu. La ora actuală sunt absolut convins că principalul factor care influenţează acest rezultat este alimentaţia."
"Fă ceea ce natura ta vrea. Fă ceea ce prin calităţile tale proprii tânjeşti să faci. Nu asculta textele sfinte, ascultă-ţi inima; este singurul text sfânt pe care îl recomand. Da, ascultă cu mare atenţie, conştient, şi nu vei greşi niciodată. Ascultându-ţi inima vei începe să mergi spre direcţia corectă, fără ca măcar să te gândeşti la ceea ce este bine şi ceea ce este rău.
Aşadar, arta noii umanităţi va consta în secretul de a-şi asculta inima cu conştiinţă, vigilent, atent.(...)
Viaţa este cu adevărat un dans dacă eşti un exemplar original - şi asta-ţi este de fapt menirea, să fii un original. Astfel cum nu există doi oameni la fel, modul meu de viaţă nu poate deveni modul tău de viaţă."
Omul este liber să-şi creeze propria existenţă, dar asta numai dacă îşi asumă această responsabilitate fără frică.
Libertatea înseamnă că poţi alege corect sau greşit; dacă ai fi liber să alegi doar ceea ce este corect, atunci asta n-ar fi libertate. Vei cădea de multe ori, dar prin cădere şi ridicare te vei forma. Oamenii sunt învăţaţi să nu facă nimic greşit şi, ezitând atât de mult, ajung să nu mai facă nimic, de teamă să nu greşească. În consecinţă, nu vor evolua niciodată.
"Umanitatea e un pod. Nu îţi poţi face o casă pe el. Podul trebuie să fie trecut. Nu e pentru a fi locuit (...) Nu încerca să fii doar uman, pentru că astfel vei deveni inuman. Încearcă să devii suprauman; aceasta e singura cale de a deveni uman. Încearcă să devii un zeu; aceasta e singura cale de a fi uman. Nu există o altă cale.(...)
Omul se află aici ca să devină supraom. Să devii supraom trebuie să fie ţelul tău. Abia atunci vei reuşi să fii om, şi cu uşurinţă.
Cu cât te vei transforma într-un supraom, cu atât vei descoperi că nu mai suferi, că nu mai ai nelinişti. Copacii vor înmuguri curând, va fi prilej de mare bucurie. În curând vor apărea florile. Poţi aştepta, poţi spera, poţi visa.
Când nu te îndrepţi nicăieri, când încerci să fii doar om, atunci râul a încetat să curgă. Atunci râul nu se mai îndreaptă spre ocean. Pentru că a te îndrepta către ocean înseamnă să ai dorinţa de a deveni oceanul. (...) Dumnezeirea este ţelul. Poţi fi uman numai dacă continui să depui toate eforturile, toate eforturile posibile pentru a deveni divin. Chiar în acele eforturi, umanitatea ta va începe să strălucească. Tocmai prin acele eforturi, vei deveni viu."
"Din pricina dorinţelor noastre mistuitoare, spune Buddha, ne dorim ca lucrurile să fie uşor de înţeles. Simplificăm, concretizăm sau permanentizăm experienţe sau sentimente care sunt, prin însăşi natura lor, trecătoare sau efemere. Procedând în acest fel, ne definim pe noi înşine prin stările noastre de spirit şi prin gândurile noastre. De exemplu, nu lăsăm să fim de la natură aşa cum suntem noi înşine, fericiţi sau trişti; ne propunem să devenim o persoană fericită sau una tristă. Aceasta este tendinţa cronică a minţii ignorante sau amăgitoare să facă "lucruri" din ceea ce nu este niciun lucru. Când înţelegi că este vorba despre o dorinţă mistuitoare, această înclinaţie începe să se zdruncine; nu mai are nici un sens să vezi permanenţă acolo unde nu există aşa ceva. Materialul din care ne construim identităţile noastre devine inutil şi se fărâmă când acoperişul ignoranţei este spulberat."
Dorinţa de echilibru mental a omului modern l-a determinat pe acesta să caute răspunsuri în culturi şi religii ce se îndepărtează vizibil de tumultul vieţii cotidiene. Astfel noi cercetări au luat fiinţă şi, surprinzător, a reieşit că abordarea modernistă are multe puncte comune cu tehnicile antice de echilibrare a individului.
"Într-o lume a dezordinii, a dezastrelor şi a corupţiei, frumuseţea rămâne câteodată singurul lucru în care te poţi încrede.(...) A te devota creaţiei şi savurării a tot ce e frumos poate fi ceva extraordinar de serios - nu neapărat ca încercare de a fugi de realitate, ci ca modalitate de a-ţi păstra simţul realităţii atunci când toate celelalte lucruri se dezintegrează în retorică şi intrigă."
"Mă observ scriind aşa cum nu m-am observat niciodată pictând şi descopăr ce este atât de fascinant în actul acesta: în pictură, vine întotdeauna momentul în care tabloul nu mai suportă nici o trăsătură de penel în plus (prost sau bun, ea l-ar face mai prost), în timp ce rândurile acestea se pot prelungi infinit de mult, aliniind termeni ai unei adunări care nu va fi niciodată începută, dar care e deja, în această aliniere, o lucrare perfectă, o operă definitivă pentru că e cunoscută. Mai ales ideea de prelungire infinită e cea care mă fascinează. Voi putea să scriu mereu, până la sfârşitul vieţii, în timp ce tablourile, închise în ele, se opun, sunt ele însele izolate în pielea lor, autoritare, şi, la rândul lor, insolente."
" Puterea personală şi puterea asupra altora sunt două lucruri complet diferite. Nu doar că sunt diferite, ci sunt diametral opuse.
Persoana care se cunoaşte pe sine, îşi înţelege propria fiinţă, înţelege semnificaţia viaţii sale, are brusc parte de o expozie de putere. Dar aceasta seamănă mai mult cu iubirea, cu compasiunea. Seamănă mai mult cu lumina lunii decât cu lumina soarelui - rece, calmă, frumoasă. Un astfel de om nu are nici un fel de complex de inferioritate. Este atât de plin, de mulţumit, atât de fericit, încât nu are nici un motiv de a simţi vreo ambiţie de putere asupra altora.
Eu numesc asta puterea misticului. Puterea asupra altora este politică, iar oamenii interesaţi de puterea asupra altora sunt oameni care au un profund complex de inferioritate."
Din seria discursurilor lui Osho nu putea lipsi o dezbatere cu privire la politică şi la puterea exercitată de aceasta asupra oamenilor.
Cu aceeaşi nonşalanţă binecunoscută, Osho va puncta motivele dorinţei omeneşti de a-şi întinde "stăpânirea" asupra altora, cu repercursiuni marcante asupra societăţii în care ne ducem existenţa.
