Vulturul dincolo de cornul lunii


Autor carte: 
Rodica Ojog Brasoveanu
Editura: 
Nemira
Anul: 
2008
Traducator: 
.
Vulturul dincolo de cornul lunii de Rodica Ojog Brasoveanu  -Carti bune de citit

    "Vulturul habsburgic va stăpâni deasupra întregii Evrope. În ajutorul Balcanilor vor sări ruşii şi parte din republicile italiene împinse de papă, care va fi indignat de ticăloşiile păgânilor asupra lumii creştine. Totodată, eliberând ţările asuprite de Semilună, papa îşi închipuie că influenţa catolică s-ar extinde asupra întregii Evrope."
    Păşeşte, cititorule, în epoca Brâncovenilor, gustând din fastul curţii domneşti, din glumele târgoveţilor, din dramele caselor boiereşti. Vei nimeri în mijlocul manevrelor politice, când Valahia, ca întotdeauna, era disputată atât de puterile occidentului, cât şi de semiluna turcească. Trimişi ai celor ce încearcă să-şi întindă influenţa asupra întregii Europe vor fi găzduiţi pe teritoriul românesc, iar intrigile politice, culminând cu intervenţia misteriosului spion al turcilor, Trandafirul, vor face deliciul lecturii.
    Pe fondul frământărilor la nivel înalt, iată că se găseşte timp şi pentru dragoste, astfel încât Smaragda Cherchez, promisă de Vodă Brâncoveanu cneazului sârb Alexandru, găseşte de cuviinţă să fugă cu alesul inimii sale, Gheorghiţă Filipescu.
    Autoarea reuşeşte, prin limbajul scrierii în primul rând, să te învăluie în farmecul epocii, iar descrierile curţilor boiereşti, a veşmintelor, a personajelor, creează instantaneu imaginile potrivite. Fiecare detaliu este perfect şlefuit, întreaga poveste fiind ţesută cu mare artă şi în beneficiul evident al cititorului. Personaje memorabile, unul şi unul, de la simpla slujnică până la însuşi Vodă sunt desăvârşit aşezate în decor, iar dintre acestea se desprind câteva ce te vor fermeca peste măsură ca: Ileana Dumşa, logofătul Radu Andronic, sau "bufonul" boier Ioniţă Fărcăşanu.
    "Vulturul dincolo de cornul lunii" îţi va oferi o poveste bogată şi complexă, un regal al naraţiunii, o lectură ce va satisface pofta de aventură, de umor şi de evadare în acelaşi timp.

 





S-ar putea să vă placă şi ...

<<
  • Conspiratia de Dan Brown  -Carti bune de citit
  • Dragostea e capcana diavolului de Hande Altayli  -Carti bune de citit
  • Piramida de Tom Martin  -Carti bune de citit
  • Fior (Lupii din Mercy Falls 1) de Maggie Stiefvater  -Carti bune de citit
  • Jocul Umbrelor ( seria Femeia Pirat 2 ) de Mireille Calmel de   -Carti bune de citit
  • Dragonul rosu de Thomas Harris  -Carti bune de citit
  • Suleyman Magnificul si Sultana Hurrem de Isaure de Saint Pierre  -Carti bune de citit
  • Blestemul Chalionului (seria Blestemul Chalionulu vol. 1) de Lois McMaster Bujold  -Carti bune de citit
>>

Comments

Post new comment

The content of this field is kept private and will not be shown publicly.

Nemira