"Cum se putea ca oamenii să fie şi buni, şi răi, în acelaşi timp? Binele era bine; răul era rău: trebuia să tragi o linie, nu?"(citat). Ei bine, al doilea volum din seria "Vampirii din Morganville" te face să înţelegi că de fapt chiar nu ştii unde să tragi această linie şi mai ales că, de cele mai multe ori, te zbaţi într-o infinită nuanţă de "gri" încercând să-ţi clasifici în cap ce crezi, ce ştii şi ce crezi că ştii. În continuare, Claire alături de Eve, Michael şi Shane încearcă să facă faţă pericolelor, improvizând din mers. Alianţe ciudate se vor crea, precum şi noi duşmănii, totul pe acelaşi fond goth care ne-a atras şi la primul volum. Acelaşi dinamism, acelaşi ritm alert, o carte pe care o citeşti dintr-o suflare, după care ai nevoie de ceva timp să revii în cotidian. Acelaşi "neajuns" ca la primul volum: trebuie să aştepţi până apare continuarea.
"De parcă senzaţia de irealitate pe care o trăiam nu era suficient de vie, pe la jumătatea drumului cerul se deschise şi deveni cenuşiu ca fierul cam pe o porţiune de un kilometru şi ceva. Aveam senzaţia că mersesem printr-un fel de zid poros şi că intram din nou în normalitate."
Această a şasea parte din " Jurnalele Vampirilor " reuşeşte să aducă un plus de savoare întregii serii, iar povestea salvării lui Stefan este extrem de bine închegată. Prima parte a acţiunii este orientată mai mult către interior, redând frământările sufleteşti atât ale Elenei cât şi ale lui Damon. Atracţia dintre ei se adânceşte, iar acest lucru sporeşte tensiunile, pentru că nici unul din cei doi nu uită că de fapt misiunea de salvarea a lui Stefan i-a adus împreună.
Foarte interesantă şi inovativă noua abordare a mult "fumatului" mit vampiresc. Şi cel mai interesant lucru este că în această carte vânătorul devine vânat. Adică, pe bune: "Tot naşul îşi află naşul". Pătrundem într-o lume elitistă, o lume în care mii de dolari sunt risipiţi pe distracţii frivole, o lume în care dacă nu ai bani nu esti luat în seamă. O lume împărţită în" Noi" şi "Ei", unde "sângele albastru" nu este reprezentat numai prin apartenenţa la vampirism, ci şi prin apartenenţa la "nobilimea" creeată atât de o istorie de familie, cât şi de un "portofel gros". Deşi face parte din cei cu "sânge albastru", Shuyler nu se simte cu adevărat în largul ei printre toţi aceşti snobi, şi vom decoperi că această senzaţie a ei de "diferită" este cum nu se poate mai potrivită în context.
Acest volum, potrivit pentru cei mai tineri dintre noi, dar nu numai, reprezintă o lectură destul de uşoară, o carte gen "intermezzo" pentru orice alte activităţi, o poveste interesantă, cu uşoare accente horror. Acţiunea se petrece pe plaiuri transilvănene, iar atmosfera întregii cărţi este sumbră şi apăsătoare, frigul şi iarna în sine devenind sinonime ale ameninţării Răului. Nu se vrea o carte moralizatoare, sau vreo culegere de pilde, ci pur şi simplu o alternativă interesantă de a-ţi petrece timpul. Totuşi mi-a atras atenţia aplecarea extraordinară a autorului asupra studiului legendelor populare autohtone şi mi s-a parut extrem de interesant să citeşti balada "Mioriţa" trecută prin filtrul occidental. Pentru că ne-am complăcut în a exporta legendele vampireşti ca pe o marcă înregistrată românească, nu ne mai miră că, în opinia străinilor, în continuare pe plaiuri mioritice "pândim cu colţii pe-afară".
Cei ce au aşteptat cu nerăbdare cel de-al 3-lea volum al seriei "Vampirii din Morganville" nu vor fi dezamăgiţi. Aceleaşi personaje convingătoare şi extrem de bine conturate ne vor face lectura captivantă, iar aventurile prin care trec ne vor ţine cu sufletul la gură. Claire devine din ce în ce mai implicată atât în sentimentele sale cu privire la Shane, cât şi în secretele întunecate ale oraşului. Rivalităţile din lumea vampirilor se răsfrâng şi asupra celorlalţi locuitori ai oraşului, iar întâmplările devin mai sumbre ca în volumele anterioare. Este captivant de urmărit cum face faţă Claire noilor şi mult prea solicitantelor provocări cu care se confruntă. Şi deşi credeam că această serie se va opri la vol.3 vom constata că mai mult ca sigur va continua, astfel că nu ne mai rămâne decât să aşteptăm. Iarăşi...
M-am apucat de citit cartea sub rezerva că "iarăşi vampiri!", şi mai ales ştiind câte ceva despre autor. Şi totuşi m-a captivat într-un mod pe care nu-l credeam posibil. Nu este neapărat o carte despre vampiri. Este despre o adolescentă isteaţă, aruncată mult prea devreme în vâltoarea vieţii. Este despre frăţii şi "bisericuţe" din orice formă de învăţământ. Este vorba despre cum oricine este diferit este pus "la zid". Şi, mai ales, este vorba despre faptul că oricărui marginalizat i se poate "umple paharul" şi poate riposta. Nici vampirii din carte nu te deranjează, chiar dacă nu eşti neapărat un fan al genului. Deja atât de des sunt folosiţi ca subiect în mai toate filmele şi cărţile, încât cred că nu ni s-ar mai părea anormal să ne apară şi în viaţa de zi cu zi. Magistrale mi s-au părut şi descrierile trăirilor eroinei Claire, care descoperă, pentru prima dată, ce înseamnă să fii atrasă de un băiat.
"Să fie vânători de umbre e toată viaţa lor. Şi se uită de sus la toţi ceilalţi. Pe noi ne numesc mundani. De parcă n-ar fi şi ei tot fiinţe omeneşti. Nu sunt prieteni cu oamenii obişnuiţi, nu frecventează aceleaşi locuri, nu ştiu aceleaşi bancuri, se cred superiori nouă."
Deşi nu se specifică în mod clar, cartea este continuarea celor 4 volume "Jurnalele Vampirilor". Întoarcerea Elenei, din finalul surprinzător al volumului anterior, nu este atât de uşoară, iar energiile eliberate în micul orăşel - care oricum este situat într-un nod de convergenţă a multor forţe - vor face această locaţie şi mai atrăgătoare pentru orice "supranatural" care şi-ar dori să chinuiască oamenii. Senzaţia de "serial tv" nu te părăseşte în tot timpul lecturii şi efectele speciale, descrise cu atâta lux de amănunte, mai mult ca sigur arată mai bine pe ecran decât citite. Dacă primele volume aveau un gram de supranatural, dar accentul cădea mai mult pe interacţiunea celor două lumi, cartea de faţă abundă în manifestări ce ne depăşesc cu mult imaginaţia. Lectura acestui volum rămâne totuşi o experienţă incitantă, mai ales că în mijlocul tuturor acestor întâmplări ne vom găsi şi personajele preferate.
Deşi la început această nouă abordare a poveştilor cu vampiri este un pic derutantă - îţi ia ceva vreme până pricepi diferenţa între moroi, strigoi, dhampiri - reuşeşti totuşi să apreciezi stilul în care este scrisă cartea. Este cam ciudată frenezia religioasă din Academie (au capelă, slujbe, preot, tot "tacâmul") şi până inţelegi legătura profundă dintre cele două prietene, relaţia lor ţi se pare confuză. Dar, încet, încet, pe măsură ce citeşti, vei descoperi modul în care autoarea structurează această societate, iar pe aceşti moroi începi să-i vezi ca pe nişte fiinţe cu anumite abilităţi magice şi cu apetit pentru sânge oferit benevol de donatori. Oricum, toată această delimitare între cei buni şi cei răi, mai precis cei care aleg să fie răi, reuşeşte să umanizeze cumva personajele.