Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti Urban Fantasy

Evermore (seria Nemuritorii 1)


Autor carte: 
Alyson Noel
Editura: 
Rao
Anul: 
2010
Traducator: 
Shauki Al-Gareeb
Evermore (seria Nemuritorii 1) de Alyson Noel  -Carti bune de citit

Cum ar fi dacă într-o fracţiune de secundă viaţa ta s-ar întoarce cu susul în jos? Cum ar fi să treci de la o existenţă obişnuită gen "familia fericită americană" la "ciudata din ultimul an de liceu"? Prin asta trece eroina cărţii, Ever, care, în urma unui accident tragic, îşi pierde familia, dar în acelaşi timp "câştigă" ceea ce mai mult ca sigur nimeni nu-şi doreşte: să vadă aure, fantome, să citească gânduri, să "vizioneze" diverse evenimente din viaţa celor din jur. Pare incredibil cum în tot acest "zgomot de fond" cineva poate să meargă înainte. O carte despre vinovăţia pe care o simţi ca singur supravieţuitor al unei catastrofe, o carte în care paranormalul se îmbină perfect cu normalitatea (oare?) vieţii de zi cu zi. O carte despre cum apariţia Lui, a băiatului perfect, îţi poate da senzaţia că-l cunoşti "de când lumea" şi mai ales superba explicaţie a faptului că ţi se pare atât de cunoscut.

Fascinaţie


Autor carte: 
Melissa Marr
Editura: 
Rao
Anul: 
2010
Traducator: 
Georgiana Harghel
Fascinaţie de Melissa Marr  - Recenzii carti bune

Prima carte dintr-o serie de trei, te introduce într-o lume stranie, în care zânele coexistă cu oamenii. Evident nu în planul "vizibil", dar se pare că multe din micile întâmplări nefericite cotidiene ar putea fi puse pe seama lor şi nu pe seama stângăciei personale. O adolescentă mai mult sau mai puţin obişnuită, Aislinn, moşteneşte din familie acest dar de a vedea dincolo de aparenţe, pe care îl ascunde, dar care va fi dezvăluit până la urmă. O carte despre curajul de a înfrunta necunoscutul şi de a lupta pentru ceea ce iubeşti indiferent de consecinţele la care te supui. O carte care te incită şi te invită să aştepţi cu nerăbdare şi continuarea poveştii şi a aventurii.

Domnia Haosului (seria Vampirii din Morganville 5)


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Adrian Deliu
Domnia Haosului (seria Vampirii din Morganville 5) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

    Această a 5-a parte a seriei "Vampirii din Morganville" va fi, într-adevăr, guvernată de haos. Întreaga acţiune va fi acaparată de goană,disperare, supravieţuire, într-un orăşel transformat în câmp de bătălie între Amelie şi Bishop, la care se adaugă şi grupul oamenilor sătui să fie controlaţi. Pentru Claire loialitatea faţă de Amelie nu este ceva negociabil, dar, în acelaşi timp, nici soarta prietenilor ei nu va trece în plan secund. În continuare pe umerii puştoaicei noastre vor apăsa responsabilităţi mult prea mari, dar cărora le va face faţă cu brio. "Domnia Haosului" n-aş caracteriza-o drept preferata mea dintre părţile acestei serii. Este cu adevărat parcă şi mai dinamică decât volumele anterioare, dar acest accent pe dinamism creează lacune în alte locuri. Liniştea lipseşte aproape în întregime, şi acest lucru devine pe alocuri obositor.

Bal Mascat


Autor carte: 
Melissa de la Cruz
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Madalina Andrei
Bal Mascat de Melissa de la Cruz  -Carti bune de citit

Cred că este cinstit să spun de la început că "Bal Mascat" este o carte de tranziţie: între "ce-a fost" şi "ce va fi", nu se ştie când... Pentru cineva care nu a citit volumul 1 "Sânge Albastru" din serie, această carte nu prea va avea relevanţă, iar cei ce vor citi volumul nu se vor aştepta la finalul "ex abrupto". Dacă ai citit "Sânge Albastru", şi ţi-a plăcut, îţi va plăcea şi "Bal Mascat", în care aventurile lui Schuyler continuă şi se complică. Pătrunzi din nou în lumea elitistă a celor cu "sânge albastru" şi asişti la spaimele lor cu privire la cei cu "sânge argintiu". În rest frământările sunt cele cu care suntem familiarizaţi cu toţii: liceu, fete, băieţi, gelozie, petreceri. Deranjantă este ideea pe care autoarea o lansează cum că anorexia este firească şi normală printre "fiţoasele" de liceu. Trebuie oare să facem lobby la aşa ceva?

Ţinutul Fierului


Autor carte: 
Holly Black
Editura: 
Rao
Anul: 
2010
Traducator: 
Adriana Radulescu
Ţinutul Fierului de Holly Black  -Carti bune de citit

În această carte lumea magică va avea o pondere mai mare decât lumea reală, adică "Ţinutul Fierului". Asistăm parcă la o reuniune a personajelor din celelalte cărţi ale autoarei "Jertfa" şi "Curajul", care-şi unesc forţele în a rezolva problemele apărute în tot acest timp. Deşi cele două curţi de elfi sunt împărţite clar drept cea Benefică şi cea Malefică, adevărul este că elfii aceştia continuă să fie la fel de răi şi intriganţi, indiferent cărei părţi aparţin. O poveste despre cum, chiar dacă nu eşti decât o zână amărâtă, cu ajutorul prieteniei şi cu un strop de viclenie poţi răsturna situaţii care par fără ieşire. O poveste despre cum eşti de multe ori prins la mijloc între jocurile de culise ale altora, dar şi despre cum reuşeşti să învingi ascultându-ţi inima.

Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor 1)


Autor carte: 
Richelle Mead
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Catalin Pruteanu
Academia Vampirilor (seria Academia Vampirilor 1) de Richelle Mead  -Carti bune de citit

Deşi la început această nouă abordare a poveştilor cu vampiri este un pic derutantă - îţi ia ceva vreme până pricepi diferenţa între moroi, strigoi, dhampiri - reuşeşti totuşi să apreciezi stilul în care este scrisă cartea. Este cam ciudată frenezia religioasă din Academie (au capelă, slujbe, preot, tot "tacâmul") şi până inţelegi legătura profundă dintre cele două prietene, relaţia lor ţi se pare confuză. Dar, încet, încet, pe măsură ce citeşti, vei descoperi modul în care autoarea structurează această societate, iar pe aceşti moroi începi să-i vezi ca pe nişte fiinţe cu anumite abilităţi magice şi cu apetit pentru sânge oferit benevol de donatori. Oricum, toată această delimitare între cei buni şi cei răi, mai precis cei care aleg să fie răi, reuşeşte să umanizeze cumva personajele.

Casa de sticlă (seria Vampirii din Morganville 1)


Autor carte: 
Rachel Caine
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Adrian Deliu
Casa de sticlă (seria Vampirii din Morganville 1) de Rachel Caine  -Carti bune de citit

M-am apucat de citit cartea sub rezerva că "iarăşi vampiri!", şi mai ales ştiind câte ceva despre autor. Şi totuşi m-a captivat într-un mod pe care nu-l credeam posibil. Nu este neapărat o carte despre vampiri. Este despre o adolescentă isteaţă, aruncată mult prea devreme în vâltoarea vieţii. Este despre frăţii şi "bisericuţe" din orice formă de învăţământ. Este vorba despre cum oricine este diferit este pus "la zid". Şi, mai ales, este vorba despre faptul că oricărui marginalizat i se poate "umple paharul" şi poate riposta. Nici vampirii din carte nu te deranjează, chiar dacă nu eşti neapărat un fan al genului. Deja atât de des sunt folosiţi ca subiect în mai toate filmele şi cărţile, încât cred că nu ni s-ar mai părea anormal să ne apară şi în viaţa de zi cu zi. Magistrale mi s-au părut şi descrierile trăirilor eroinei Claire, care descoperă, pentru prima dată, ce înseamnă să fii atrasă de un băiat.

Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3)


Autor carte: 
Kelley Armstrong
Editura: 
Leda
Anul: 
2010
Traducator: 
Cristina Jinga
Răfuiala (Fortele Raului Absolut 3) de Kelley Armstrong  -Carti bune de citit

Deja titlul volumului ne dezvăluie că se va "lăsa cu bătaie" în cea de-a treia şi ultima parte a "Fortelor Răului Absolut". Aşa cum volumul 2 a fost mai bun ca primul, volumul 3 reuşeşte să le surclaseze pe cele precedente, tocmai pentru că acţiunea se concentrează şi se ordonează parcă, iar discursul narativ te călăuzeşte firesc către final. Alianţele care se creează în volumele precedente se sudează şi mai tare, apare în continuare şi jocul trădării şi al dezamăgirii, iar forţele dezlănţuite şi efectele speciale vor contribui la succesul acestei cărţi. Pentru amatori, Chloe va continua să aibe mici "accidente" de întoarcere a unor suflete în carcasele lor putrezite, dar reuşeşte să-şi controleze mai bine puterile. Tangoul gen "te plac / nu te plac" între ea şi Derek va continua şi aici, însă va trebui să descoperiţi singuri cum se încheie dansul.

Captiva (seria Cercul Secret 2)


Autor carte: 
L. J. Smith
Editura: 
Corint Junior
Anul: 
2011
Traducator: 
Laura Blebea
Captiva (seria Cercul Secret 2) de L. J. Smith  -Carti bune de citit

    Cassie este captivă. Captiva propriilor sentimente, captiva vinovăţiei de a-şi trăda prietena; şi cu fiecare faptă se afundă tot mai adânc, precum în nisipuri mişcătoare: "La fel ca ultima dată când se aflase în camera aceea, Cassie simţi cum din trup i se scurg sufletul şi voinţa. Era mai prinsă în capcană decât fusese vreodată. Era pierdută."

Ingerul Mecanic ( seria Dispozitive Infernale 1)


Autor carte: 
Cassandra Clare
Editura: 
Leda
Anul: 
2011
Traducator: 
Shauki Al-Gareeb
Ingerul Mecanic  ( seria Dispozitive Infernale 1) de Cassandra Clare  -Carti bune de citit

     "Eu cred în bine şi în rău (...). Şi cred că sufletul este etern. Dar nu cred în hăul înfricoşător, în furci, sau în chinurile fără de sfârşit. Chiar nu cred că ameninţându-i îi poţi face pe oameni să fie buni."
     Atunci când magia cuvintelor, subiectul cărţii şi, în cazul nostru, şi traducerea de excepţie se adună laolaltă, combinarea acestora nu poate însemna decât o carte bună. "Îngerul Mecanic" este exemplul perfect de carte ce abundă în  personaje supranaturale şi legende într-o singură poveste, însă o face cu eleganţă şi fără a da impresia de încărcare, întâlnită de atâtea ori până acum de cititori.

Syndicate content