"Kate Powell nu avea de gând să renunţe la viaţă, şi-a spus hotărâtă. Ea făcea faţă. Numai cei slabi renunţau la speranţă. Mai avea ani întregi de fericire în faţă. Ani întregi.Şi nu avea de gând să stea acolo şi să plângă de dragul unei monede şi a unei legende neclare.
Aceasta era realitatea. A clipit ca să nu lase lacrimile să curgă. Era realitatea ei şi ştia exact ce are de făcut."
Kate Powell, o femeie de succes, cu o carieră de invidiat, vede cum lumea ei se păbuşeşte, atât în urma unei descoperiri din trecutul propriu, cât şi datorită unor acuzaţii nefondate de delapidare. Se întoarce la căminul familiei adoptive Templeton, unde speră într-o "repliere" strategică, ce-i va putea pune viaţa înapoi pe făgaşul normal. Apariţia total neaşteptată a lui Byron de Witt în decor este menită să complice şi mai mult viaţa lui Kate. Cititorul este invitat să ia parte şi să empatizeze cu reuşitul personaj feminin, ce se poate erija într-o adevărată reprezentantă a celor loviţi de nedreptate, făcând astfel întâmplările prin care trece şi mai uşor de urmărit.
O îmbinare interesantă între trădare, prietenie, dragoste. O poveste halucinantă despre cum un părinte care-şi uită rolul în relaţia cu copilul său, îl determină să ajungă pe străzi. O adolescentă care găseşte prietenia printre tomberoanele de gunoi şi care descoperă o lume supranaturală în mijlocul metropolei supra aglomerate. Un pic cam stranie descrierea senzaţiilor resimţite în urma consumului de droguri, şi relativ nepotrivită, mai ales că publicul căruia i se adresează cartea poate fi uşor influenţat. Cu tot acest neajuns, cartea merită citită tocmai pentru curajul pe care îl are eroina de a-şi depăşi decepţiile personale pentru a-şi apăra în primul rând prietenii şi mai apoi iubirea, care apare în cel mai neaşteptat moment şi care depăşeşte atât graniţa umanului, cât şi graniţa ideii preconcepute în ceea ce priveşte frumuseţea şi atractivitatea.
Dacă cineva m-ar întreba "E bună cartea?", nu aş putea răspunde. De ce? Pentru că "bună" nu ar putea niciodată caracteriza pe măsură această carte. Citind-o eşti ridicat automat la alt nivel. Eşti absorbit în interiorul lumii create de autor şi iei parte cu sufletul la gură la călătoria prin viaţă a unui băieţel, fiul nelegitim al prinţului Chivalry. O lume extraordinar de bine surprinsă te învăluie şi te fascinează,autorul reuşind să te facă să simţi, să miroşi, să guşti, să pipăi, să te bucuri alături de erou şi să plângi de deznădejde cu el. Un băieţel fără nume, pentru că nimeni nu s-a gândit că ar avea nevoie de unul, trece peste dispreţul de a fi copilul cu sânge amestecat şi devine ucenicul lui Chade, asasinul regelui. Astfel începe iniţierea micului bastard pentru că: "Nu e nimic rău în a învăţa. Nici măcar în a învăţa cum să omori. Nu e nici bine.
Dacă în primul volum pentru eroina noastră, Katniss, era vorba pur şi simplu de supravieţuire, în acest al 2-lea volum viaţa ei se va complica peste măsură, şi, dintr-o puştoaică călită în arena "Jocurilor Foamei", va deveni "scânteia", simbolul faptului că cei mulţi şi înfometaţi se vor putea ridica împotriva duşmanului comun. "Am ştiut întotdeauna cine e duşmanul. Cine ne înfometează, cine ne torturează şi cine ne ucide în arenă. Cine îi va ucide în curând pe toţi cei care-mi sunt dragi (...) Da, ştiu cine este duşmanul." Focul mocnit al nemulţumirilor se va converti într-o grandioasă explozie vulcanică, un spectacol de excepţie la care cititorul asistă fascinat. O carte care-ţi strârneşte o multitudine de sentimente trecând prin duioşie, furia neputinţei, speranţă, curaj şi deznădejde, sentimente pe care le împărţim cu eroii cărţii şi care te răscolesc şi după ce ai pus cartea jos.
"Roza e un cifru, semnifică atingerea înţelepciunii divine, ţelul întregii omeniri. (...) Singura cale către acea înţelepciune este cea a iubirii şi a cunoaşterii; roza înflorită tălmăceşte întregul sens al universului- într-adevăr, întregul adevăr, întregul înţeles al acestuia ni se poate dezvălui printr-un trandafir precum cel din faţa noastră. A înţelege misterul rozei înseamnă a desluşi esenţa universului. Prin simpla sa perfecţiune ne putem desăvârşi noi înşine."
"Robin nu era sigur că acest obiectiv îl încânta. Egalizarea mijloacelor, fie; amestecarea civilizaţiilor într-una singură, fie; dispariţia naţiunilor, fie; metisajul raselor, fie; dar această umanitate tentaculară redusă la un singur individ reprodus automat într-un număr infinit de exemplare...
Totuşi, o idee era în măsură să-l liniştească: oricare ar fi fost eforturile pe care le-ar desfăşura în vederea aplicării acestei lecţii, nu exista niciun risc ca ea să fie pe deplin realizabilă pe durata vieţii sale."
"Nu aceasta era viaţa adevărată. Aceasta era viaţa privită de la geam. Viaţa urmărită la televizor. Nici nu-mi mai aduceam aminte de când nu mă mai ascunsesem de viaţa asta.
Eram îngheţat, mâna îmi era plină de zăpadă şi era om.
Viitorul se întindea în faţa mea, infinit şi tot mai larg, era al meu aşa cum nimic nu fusese vreodată până acum."
Continuarea seriei "Lupii din Mercy Falls" te va purta iarăşi pe carări înfrigurate de pădure, prin hăţişurile frământărilor adolescentine, când numai tu ştii ce simţi, când părinţii evident vorbesc o altă limbă, când tot ce contează, tot ce vezi, tot ce vrei şi tot ce respiri este iubirea ta. Vei descoperi în noul personaj Cole St. Clair un maestru al fugii de propria viaţă dusă la extrem, oscilând între trăirile omeneşti şi cele animalice, câştig de cauză având de această dată cele din urmă: "În acelaşi timp, trupul meu nu era complet uman - dar nu era nici lup, pe de altă parte. Era un teritoriu ciudat, de mijloc, corpul unui om şi creierul unui lup. Amintirile unui om văzute prin ochii lupului."
De ce "Şovăire"? Este o "Şovăire" prin viaţă, o "Şovăire" în a-şi găsi fiecare calea, modul de exprimare, sinele. Singura certitudine rămâne dragostea dinre Sam şi Grace, pusă la încercare atât de cei din jur, cât mai ales de soartă.
"Fiecare dintre noi are parte de momente în care viaţa deraiază." Am vrut neapărat să încep cu această frază, pentru că mi se pare definitorie atât pentru cartea de faţă cât şi pentru viaţa pe care o înfruntăm cu toţii. Această carte este de departe cea mai dură din cele citite în ultima vreme. Dură atât prin stilul de scris- fraze scurte şi tăioase- cât şi prin subiect- îmbinarea unei investigaţii poliţieneşti cu una de factură jurnalistică. Este o carte cu "monştrii", dar nu cu cei din cărţile sau filmele Sf, ci din cei care se ascund într-un înveliş atrăgător şi sunt printre noi, atât de aproape încît pericolul îl putem percepe ca pe un sentiment straniu, adânc îngropat în suflet şi căruia nu-i dăm atenţie decât atunci când este prea târziu.
"Binele poate exista chiar şi când se întâmplă lucruri rele, exact cum există şi răul deşi se întâmplă lucruri bune.(...) Sunt de ajuns bunele intenţii pentru a mântui un suflet? Totul e posibil.(...) E adevărat. Muritorii obişnuiţi şi cei care au devenit nemuritori nu cred întotdeauna lucrul ăsta, motiv pentru care iadul are o asemenea putere asupra lumii. Şi nu spun că dacă o să crezi are să se întâmple cu adevărat. Nu întotdeauna iese bine, dar chiar se întâmplă miracole, Georgina. Trebuie doar să te ridici din mizerie ca să le înfăptuieşti. Trebuie să încerci."
Deja familiarizaţi cu frământările interioare ale frumosului sucub Georgina Kincaid, nu credeam că această carte va reuşi să ne mai surprindă cu ceva. Şi totuşi, mai mult ca niciodată, vom "plonja" şi vom petrece o bună parte din lectură efectiv în mintea şi sufletul eroinei noastre. Vom asista în continuare la ciudata "frăţie" a anturajului Georginei, compus din "supranaturali" şi oameni, pe care îi vom vedea uniţi într-un interes comun de această dată. La fel de "picant", acest volum se va citi cu aceeaşi plăcere ca şi anterioarele, cu excepţia şi plusul în acelaşi timp, că cititorul va simţi cum un flux de speranţă străbate întreaga poveste, relizând astfel că lucruri bune o vor aştepta pe Georgina până la finalul seriei.
"Poţi să te izolezi şi să te detaşezi de lume. Poţi crede că eşti un naufragiat permanent. Dar inocenţa unui copil te va aduce înapoi şi-ţi va da acel scut de bucurie care să te protejeze. Am învăţat târziu în viaţă toate aceste lucruri, dar nu prea târziu. Niciodată nu e prea târziu."
Un detectiv particular şi o agentă FBI vor face front comun în urmărirea unui periculos de inteligent criminal în serie, Poetul, fost agent FBI şi mentor al agentei Rachel. Cunoscător al tuturor metodelor de investigaţie, Robert Backus, Poetul, se dovedeşte întotdeauna cu un pas înaintea celor ce-l urmăresc.
Intrigă, suspans, tensiune la maximum, atracţie, sunt ingredientele folosite de Michael Connelly pentru a realiza acest thriller. Cu siguranţa autorului stăpân pe arta sa, Connelly oferă cititorului cu generozitate detaliile menite să-l ajute în investigaţiile proprii, pentru că, aşa cum explică: " ... detaliile erau foarte importante. Rezolvarea enigmelor stătea întotdeauna în detalii. Ceea ce putea părea acum lipsit de importanţă, mai târziu, se putea dovedi crucial. Ceea ce acum este criptic şi disparat, devine mai târziu o lupă cu ajutorul căreia vezi totul mult mai clar."