|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Îşi ridică amândouă braţele spre cer, iar tunetul bubui din cerul senin de toamnă, rostogolindu-se de-a lungul pădurii cu o forţă care zgâlţâi copacii. Leah tresări, iar el văzu spaima din ochii ei. (...) Cu excepţia muzicii ei, ea era pentru el un mister la fel de mare cum era el pentru ea. Oare din pricină că era muritoare sau, pur şi simplu, pentru că era femeie?"
Trufaşul Lord al Pădurii, Ranulph, este fermecat de muzica lui Leah Marlowe, o fată absolut banală, ce nu are alt atu decât talentul său muzical. În spiritul proverbului "Ai grijă ce-ţi doreşti, că poate ţi se îndeplineşte." Leah face o învoială cu Ranulph pentru a-şi îndeplini visul de a străluci în saloanele mondene londoneze. Va fi oare dispusă să plătească şi preţul măririi?...
"Daruri periculoase" va îmbina mai multe mituri şi legende, de la cele cu zâne ale pădurii, până la legenda lui Orfeu, trecând, de ce nu, şi prin pactul faustian, oferind astfel cititorului o poveste fascinantă şi surprinzător de închegată. Autoarea reuşeşte îmbinarea elementelor firesc şi cursiv, întregul volum captivându-te şi transpunându-te în lumea unei ficţiuni cu elemente magice, dar şi cu un mesaj extrem de clar: numai alegând ce se găseşte dincolo de aparenţe se poate ajunge la fericirea mult visată.
"Răbdare.
Acesta era un joc al aşteptării, nu-i aşa? Măcar atâta înţelegeam şi eu despre evenimentele din seara aceea.(...) Aveam sentimentul că eram un om mort. Momentan, nu vedeam nici o modalitate de ieşire din impas."
Un val de cazuri suspecte de crimă, aparent fără legătură între ele, ajunge în atenţia detectivului Alex Cross care, alături de partenerul şi prietenul său, ne va purta paşii în vâltoarea unor evenimente pe cât de surprinzătoare, pe atât de periculoase. Folosindu-se de carismaticul personaj întâlnit şi în alte romane ale sale, James Patterson va demonstra şi prin această carte că este unul dintre marii scriitori ai genului.
"La lumina zilei, când o adiere de vânt agita copacii şi lăsa impresia de viaţă, Pripiat arăta foarte rău. Arkadii aproape că putea să vadă lungul şir de oameni şi felul în care aceştia trebuie să se fi uitat peste umeri la apartamentele lor şi la tot ceea ce aveau.(...) Rudele trebuie să fi tras de tinerii încăpăţânaţi şi să îi fi împins pe cei mai în vârstă, derutaţi, şi să îşi ferească pruncii de soare. Urechi trebuie să se fi închis la întrebarea "De ce?".
Răbdarea trebuie să fi fost o calitate, în vreme ce medicii dădeau fiecărui copil tablete cu iod - prea târziu!"
"Şi deodată îl cuprinsese un val de milă, nu milă pentru cei care meritau mila, sau care o cereau, sau care nu erau demni de ea, ci milă tocmai pentru cei care nu o meritau, nu o cereau şi nu erau defel demni de ea.(...) Lacrimi îi ţâşniră din ochi şi-i îngheţară pe obraji. Simţea că iubeşte Biserica rusă, cu defectele şi micimile ei, cu bătrânele vrăjitoare insuportabile şi preoţii ei tiranici şi cu credincioşii ei superstiţioşi, că, dincolo de limba rusă, iubea ortodoxia, greacă, sârbă, americană şi că, dincolo de ortodoxie, iubea întreaga Biserică, aşa cum a lăsat-o Hristos oamenilor (...) şi, aşa cum oamenii o sfâşiaseră, o fragmentaseră, o sfărâmaseră, o pulverizaseră, că iubea umanitatea, cu persecuţiile şi persecutorii ei, mai ales pe persecutori fiindcă aveau nevoie de mai multă iubire decât ceilalţi."
"...mintea şi închipuirea făpturilor omeneşti sunt misterioase şi uimitoare. Fără ele, nimic din ce-a izbutit omul să afle despre sine şi despre univers n-ar fi fost cu putinţă. Lipseşte-l pe om de visuri şi de fantezie, şi-ai să ai în faţă animalul cel mai stângaci, mai primitiv şi mai lipsit de apărare de pe Pământ."
"Sunt unii care cred că vălul care separă o dimensiune de alta este aşa de transparent, atât de străveziu, încât devine aproape invizibil. Alţii vor spune că numai legile ştiinţei dictează ceea ce putem să credem şi ceea ce nu.(...) În opinia mea, nu pot afirma decât că atitudinea se schimbă cu vremea. Ceea ce într-un secol era un fapt real în altul va fi considerat drept o erezie." Un pachet de cărţi de tarot vor creea o punte peste timp, iar cartea de faţă ne va prezenta atât întâmplări de secol 19 cât şi aventuri din prezent. "Sepulcrul" nu este o carte "zbuciumată", deşi nu este lipsită de suspans. Este mai degrabă o carte elegantă, o carte care redă foarte bine "izul" secolului 19, o carte care ne prezintă regiuni franceze de un şarm turistic incontestabil dar, în acelaşi timp, ascunzând şi mistere captivante.
"Nu mă spăl în fiecare zi; mă pieptăn dacă am chef, iar guler tare îmi pun numai duminica, pentru slujbă.
Port beretă pentru că nu-mi plac cozoroacele, dar nu mă supăr când ţăranii spun "şapca dumneavoastră", ca despre a lor.
Prietenii mei de la oraş se miră. Cum am putut, fără bani, să-mi creez o viaţă liberă la ţară? N-au decât să încerce. Nimic mai simplu. E de-ajuns să nu mai ai nevoie de bani. Cei care îi au îi ignoră."
Îmbinând umorul, amar pe alocuri, cu ironia şi autoironia, oferindu-ţi descrieri minunate şi personaje memorabile, "În saboţi" te va cuceri fără îndoială. Pentru cei care au încercat această experienţă, sau pentru cei care cochetează cu ideea de a-şi reîncărca spiritul urmând un mod de viaţă simplificat, "În saboţi" va deveni un fermecător ghid pentru aventura salutară şi, de ce nu?, posibilă. Şarmul întregului, stilul inedit şi captivant, perspectiva proaspătă şi "mirosind" a fân cosit a autorului te poartă instantaneu afară din prăfuita existenţă urbană, oferindu-ţi pauza de la viaţa care te copleşeşte de multe ori.
"Bărbaţii şi femeile au nevoie, mai înainte de toate, de încurajare. Puterile lor fireşti de stăpânire ar trebui întărite, nu slăbite... În loc de a stărui mereu asupra greşelilor unui om, vorbeşte-i despre virtuţile lui. Încearcă să-l abaţi de la obiceiurile lui rele. Arată-i ceea ce are el mai bun, eul său adevărat, care îndrăzneşte şi acţionează şi câştigă! Influenţa unui caracter frumos, generos, optimist este molipsitoare şi poate schimba din temelii un oraş întreg... Oamenii răspândesc în jur ceea ce au mai bun în mintea şi în inima lor. Dacă un om este prietenos şi binevoitor, vecinii lui vor fi şi ei aşa, în curând. Dar dacă se ceartă şi se mânie şi judecă, vecinii lui vor răspunde la mânie cu mânie, şi vor adăuga şi pe deasupra! Când cauţi răul şi te aştepţi la rău, îl vei dobândi. Când ştii că vei găsi binele, îl vei primi..."
"Actul pur al creaţiei îi aprindea imaginaţia, iar vraja caldă a mândriei şi înflăcărării ei îl păstrase arzând ca un fulger, nu pentru secunde sau fracţiuni de secundă, ci timp de cinci luni într-o unică descărcare de energie prelungă şi sălbatică care părea să creeze peisajul pământului din neant doar prin forţa strălucirii ei - dealuri şi piscuri, copaci aplecaţi în vântul pasional, oameni ai nopţii, toate aduse la viaţă de către săgeata albă lovind cerurile din arcul de lumină al scrierii lui. Când terminase se simţise secătuit şi satisfăcut ca şi cum întreaga iubire din viaţa lui s-ar fi exprimat printr-un singur act."
"Ce vreau! O parte din mine nu vrea decât să fie acasă şi să trăiască liniştită. Dar cealaltă parte, oh, asta-i partea periculoasă. Vreau să pictez ca un prerafaelit, să cânt ca o divă şi să dansez ca Fred Astaire. Vreau să citesc gândurile, să învăţ să-mi placă scoicile. Vreau să mă înalţ la cer ca o rachetă, să escaladez munţii din Nepal, să depăşesc recordul de viteză într-o maşină a mea, proprie, construită după modelul imaginat de mine, să duelez cu o mână la spate. Vreau să înţeleg trecutul şi să văd viitorul. Vreau să-l înving pe Diavolul însuşi într-un joc de noroc. Mai ales să-l înving pe Diavol."
Un trai liniştit şi comod, o slujbă decentă, o familie fericită, ar trebui să fie suficient pentru un om obişnuit. Dar nu şi pentru John Chapel. Acesta pătrunde în lumea impresariatului artistic, iar întâlnirea cu exotica Ixora va însemna începutul sfârşitului pentru banalul tată de familie. Se aruncă în braţele misterioasei femei, neţinând cont nici de ce lasă în urmă şi, nici măcar, de valul de violenţe ce par a o avea ca numitor comun pe Ixora.
