|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
"Vroiam să-l urăsc, încercând să-mi amintesc toate lucrurile pe care le făcuse (...) El era motivul pentru care Caleb stătea la Periferie, motivul pentru care nu puteam fi împreună. Dar, în acea clipă, noi doi împărtăşeam ceva ce nu puteam împărtăşi cu nimeni altcineva din lume: mama mea.(...) El era singura persoană care o mai cunoştea."
Farmecul incontestabil al acestei serii este dat, fară îndoială, de redarea cinematografică a evenimentelor, cititorului fiindu-i extrem de uşor să se vizualizeze "la faţa locului". Fără descrieri prelungi, fără prea multe introspecţii: acţiune pură. Aventurile eroinei se precipită către o neaşteptată nouă dezvăluire, deşi este departe de "marele final". Vei descoperi alături de Eve, devenită Genevieve, că realitatea de dincolo de zidurile Oraşului de Nisip este descrisă diferit în limbajul politico-demagogic şi că drumul spre Infern este, ca întotdeauna, pavat cu cele mai bune intenţii.
"Baxter St.Yves era de departe cel mai interesant om pe care îl cunoscuse, conchise Charlotte. Dar aceleaşi calităţi care îl făceau fascinant puteau să-l facă şi periculos. Sau, cel puţin, îl făceau mai puţin maleabil. Avea nevoie de un administrator care să primească instrucţiunile fără să le discute, nu de unul care să necesite permanent explicaţii şi justificări. Nu credea că Baxter era uşor de comandat. În cel mai bun caz, avea să se dovedească dificil."
Deşi nu era pe deplin convinsă, Charlotte Arkendale îl angajează pe Baxter St. Yves drept administrator neştiind că acesta îi solicitase postul din alte motive. Combinaţia dintre Baxter, pasionat de ştiinţe, şi controversata Charlotte, un fel de detectiv particular pentru doamnele cu avere, pigmentată cu mistere şi situaţii extreme, va constitui farmecul romanului. Personajele îşi trăiesc cu dezinvoltură maximă atât pasiunile, cât şi momentele limită, oferind cititorului un spectacol pe măsura aşteptărilor. Povestea lor neconvenţională te învăluie şi te "leagă" de lectură de la început până la tumultuosul final, fără a-ţi da vreun motiv să te smulgi din lumea lor, înapoi în realitate.
"Utilitatea cuvintelor şi, prin urmare, a cărţilor, constă în a te purta dincolo de ele. Către o lume a vieţii şi a experienţei care nu se rezumă la simple cuvinte şi nici măcar la idei. Aşa cum banii nu sunt reali, nefiind un bun pe care să-l poţi consuma direct, cărţile nu sunt viaţă. A idolatriza scripturile este ca şi cum ai mânca bancnote."
Îţi doreşti să afli cine eşti cu adevărat? Atunci această carte îţi va analiza motivele ce te împiedică să te descoperi. Îţi va descrie tabuurile create de societate, limitele impuse, care îţi îngroapă aspiraţiile şi îţi sufocă sinele. Eşti parte din ceva măreţ. Eşti unic şi important, dar nu acel tu de zi cu zi, "ci Sinele cel mai profund care scapă oricărei introspecţii deoarece el este întotdeauna cel care face introspecţia."
"...eşti un copil al universului. Aparţii acestei frumoase existenţe. Existenţa aceasta a avut nevoie de tine, altminteri nu te-ai fi aflat aici. Şi a avut nevoie de tine aşa cum eşti tu, altminteri nu te-ar fi creat în felul în care eşti. Nu încerca, deci, să fii altcineva.(...) Aparţii universului! Nu eşti un străin. Nu eşti aici în mod accidental; eşti în mod intrinsec necesar. Reţineţi că cea mai mare nevoie în viaţă e de a şti că e nevoie de tine, iar dacă poţi să simţi că întreaga existenţă are nevoie de tine, vei deveni extrem de voios, vei fi impulsionat!(...) Nu eşti nenecesar, nu eşti de prisos; ai o însemnătate uriaşă."
"...tu nu eşti chipul tău actual; tu nu eşti oasele şi carnea. Esenţa a ceea ce eşti tu, nu este nici sângele, muşchii, sau orice parte a corpului. (...) De aceea, dacă eşti în căutarea esenţei a cine eşti, dacă vrei să ştii cine este răspunzător de modul în care îţi trăieşti viaţa, trebuie să-ţi examinezi propria minte.(...) ca fiiţe umane obişnuite, noi suntem strâns înfăşuraţi în pături de superstiţie. Dacă putem abandona aceste concepte sufocante, putem accede imediat la o dimensiune incredibil de profundă a realităţii."
"Este bine că oamenii nu au ferestre în frunte fiindcă, dacă ar avea, ar vedea toată lumea ce gândesc. Ar fi o problemă foarte mare pentru că ceea pretind ei că sunt şi ceea ce sunt cu adevărat sunt două lucruri complet diferite. Faţa pe care o arată este doar persona, o mască. Ce sunt cu adevărat în interiorul lor? Un flux de o mie de gânduri."
Întotdeauna curiozitatea ne-a împins în a cerceta vieţile celor ce s-au desprins din marea umanitaţii, celor ce şi-au adus într-un fel sau altul contribuţia în istorie, şi asta în dorinţa de a-i înţelege mai bine, sau de a pricepe ce anume a determinat înălţarea acelui individ deasupra semenilor. Iată că Osho, cu nonconformismul său proverbial, ne va satisface şi această dorinţă şi ne va face părtaşi la povestea devenirii unui om neasemuit, a unui înţelept controversat şi a unui vorbitor cu o carismă fără limite.
"Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.
"...să nu depindeţi de lumina altora. E mai bine până şi să orbecăiţi pe întuneric - dar întunericul să fie al vostru! Lumina altcuiva nu este bună. Chiar şi întunericul propriu este mai bun. Cel puţin este al vostru, este realitatea voastră. Şi dacă veţi trăi în propriul vostru întuneric, chiar şi întunericul va deveni din ce în ce mai puţin adânc; veţi putea să orbecăiţi, veţi învăţa cum s-o faceţi, nu veţi cădea.(...) Chiar şi întunericul propriu este bun, propriile erori sunt mai bune decât virtuţile altora."
Cine este Osho? În marea maeştrilor învăţaţi ce încearcă să trezească sinele latent existent în fiecare dintre noi, Osho poate fi perceput ca o briză plăcută pe de-o parte, sau, de ce nu, ca un duş rece, pe de altă parte. Dacă unele discuţii se desfăşoară într-o direcţie plăcută şi senină, pildele fiind "despicate" în mai mult de patru şi corelate cu mesajul potrivit, alte teorii pot bulversa auditoriul, sau cititorul în acest caz. În definitiv asta este şi intenţia: unii, pentru a fi "treziţi", trebuie scuturaţi energic.
"- Bună, numele meu este Harry, spuse bărbatul cu o voce răguşită. Reţeaua fină de vinişoare roşii de pe nasul său mare era dovada unei vieţi dominate de alcool. Sunt alcoolic, mai zise el.
- Bună, Harry!
- Sunt nou aici. E a şasea oară când vin la această adunare. Sau a şaptea. Şi nu am trecut încă de primul pas. Cu alte cuvinte, ştiu că sunt un alcoolic, însă cred că îmi pot controla acest viciu. Pesupun că este un soi de contradicţie faptul că mă aflu printre voi. Dar am venit aici în urma unei promisiuni făcute unui psiholog, un prieten care nu vrea decât să mă ajute. El îmi spunea că, dacă voi reuşi să trec peste discuţiile despre Dumnezeu şi spiritualitate din primele săptămâni, voi constata că programul funcţionează. Ei bine, nu ştiu dacă alcoolicii anonimi se pot ajuta pe ei înşişi, dar sunt dispus să încerc. De ce nu?!
" Un sannyasin este un nor alb pe cerul albastru, bucurându-se de fiecare moment pe care i l-a dăruit existenţa, bucurându-se de graţia pe care o primeşte. Dacă este posibil să trăieşti aşa - şi este posibil, s-a întâmplat în cazul multora, ţi se poate întâmpla şi ţie; nu e nevoie decât de o adâncă înţelegere." "Aflaţi în ce fel se mişcă norul vostru, încotro pluteşte el şi lăsaţi-i libertate deplină de mişcare şi de plutire. Oriîncotro s-ar duce, va ajunge la divin. Tot ce trebuie să faceţi este să nu opuneţi rezistenţă, ci să curgeţi. Nu împingeţi râul, curgeţi împreună cu el."
Poate una din cele mai reuşite cărţi apărute sub semnătura Osho, "Calea mea, calea norilor albi" va încerca să apropie şi mai mult cititorul de înţelegerea fenomenului "Osho" şi a modului de transformare spirituală propus de el.
Structurat în binecunoscutul dialog între învăţător şi discipol, volumul de faţă va atinge subiecte importante ale existenţei umane şi va explica barierele create de minte, societate, ego, bariere ce împiedică omul în a-şi descoperi sinele divin.
