Descoperiţi cărţile din această categorie (folosiţi şi derulatorul de la mouse)

Carti 2012

Regina Sudului


Autor carte: 
Arturo Perez Reverte
Editura: 
Litera
Anul: 
2012
Traducator: 
Dragos Cojocaru
Regina Sudului de Arturo Perez Reverte  -Carti bune de citit

  "Cărţile sunt porţi care te poartă spre libertate (...) Cu ele înveţi, te educi, călătoreşti, visezi, îţi imaginezi, trăieşti alte vieţi şi o înmulţeşti pe a ta de o mie de ori.(...) Şi astfel, Teresa descoperi că ceea ce nu era altceva decât un obiect inert din cerneală şi hârtie căpăta viaţă atunci când cineva îi întorcea paginile şi îi parcurgea rândurile, proiectându-şi acolo existenţa, gusturile, virtuţile şi viciile. Iar acum avea certitudinea a ceva ce abia întrezărea la început(...) aceea că nu există două cărţi la fel, pentru că niciodată n-au existat doi cititori la fel. Şi că fiecare carte este, ca fiecare fiinţă omenească, o carte unică, o poveste unică şi o lume aparte."
    Într-adevăr "Regina Sudului" este o poveste unică desfăşurată într-o lume aparte, a traficului de droguri şi a violenţei. O poveste unică prin personajul principal, Teresa Mendoza, originară din Mexic, aparent fragilă, dar care refuză să se lase înfrântă de viaţă, ajungând astfel să stăpânească lumea din care nici nu ar fi trebuit să facă parte.

Zoharul (Cartea Splendorii)


Autor carte: 
manuscris
Editura: 
Herald
Anul: 
2012
Traducator: 
Ilie Iliescu
Zoharul (Cartea Splendorii) de manuscris  -Carti bune de citit

 "Şi aceste cuvinte ale Domnului Domnilor sunt rostite în aşa fel încât ele să poată fi auzite, cercetate şi înţelese.(...) Totodată, cuvintele acestea stârnesc bucuria în inima mea; şi în vălul măreţei extinderi, ele sunt ascunse şi se înalţă; şi El le păstrează; El, Cel mai vechi dintre toţi, Tăinuitul şi Cel mai Ascuns dintre toţi."
    "Zoharul" este într-adevăr o carte cu înţelesuri ascunse, o carte în care simbolismul este unicul mod de exprimare, o adevărată provocare pentru cititor. Este genul de lectură în faţa căreia trebuie să te pleci cu umilinţă, genul de lectură ce nu se poate aborda decât cu stiloul în mână, o lectură ce merge numai în paralel cu cercetarea şi documentarea.
    Cititorul este poftit la decriptarea marilor secrete ale creaţiei, ajutat atât de introducere cât şi de notele de subsol, dar, de ce nu, lăsat să-şi folosească şi propriile metode. Şi pentru a nu fi excesiv de critici cu noi înşine, trebuie să înţelegem că  introducerea în mistica ebraică, studiul Kabbalei se desfăşoară de-a lungul anilor. Este puţin probabil să ne declarăm experţi în simbolurile kabbalistice doar citind "Zoharul", dar este un mod interesant de a te familiariza cu aceste concepte.

Amintiri dintr-o copilărie de aur


Autor carte: 
Osho
Editura: 
Mix
Anul: 
2012
Traducator: 
Larisa Andrei
Amintiri dintr-o copilărie de aur de Osho  -Carti bune de citit

"Este bine că oamenii nu au ferestre în frunte fiindcă, dacă ar avea, ar vedea toată lumea ce gândesc. Ar fi o problemă foarte mare pentru că ceea pretind ei că sunt şi ceea ce sunt cu adevărat sunt două lucruri complet diferite. Faţa pe care o arată este doar persona, o mască. Ce sunt cu adevărat în interiorul lor? Un flux de o mie de gânduri."

    Întotdeauna curiozitatea ne-a împins în a cerceta vieţile celor  ce s-au desprins din marea umanitaţii, celor ce şi-au adus într-un fel sau altul contribuţia în istorie, şi asta în dorinţa de a-i înţelege mai bine, sau de a pricepe ce anume a determinat înălţarea acelui individ deasupra semenilor. Iată că Osho, cu nonconformismul său proverbial, ne va satisface şi această dorinţă şi ne va face părtaşi la povestea devenirii unui om neasemuit, a unui înţelept controversat şi a unui vorbitor cu o carismă fără limite.

Scrisori pentru fiicele mele


Autor carte: 
Elizabeth Noble
Editura: 
Litera
Anul: 
2012
Traducator: 
Raluca Matis
Scrisori pentru fiicele mele de Elizabeth Noble  -Carti bune de citit

    "Par a fi nebună acum, ştiu. Însă niciodată nu mi-am dat seama că nu am aşa de mult timp. Niciodată n-am auzit tic-tacul ceasului.
    Dacă am şti toţi - dacă ar fi o plăcintă cu răvaş pe care s-o deschizi şi să afli cât timp ţi-a mai rămas, oare am trăi vieţi complet diferite? Oare am irosi mai puţin timp? Am aplica mai sârguincios îndemnul carpe diem? Oare?"
    Barbara, mamă a patru fete şi soţia lui Mark, se vede înfrântă de destin astfel încât, în puţinul timp rămas, încearcă prin intermediul unor scrisori şi a unui jurnal personal, să transmită ceea ce nu va mai putea prin viu grai celor ce vor rămâne fără ea. Cartea devine atât o impresionantă poveste a unei mame ce încearcă să-şi facă datoria şi dincolo de această lume, cât şi povestea unei familii ce rămâne fără factorul catalizator.
   Am citit această carte prin filtru personal, ca pe o punere în scris a propriei drame, cu invidia celui ce nu a beneficiat de vreo scrisoare sau de vreun jurnal, care să îndulcească, poate, realitatea crudă. Cititorul se poate regăsi în personalităţile atât de diferite ale celor patru fiice, cât şi ale celorlalte personaje atinse de pierderea suferită.

Spitalul Municipal vol.1, 2


Autor carte: 
Barbara Harrison
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2012
Traducator: 
Dorina Tulpan
Spitalul Municipal vol.1, 2 de Barbara Harrison  -Carti bune de citit

    "Ceea ce neglijasem în gândirea mea a fost un punct central, o inimă coordonatoare care să-i adune pe toţi laolaltă, şi care fusese acolo tot timpul. Spitalul Municipal este acela care se află în centrul tuturor lucrurilor. Indiferent cât de tare mă îndepărtez de centru, întotdeauna mă întorc la el, pentru că nu se poate altfel. (...) Pentru că acest lucru e valabil pentru multe din vieţile noastre. Oricât de departe s-ar părea că ne abatem, ne întoarcem întotdeauna la Spitalul Municipal ca la un punct focal. Spitalul Municipal este ca o roată uriaşă, iar noi suntem spiţele."
    Romanul în două volume al Barbarei Harrison va supune atenţiei cititorului viaţa ce se desfăşoară pe coridoarele Spitalului Municipal din New York, lumea de dincolo de acesta fiind relativ estompată şi lăsată în planul doi. Când o bogată moştenitoare ajunge să fie internată în acest spital, lipsit de fonduri dar bogat în specialişti, lupta acerbă a medicilor lipsiţi de mijloace pentru a reda miracolul vieţii va capta cu siguranţă atenţia cititorului.

Cincizeci de umbre intunecate (Vol.2 Trilogia Cincizeci de umbre ale lui Grey)


Autor carte: 
E.L.James
Editura: 
Trei
Anul: 
2012
Traducator: 
Laurentiu Dulman
Cincizeci de umbre intunecate (Vol.2 Trilogia Cincizeci de umbre ale lui Grey) de E.L.James  -Carti bune de citit

    "Şi, astfel, îmi creez o rutină: trezit, serviciu, plâns, somn. Mă rog, încerc să dorm. Nu pot scăpa de el nici măcar în vis. Ochii lui scăpărători, privirea lui pierdută, părul lui neted şi lucios - toate mă urmăresc. Şi muzica... atât de multă muzică... Acum, nu mai suport niciun fel de muzică. Fac tot ce-mi stă în putinţă s-o evit. Chiar şi acordurile din reclame îmi dau fiori.
    N-am stat de vorbă cu nimeni, nici măcar cu mama sau cu Ray. În perioada asta nu mă simt în stare să port conversaţii de complezenţă. Nu am chef de aşa ceva. Sunt ca un stat insular. Un ţinut pârjolit, distrus de război, unde nimic nu creşte, iar cerul e mohorât. Da, exact aşa sunt acum."
    Al doilea volum al Trilogiei "Fifty Shades" nu ne îndepărtează prea mult în timp de acţiunea primului, redescoperind personajele la o distanţă de numai câteva zile de frământările dramatice ale finalului volumului anterior. Anastasia Steel se vede nevoită să-şi regândească hotărârea tranşantă de a se îndepărta de controversatul Christian Gray, suferinţa despărţirii celor doi fiind simţită aproape la nivel personal de cititor, graţie desăvârşitei tehnici a autoarei.

Taieturi


Autor carte: 
Malcom Bradbury
Editura: 
Univers
Anul: 
2012
Traducator: 
Andreia Irina Suciu
Taieturi de Malcom Bradbury  -Carti bune de citit

    "Erau momente în care era bucuros că era scriitor, deoarece scriitorii puteau trăi în mintea lor şi nu trebuia să iasă afară deloc. Şi totuşi poate erau compensaţii. Deoarece, când ajunse la ultima staţie şi coborî pe peron, era un bărbat în uniformă ţinând un carton cu numele de Henry Babbacombe scris pe el cu cele mai mari litere şi înţelese că, într-o lume în care toţi erau înfometaţi de recunoaştere, el măcar avea ceva.(...) Era cu siguranţă o lume foarte amestecată şi ciudată, lumea asta de azi, şi probabil chiar captivantă dacă găseşti un mod de a scrie despre ea fără să te implici prea mult în realitate, care bineînţeles că oricum nici nu exista."
    Plasarea acţiunii romanului "Tăieturi" în tumultuoşii ani 80, când superficialitatea industriei divertismentului de masă, televiziunea, este într-o fulminantă ascensiune, va da autorului cadrul perfect creării unei satire ce-şi găseşte actualitatea şi în prezent.Ideea "culturalizării" maselor prin intermediul concernelor media continuă să-şi găsească locul şi în viaţa noastră, astfel încât cititorul va primi romanul "Tăieturi" cu entuziasmul pe care-l merită.

Atitudinea este totul


Autor carte: 
Jeff Keller
Editura: 
Curtea Veche
Anul: 
2012
Atitudinea este totul de Jeff Keller  -Carti bune de citit

    "Succesul tău în viaţă începe şi se termină cu atitudinea pe care o ai.
    Numai atunci când îţi vei curăţa fereastra atitudinii celelalte principii ale succesului îţi vor putea lumina viaţa. Atunci când fereastra ta este murdară, doar o parte infimă a luminii pe care o emană aceste principii va putea pătrunde prin ea, iar succesul tău va fi limitat sau chiar blocat.
    Dar atunci când vei învăţa să îţi menţii fereastra atitudinii curată, lumina îţi va inunda viaţa, iar tu vei putea folosi aceste principii ce-ţi conferă forţă pentru a câştiga mai mulţi bani, pentru a avea relaţii aducătoare de satisfacţii, pentru a-ţi atinge întregul potenţial şi pentru a-ţi dezvolta clarviziunea spirituală.
    Atunci când combini atitudinea pozitivă cu celelalte principii ale succesului, devii de neoprit!"
    Probabil că mulţi dintre noi se întreabă ce este cu valul acesta de cărţi motivaţionale ce ne promit formula perfectă a bunăstării personale. De ce aş alege una sau alta? Ce îmi garantează rezultate?

Divina Adoratoare ( Razbunarea Zeilor 2 )


Autor carte: 
Christian Jacq
Editura: 
Rao
Anul: 
2012
Traducator: 
Mihaela Stan
Divina Adoratoare ( Razbunarea Zeilor 2 ) de Christian Jacq  -Carti bune de citit

    "Destinul tău e altul. Împreună cu Kel alcătuieşti o pereche vrednică să domnească. Totuşi, va trebui să luptaţi din umbră fără să trageţi nici un folos de pe urma strădaniilor voastre şi fără să va pierdeţi niciodată curajul. În afară de Bebon, să n-aveţi alţi prieteni şi să nu vă bizuiţi decât pe voi înşivă. A sosit vremea nenorocirii şi a împotrivirii şi doar voi întruchipaţi speranţa".
    Soarta întregului Egipt depinde de trei oameni obişnuiţi? Viitorul unui teritoriu fabulos în mâinile a trei prieteni? Pare destul de greu de crezut; şi totuşi aventurile minunate ale scribului Kel, actorului Bebon şi ale preotesei Nitis continuă în acelaşi decor fascinant al Egiptului Antic. Tumultul politic degenerează cu fiecare pagină citită, iar soarta celor trei nu pare să aibă un final fericit. Speranţa tuturor se îndreaptă către vechile ritualuri şi credinţe, uitate şi trădate acum. Va reveni Egiptul la gloria şi la faima pierdute? Va câştiga falsul progres? Rămâne să descoperiţi în reuşita continuare a seriei "Răzbunarea Zeilor".

Iedera


Autor carte: 
Grazia Deledda
Editura: 
Orizonturi
Anul: 
2012
Traducator: 
Elena Murgu
Iedera de Grazia Deledda  -Carti bune de citit

    "Atunci, în vremurile îndepărtate ale adolescenţei sale, familia era bogată şi puternică. Slugi, cerşetori, copii sărmani, femei umile, oaspeţi din ţinuturile învecinate însufleţeau ograda. Un pescar venea în fiecare zi să aducă păstrăvi.
    Darurile ieşeau şi intrau. Câte un oaspete zăbovea în casa familiei Decherchi câte patru sau cinci zile şi masa era veşnic întinsă.(...)
    Ea luase parte la toate evenimentele familiei, în casa aceea unde o zvârlise destinul, aşa cum vântul de martie azvârle sămânţa pe stâncă, lângă arborele ce stă să cadă. Şi crescuse aşa, ca iedera, încolăcindu-se pe trunchiul bătrân, lăsându-se doborâtă de ruina care-l smulge din rădăcini."
    Un decor sard, o familie de bogătaşi scăpătaţi în urma vieţilor irosite şi o frescă a unei mici comunităţi reprezintă esenţa romanului "Iedera". Personaje pitoreşti se vor perinda prin faţa ochilor tăi, dar, deasupra tuturor, se va ridica Annesa care, deşi nu pare să aibe vreo importanţă, fiind acea fiinţă luată "din milă" şi din generozitatea marii familii Decherchi, se va dovedi liantul întregii acţiuni, acea "iederă" ce se înfăşoară în jurul bătrânelor ziduri ale conacului.

Syndicate content